Cunoaste-l pe George Enescu cu Editura Gama

Va mai amintiti de orele de muzica din scoala? Erau atractive sau plictisitoare? Pentru mine erau un cosmar, eu neavand ureche muzicala deloc, dar absolut deloc. Nu imi amintesc decat ca aveam un profesor sever, inca ii stiu numele desi pe ale multor profesori le-am uitat, care vroia sa inveti teorie muzicala, absurd, fara nici un suport muzical sau fara a da sansa si celor ca mine sa inteleaga ceva din muzica. Probabil ca ma descurcam onorabil fiind vorba de teorie, probabil ca retineam automat habar n-am ce game si arpegii si solfegii si ce or mai fi fost ele.

Au trebuit sa treaca ani buni peste mine si peste educatia mea pentru a intelege ca muzica nu e doar despre teorie si note muzicale, ci despre trairi, sentimente, emotii.  Au trebuit sa treaca ani si teancuri de carti citite pentru a afla despre marii compozitori, despre marile opere ale lumii.

Astazi ma aflu la randul meu in rolul de educator, de indrumator pentru copiii mei si imi doresc ca lucrurile sa se petreaca altfel. Imi doresc ca ei sa afle povestile de viata ale celor ce au dat nastere capodoperelor, sa inteleaga ca nici un cantec nu s-a nascut din neant, ca in spatele unei simple partituri a stat un om care a studiat, cautat, muncit, visat, chiar suferit pentru ca fiecare nota muzicala sa se aseze in firescul ei.

Cunoaste-l pe George Enescu este o astfel de carte menita a-i face pe copii sa afle despre omul care a compus opere atat de cunoscute noua si care duc faima tarii noastre in lume.

cunoaste-l-pegeorge-enescu_1_fullsize

Lectura cartii e un prilej minunat de a-i face copilului cunostinta cu Rapsodia Romana sau cu Sonatele pentru vioara precum si cu multe alte creatii ale artistului.

Viata lui George Enescu este povestita pe intelesul copiilor, sadind in ei dorinta de a reusi, de a invata. Un pasaj din carte mi-a atras atentia: “purta o haina prea stramta si un pantalon prea scurt pentru el, cu ochi care priveau mereu in alta parte, tacut“. Asa cum spune copilul meu, nu conteaza neaparat cum esti imbracat ci ceea ce stii. Multi copii se pot recunoaste in aceasta descriere si pot incepe sa viseze ca intr-o zi si ei pot ajunge un George Enescu al acestei tari.

 

 

Cunoaste-l pe Alexandru Ioan Cuza – Editura Gama

Spuneam in articolul despre scoala si invatare ca nu am avut parte de profesori la istorie care sa ne prezinte acest obiect de studiua asa cum este de fapt: o poarta catre cunoasterea locurilor in care traim si a oamenilor care au facut din locurile astea ceea ce sunt astazi.
Sa iti cunosti istoria nu e un obiectiv de bifat in timpul scolii, e un proces ce ar trebui sa se intample o viata.Noi cercetari scot la lumina aspecte necunoscute ale vietii, evenimentelor si faptelor ce s-au intamplat cu ani in urma si merita sa le afli.
Dragostea pentru istorie cred ca se insufla inca de la varsta mica, atunci cand curiozitatea copilului este maxima. Nu trebuie un limbaj accademic pentru asta, nu e nevoie de “lectii de istorie” greoaie si greu de inteles. Totul se poate face prin poveste, joaca si mai ales vizite la muzee, locuri si asezaminte istorice.
Acum doi ani intamplarea a facut ca, la implinirea celor 6 ani ai lui Dante, sa ne aflam pe drumul de la Botosani la Braila si sa facem un ocol pe la Ruginoasa, sa vizitam palatul lui Alexandru Ioan Cuza. Pentru ca pe Dante il cheama si Alexandru, interesul lui a devenit maxim, a absorbit cu ochii mintii tot ce a putut intelege de acolo, a pus zeci de intrebari dar, mai ales, a retinut numele domnitorului pe care il recunoaste in orice context l-ar auzi.

10696250_10152488951212705_1190004330727948691_n
Iar acum vine si povestea, pusa la dispozitie de catre editura Gama, in cadrul colectiei Romani celebri, sectiunea Istorie. Cunoaste-l pe Alexandru Ioan Cuza este exact despre asta: despre a cunoaste omul ale carui fapte au devenit cunoscute in istorie. Este o poveste usor de citit de catre micii scolari dar la fel de facil de inteles si de catre prescolari, putand fi o inspirata alegere pentru povestea de seara.
Este prezentat omul, cu slabiciunile lui pamantesti, cu alegerile in dragoste si viata, cu sentimente si framantari legate de ceea ce isi doreste sa infaptuiasca, mistuit de dragostea de tara ce nu era doar o expresie ci un sentiment profund, datator de forta si energie.
Cartea este frumos ilustrata, atragatoare pentru cei mici si cu imagini sugestive ce sustin povestea.
Istoria poate fi placuta, distractiva, cartile de istorie pot fi si astfel pentru a stimula curiozitatea si dorinta copiilor de a afla mai multe.

images

Pachetul de carti Romani celebri se gaseste acum la 50 de lei si contine 5 carti. Un pret rezonabil avand in vedere informatiile continute si bucuria descoperirii unui domeniu atat de interesant cum este istoria.

pachet_istorie

Bridget Jones’s baby

 

Cand am vazut primul film din serie (acum o suta de ani in 2001, in alta viata adica) povestile de dragoste se terminau in mintea mea cu un sarut si cu “au trait fericiti pana la adanci batraneti”.

Rar ma gandeam ce mai poate urma dupa acel sarut.

Daca ati vazut si partea a doua a seriei stiti deja ca si asta se termina tot cu un sarut, tot in coada de peste, tot cu promisiunea de a trai fericiti pana la adanci batraneti. Desi am vazut prima parte de vreo cinci ori, intre timp viata mea trecand de pragul sarutului si ajungand la casatorie, copii si toate cate vin la pachet cu asta, de a doua parte habar nu am avut pana acum cateva zile.

Astfel ca m-am dus la aceasta a treia parte la cinema un pic nedumerita.

bridgetjonesbaby

Ei bine, cred ca partea asta s-ar fi putut numi “exista viata si dupa 40 de ani” sau “niciodata nu e prea tarziu”.

Am regasit o Bridget Jones mult imbatranita ( eu cred chiar ca au exagerat un pic cu naturaletea si lipsa machiajului, actrita aratand aproape peste 50) dar cu aceeasi pofta de viata si de nebunii, cu aceiasi autoironie ca si in prima parte. Actrita joaca cu naturalete scene precum lenevitul in pat in haine foaaarteee confortabile, bigudiuri in par, telecomanda si telefonul ratacite prin asternuturi si altele asemenea.

Ma bucur ca cei din jurul ei au fost pe aceeasi linie astfel incat nu a iesit din peisaj. Aproape toti prietenii ei au trecut de pragul sarutului, ajungand la familie, cariere, preocupari domestice. Aflam insa ca doar ghinionista Bridget este tot singura, cu un Fat Frumos casatorit cu alta (dar in principal cu jobul).

Incurcaturile se tin lant, femeia isi simte ceasul biologic ticaind si isi doreste si ea pe ultima suta de metri un copil. M-am regasit un pic in personaj chiar si atunci cand merge la medic si se pune mult acccentul pe varsta vis-a-vis de sarcina. Macar la mine nu a pomenit nimeni de geriatrie :)).

Nu e acelasi umor spumos ca in prima parte dar e un umor fin, subtil, sustinut de situatiile create. E un film de vazut, cu precizarea ca, daca esti trecut de 40, e mai bine sa nu te privesti in oglinda dupa aceea. Daca esti la 20 atunci uite-te cat vrei ca iti va face bine la moral. Nuuu, tu nu o sa ajungi la varsta asta matusalemica, sau daca vei ajunge sigur vei fi bifat toate punctele de pe lista ta cu “to do”.

De data asta totul se termina asa cum e de asteptat sa se intample si in viata, sarutul este urmat de rochie alba si inele, copilul e deja la locul lui, toata lumea e fericita si implinita.

 

 

Cum explici copilului de ce sa invete

Intr-o lume in care mercantilismul, materialul si modelele negative sunt peste tot, e destul de dificil sa motivezi copilul sa invete, sa il faci sa inteleaga de ce  merita efortul depus.

Sigur, e greu sa inteleaga acum notiuni precum viitor, maturitate, serviciu, responsabilitate. Copiii traiesc in general in prezent, pentru ziua de azi, amintindu-si vag ceva si despre ziua de ieri. Ziua de maine este o notiune abstracta pe care si-o contureaza cum vor, dupa imaginatie si informatiile pe care le au.

Pentru ca tot a inceput scoala si inertia este mare, vacanta inca staruie in mintea si obiceiurile noastre, am incercat sa raspund la intrebarea copilului: de ce trebuie sa invat?

Am facut-o asa cum stiu ca intelege el cel mai bine: vizual. Un desen a fost intotdeauna mai de folos decat o suta de vorbe.

Povestea a sunat cam asa:

Un copil este asemenea unui copacel: are cateva frunzulite fragile si cateva firisoare in chip de radacina. Pentru ca are tulpina subtire (asteptari putine de la cei din jur, responsabilitati la fel, nevoi indeplinite de catre adulti), copilul copacel se poate (sus)tine foarte bine cu firavele forte.

Dar copacelul creste, tulpina se ingroasa, ramurile cresc. La fel si corpul copilului, nevoile, dorintele. Pentru toate astea are nevoie de sustinere, de baza solida, de radacina puternica pentru a-i asigura tot ce are nevoie. Radacina asta este baza pe care sta.

Cea mai sigura radacina este cea proprie. Nu buzunarul parintilor, nu statului parintilor, ni sprijinul rudelor si rubedeniilor. Ceea ce pui tu acolo, la radacina, iti asigura mai tarziu o coroana frumoasa, verde, bogata, mandra. Iar ceea ce poti pune la radacina fara riscul de a pierde vreodata este invatatura. Odata asezata acolo nu ti-o mai poate lua nimeni.

Banii parintilor pot disparea intr-o zi. Rudele, cunostintele, prietenii, azi sunt maine cine stie. Dar invatatura ramane. Asemenea radacinii unui copac se intinde cat de mult poate. Indiferent cat de bogata este sau nu este coroana, cate masini sau apartamente avem, radacina, stiinta, invatatura, sunt acolo, in noi si nimeni  nu ni le poate lua.

 

Trilogia Amantii de Corina Ozon

Cui nu ii place sa priveasca printre crapaturile usii la vecini? Cui nu ii place oare sa afle detalii picante din vietile altor oameni, sa arunce o privire macar in casele celor de langa ei?

Nuuu, sigur ca nu ne place. Nimeni nu recunoaste asta cu voce tare. Ne place sa ne vedem de vietile noastre si atat. De aceea emisiunile despre viata privata a persoanelor publice au asa de mare audienta. De aceea la televizor stirile au ajuns sa numai fie despre viata sociala si politica ci despre amantlacuri, despartiri, impacari, certuri si alte asemenea.

Pornind de la premisa ca in fiecare dintre noi se ascunde un voyeur, titlul cartilor, Amantii, este mai mult decat incitant, menit sa ne starneasca curiozitatea.

Pentru ca, daca ne privim sincer in oglinda interioara, fiecare dintre noi am fost pusi in situatia de a alege intre minciuna, ipocrizie, inselarea partenerului, cautarea acelui “mai bun” si “mai bine”.

Desi eu una nu traiesc intr-o lume atat de complicata si duala, realitatea din media si chiar din jurul meu confirma ca Amantii nu e doar o carte, nu e fictiune, ci e viata de zi cu zi.

Si, pana la urma, in unele detalii ma recunosc, ne recunosc pe noi, ne recunoastem. Cartile se citesc in doi, se rade in tandem si se discuta la cafea.

Am citit cartea impreuna cu sotul meu. Am ras cu gura pana la urechi de umorul de situatie, de umorul de nume, de umorul tipologiilor personajelor. Ne-am amuzat sa ne amintim situatii simirale, sa ne impartasim mici ganduri nerostite cu voce tare dar scrise negru pe alb in carte, sa ne recunoastem in unele din intamplari.

amantii-corina-ozon

Desi auzisem ca limbajul cartii e prea dur, prea vulgar, prea indecent, pe mine nu m-a deranjat si nici macar surprins. Nu, nu e limbajul strazii.  E limbajul cu care, eu una, am facut cunostinta atunci cand am ajuns la …facultate. Da, exact, la facultate. In mintea mea de copil cuminte imi imaginam ca acolo, la cea mai inalta treapta de educatie, studentii discuta doar despre carti si vorbesc din carti. Socul meu auzind limbajul folosit a fost infinit mai mare decat citind cartile Corinei Ozon. Pentru ca da, nu doar in limbajul strazii auzim cuvintele ce par aspre, ci si in randul oamenilor cu educatie.

Dar cartile nu sunt despre limbaj, ci in primul rand despre alegeri. Povestea curge cu repeziciune si te prinde in mrejele ei, te rostogoleste prin gandurile fiecarui personaj implicat, te plimba prin cele mai ascunse ganduri, iti pune in fata oglina superficialitatii, si nu iti da voie sa rasufli decat la sfarsit, in ultimul rand, cand, la fel ca in filmele americane…. dar vedeti voi mai bine ce e cu ultimul rand daca cititi cartea.

Trailerul cartii e atat de bine realizat incat parca te provoaca sa te apuci imediat de citit pentru a deslusi misterul. Ceea ce va provoc si eu.

Impreuna cu Pana cand ma voi vindeca de tine cartile sunt calatoare si pot fi primite lasand un comentariu la aceasta postare.

Cartile sunt editate de catre editura Herg Benet si pot fi achizitionate online.

Scoala si invatatura

Septembrie a venit cu pasi grabiti, alungand in paginile cu amintiri vacanta de vara. Anul acesta scoala a inceput mai devreme si, desi multi nu vedem sensul, Dante a asteptat-o cu nerabdare . Nu neaparat din drag de scoala ci din propriile motive sentimentale. Nu zic mai mult.

In fata lui se asterne un an scolar cu multe provocari: tabla inmultirii, operatiuni cu numere formate din 3 cifre, si cate altele. Dar, la fel ca si anul trecut, le va lua pas cu pas si sunt sigura ca doamna invatatoare va sti sa le stimuleze curiozitatea si sa ii provoace.

Dincolo de scoala insa, eu imi doresc sa ii placa sa invete. Sa aiba acea dorinta de a descoperi, de a afla, sa nu ii dispara din conversatie acel “de ce” atat de sacaitor aparent dar atat de util.

Nu am fost un copil popular, nu am mers la scoala neaparat de dragul scolii sau atmosferei din clasa, am mers pentru ca trebuia. Pentru ca pe atunci nu te intreba nimeni ce vrei sau ce nu vrei, pentru  ca stiam ca asta avem de facut si asta faceam, necunoscand alte optiuni.

Dincolo de cunostintele acumulate in scoala insa, am invatat sa invat. Am invatat sa descopar. Sa fiu curioasa. Sa ma adaptez. Sa nu imi fie teama sa explorez.

Nu am avut sansa de a avea profesori la istorie, geografie si alte cateva stiinte, care sa ne faca dornici sa invatam la materiile astea. Erau doar bifate si atat. Baza era romana si matematica. In rest fiecare dupa preferinte, afinitati si curiozitate.

Manualele erau plictisitoare, fara poze, fara culori. Erau serioase si pline de teorie.

Si totusi scoala mi-a adus baza, mi-a adus acea invatatura care sa ma ajute sa fiu capabila mai tarziu sa descopar singura, sa inteleg, sa am cheia descifrarii altor curiozitati din lume. Chiar daca nu am invatat istoria in scoala, mai tarziu am descoperit cartile care m-au ajutat sa inteleg.

Scoala nu e despre note, calificative, competitie. E despre competitia cu tine insuti, despre propria dezvoltare, despre cultivarea curiozitatii si a dorintei de cunoastere. Ambitia de a fi mai bun pentru tine, nu pentru parinti, pentru dascali sau pentru concursuri.

Sunt zile mai bune si mai putin bune. Le avem si noi, adultii, le au si copiii nostri. Eu zic ca e bine sa le respectam dreptul de a le avea. Sa ii invatam sa se mobilizeze atunci cand situatia o cere este mai util decat sa tragem zi  de zi de ei pentru perfectiune.

O lucrare la clasa plina de greseli poate fi un accident. Mai bine stam de vorba cu copilul pentru a intelege de unde a pornit accidentul decat sa il mustram inutil. Poate i-a fost rau si atunci incercam sa aflam ce are. Poate nu a inteles acel segment de lectie si atunci aprofundam impreuna cu el subiectul respectiv. Sau poate alte motive i-au  distras atentia si  atunci e bine sa le aflam.

Copiii au si ei probleme, trairi, drame personale. Chiar daca noua ni se par mici nu inseamna ca pentru ei nu au aceeasi importanta cum au ale noastre pentru noi. Daca acum nu le luam in serios si le radem in nas, sa nu ne miram daca mai tarziu nu vor mai veni la noi sa ne spuna ce gandesc si ce simt. Increderea se cladeste pas cu pas, etapa cu etapa.

Invatare usoara si placuta dragi copii!

14232533_10153961216552705_4034869389165624961_n 14237741_10153961216382705_2595202418542427242_n 14322430_10153961216892705_656814110870257319_n

Secretul fetei frumoase

Dante se fataie in oglinda, trimis de catre mine sa isi faca o mica autocritica pentru un caz de neascultare.

Se uita cu atentie in oglinda, la inceput incruntat, apoi isi zambeste cu toata gura.

-Ce vezi acolo? il intreb. Cum te vezi?

-Frumooossss! imi raspunde plin de convingere copilul meu de aproape 8 ani.

– Si la ce iti foloseste? se aude replica prompta a tatalui ce nu parea interesat de discutia noastra.

O replica venita la fix pentru a clarifica un aspect foarte important al perceptiei de sine a copilului. Dar si pentru constientizarea de catre noi, parintii, a ceea ce transmitem copiilor nostri.

Si tot la fix, pe masa din bucatarie astepta cuminte sa fie terminata de citit cartea Secretul fetei frumoase de Gratiela Aolariti. Pentru ca asa se intampla, nu noi alegem cartile, ci ele ne aleg pe noi si apar in viata noastra exact cand e nevoie de ele.

secretul-fetei-frumoase_1_fullsize

Dante incepuse de citit cartea la bunici dar se impotmolise pe la jumatate. E inca la inceput in ceea ce priveste lectura asa ca rabdarea lui e cam limitata, dar ambitia e mare. Momentul oglinzii a venit ca un imbold pentru a-si lua avant si a termina de citit cartea cu ajutorul meu.

Incet incet, cuvant dupa cuvant, imagine dupa imagine, secretul i s-a dezvaluit pentru a-l constientiza ca intrebarea tatalui: la ce-ti ajuta frumusetea, sa prinda un rost.

Pentru ca traim intr-o epoca in care frumusetea, forma, aspectul, imaginea sunt primele carre sunt apreciate dar, din pacate nu se mai merge si dincolo de ele.

Care sunt primele cuvinte pe care le spunem despre un bebelus? Desigur ca este frumos. SI e normal sa fie asa. Bebelusii chiar sunt frumosi, sunt puii nostri si aspectul este foarte important, vizualul, pentru ca noi sa gasim puterea sa ii ingrijim, sa suportam noptile nedormite, sa ne incarcam bateriile la zambetul lor.

Dar bebelusul creste, devine copil. Iar asta presupune si ceva schimbari in ceea ce reprezinta mica fiinta. Numai este doar o forma, incepe sa capete si fond: personalitate, invatare, respectare de reguli. Iar toate astea aduc cu ele si noi atribute. Pe care ar fi bine sa le vedem, sa le transmitem si copilului.

Nu era prima data cand Dante se privea in oglinda si spunea despre el ca este frumos. Sigur, nu e gresit sa te consideri astfel, sa ai incredere in tine si in aspectul tau.

Dar cartea asta are un mesaj asa de simplu si aprinde asa niste beculete, ca pur si simplu  am constientizat dintr-o data ca nu doar frumos e cazul sa se vada copilul meu.

In ziua de azi, cand avem posibilitatea sa ne admiram in fel si chip, cand imortalizarea si transmiterea imaginii e la varful degetelor noastre, cand dureaza doar cateva secunde ca imaginea sa ajunga in celalalt colt de lume, trebuie sa fim foarte atenti la aceasta capcana atat de facila in care putem cadea chiar si noi, adultii.

Cand vedem atatea fete de varste fragede cum isi fac poze si apoi le posteaza pe internet, indragostite de propria lor imagine, ne face sa ne gandim cat de bine venita este o astfel de carte.

Dupa ce a parcurs intreaga carte Dante a inteles mesajul, s-a reprivit in oglinda si a scos din tolba cu atribute alte cateva, mult mai pline de miez.

Incantat de imaginile din carte, precum si de cele din cartea Povestiri nemaipovestite, le-a luat cu el si la clubul de pictura, sa fie admirate si de catre domnii profesori. Care au avut numai cuvinte de admiratie pentru autoare si creatiile ei. Pentru ca asa este Dante, nu se bucura singur de ceea ce ii place, ci doreste sa impartaseasca si altora .

1393318_1500450830232127_6708299867821584714_n

Pana cand ma voi vindeca de tine de Corina Ozon

Vindecarea, unul din procesele obligatorii din viata noastra pentru a putea merge mai departe, pe un alt drum, sau poate pe acelasi, in functie de alegeri. Vindecarea de dragoste, vindecarea de suferinta dragostei neimplinite, e poate unul din cele mai grele procese prin care trecem in viata. Pentru ca nu cred sa fie om care sa nu fi trecut prin aceste etape de maturizare si autocunoastere: parasirea, abandonul, incheierea unei relatii.

Cartea “Pana cand ma voi vindeca de tine” este un fel de radiografie a acestui proces, vazut din perspectiva catorva tipologii de femei. Nu e o carte care “vorbeste din carti”, e o carte care vorbeste din viata.

pana-cand-ma-voi-vindeca-de-tine

Gasim in carte femeia puternica, independenta care se lasa atrasa de dragoste si totusi e invinsa de ea.

Gasim femeia casnica, dornica de o aventura, sau poate plictisita de viata pe care o duce, deschisa pentru o noua iubire. Desi neimplinita, iubirea ramane ca un episod frumos. Doar parasirea, abandonul, sunt urate si cer efortul vindecarii.

Gasim femeia constienta ca numai are mult de trait si, din iubire pentru cel ce ii este alaturi, vrea sa se asigure de continuitatea sigurantei lui.

Femeia libera, deschisa oricaror experiente, femeia ce se crede puternica si capabila de aventuri dar care transforma aventura in sentiment puternic, de atasament, apoi de dragoste.

Iubiri online, legate cu firele nevazute ale virtualului, dar furnizoare ai acelorasi fluturi in stomac ca si apusele scrisori.

Va recunoasteti? Ne recunoastem? Da, asa suntem noi, femeile, cu sufletul in palma, gata oricand sa-l daruim, sperand ca nu va fi strivit de primul zambet al barbatului ce ni s-a aratat potrivit.

Desi pare scrisa dintr-o suflare, cartea dezvaluie o fina cunoastere a sufletului feminin, a vietii cotidiene, a conjuncturilor in care personajele isi traiesc dramele. Autoarea nu pierde timpul cu detalii inutile, ci merge exact in miezul sentimentului, al trairii, lasand finalurile deschise pentru speranta si, asa cum spune titlul, vindecare.

Cine este Corina Ozon? Dupa cum singura se descrie este “colecționar de povești, hacker de minți și sentimente, furnizor de stări”. Stari pe care ni le serveste fara menajamente, fara mila chiar, line sau cu asperitati,

Iar cartile ei vorbesc si despre ea insasi, cum marturiseste intr-un interviuFiecare carte pe care am scris-o reprezintă un eu al meu neexplorat înainte, cu fiecare m-am maturizat mai mult şi fiecare mi-a deschis alte uşi. Încă se vor mai deschide. Pana la urma asa se intampla si cu cititorii, se regasesc in personajele cartii, cate o farama in fiecare.

Daca totusi cuvintele mele nu v-au motivat destul sa va adanciti in lectura cartii, cu siguranta o va face trailerul creat special pentru promovare.  Corina Ozon este un om care nu lasa nimic la voia intamplarii, nici macar campania de promovare :).

Cartea poate fi achizitionata de la editura Herg Benet sau din alte librarii online. Daca sunteti blogger si vreti sa o cititi si sa povestiti despre ea, cartea este calatoare (impreuna cu trilogia Amantii) si o puteti primi lasand un comentariu la aceasta postare. Eu am primit-o la randul meu de la Claudia. Lectura placuta va doresc!

Bebelusul la 9 luni

IMG_20160826_085446[1]

9 luni. Pare asa de mult…de fapt chiar este cand te gandesti ca mai ieri era doar un bot de om de 3 kg, mai usor decat pisica noastra :).

Acum este un ditamai bebelusul de peste 8kg jumatate. Mie una primul an mi se pare cel mai uimitor. De fapt primele 18 luni. Felul in care se ddezvolta bebelusul, atat fizic, emotional, cognitiv cat si in ceea cepriveste abilitatile acumulate, este absolut incredibil.

Avem deja trei luni de cand am inceput diversificarea. Dar pot spune ca nu m-am stresat foarte tare pe acest aspect, am inteles ca pana la un an tot laptele este de baza, asa ca deocamdata este perioada de “luat la cunostinta” in privinta alimentelor. Carnea inca nu i-am introdus-o in alimentatie, din simplul motiv ca nu am gasit inca o sursa de incredere pentru acest produs. In schimb mananca cu placere peste alb, iaurt, branza, fructele de dimineata (piersici, caise, prune – am preferat fructele de sezon; de acum au aparut si perele si merele noastre asa ca am marit gama de fructe). Supele gatite ca pentru bebelusi nu au avut succes, in schimb am facut un bors de gaina de tara si l-a mancat cu o mare pofta. Moldovean get beget cum s-ar spune :).

IMG_20160824_211509[1]

In ceea ce priveste motricitatea s-a dezvoltat foarte mult, se rostogoleste fara probleme de pe o parte pe alta, se taraste in pat (dar si pe jos) pentru a ajunge la obiectele dorite. Dimineata cand se trezeste (spre nefericirea mea mult prea de dimineata – 6:30 -) cel putin jumatate de ora se joaca, vorbeste singure, agata tot ce prinde, timp in care eu incerc sa mai motai. Devine insa repede nervos, oboseste, vrea atentie.

Uneori reusesc sa il mai adorm, alteori ne ridicam din pat si ne incepem ritualul de dimineata. Sunt insa dimineti in care nimic nu se potriveste, in care adorame iarasi la 8 jumatate, somn agitat in care eu abia prididesc sa fac cate ceva prin casa.

Verbalizeaza tot mai mult, reactioneaza vocal cand vede pisica, cand il vede pe fratele lui, converseaza cu copii in parc. ta ta da da ga ga sunt cele mai frecvente grupuri de litere pe car e le spune.

Muzica il stimuleaza de asemenea ffoarte mult, in special muzica simfonica. Ii plac jucariile muzicale, invata repede pe ce butoane sa apese pentru a produce sunetele.

Pentru ca fratele mai mare zdrangane orga in incercarea de a invata sa cante, i-am lasat si lui bebe la indemana orga de jucarie pentru a se distra impreuna. Iese un concert asurzitor dar pana la urma placut :).

IMG_20160808_143447[1]

A inceput sa stea foarte bine in sezut, prilej  pentru mine sa sper ca va petrece mai mult timp cu jucariile decat in bratele mele. Speranta desarta deocamdata :).

IMG_20160822_102237[1]

Ii place in mod deosebit sa fie ridicat in picioare. Cum il apucam de manute se ridica in picioare si scoate chiote de bucurie. A inceput chiar sa faca primii pasi, constient, nu fortat. Incerc sa nu il las mult in pozitia asta, prefer sa il stiu cat mai mult relaxat, am eu picitii mei sa nu se ridice copilul prea devreme in picioare, oricat de pregatit ar parea.

Iubeste plimbarile pe afara, in parc sau oriunde ar fi. Sincer si eu le iubesc, mai ales ca acolo e linistit, nu maraie si nu e scancit, asa cum se intampla daca stam mai mult timp in casa.

Folosim cu succes caruciorul pentru deplasari, dar la fel de bine sta si in wrap, unde prefer sa il asez cand am drumuri de facut de una singura pe distante mari. Doarme fara probleme acolo, e linistit si lipit de mine. Sunt foarte multumita de wrapul de la Baby Print pe care cred ca il vom folosi inca multa vreme  de acum incolo.

IMG_20160814_152648_778[1]

Doarme in patutul lui care este lipit  de al nostru, dar peste zi il luam cu noi pe oriunde suntem in casa. In bucatarie sta doar in scaunul de masa pentru bebelus, atat atunci cand mananca cat si cat pregatesc mancarea, spal vasele sau fac alte treburi. In sufragerie sta in leganut, pe canapea sau de curand pe covor.

IMG_20160825_153524[1]

9 luni, 2 dintisor, multe zambete si la fel de multe curiozitati privind lumea inconjuratoare.

Mame bune si nebune

Zilele trecute am evadat de acasa la un film, profitand de faptul ca Dante era la bunici si Horia putea ramane cu sotul.

Planul era asa: ma intalnesc cu prietena mea Maria si iesim ca fetele, la un film numai bun pentru noi, despre mame bune si cica nebune. Vroiam sa ne lamurim dacca e vorba de “nebune” sau “ne-bune”.

Intre timp planurile s-au schimbat, copilul ei a vrut sa mearga si el cu mami la film, dar nu vroia sa intre singur la un film pentru copii, ci doar cu mami. Ca o mama buna ce este, s-a conformat si a intrat cu copilul, ramanand ca eu sa fiu cea care va trage concluziile filmului pentru noi, fetele :).

mame-bune-si-nebune

Filmul este tipic american, plin de clisee si exagerari, dar e foarte deconectant. Cel putin pentru mine, care simt din cand nevoia unei portii de nebunie eliberatoare, muzica aceea antrenanta, dezlantuirea mamelor ce se decid sa nu mai respecte reguli si tipare, toate acestea au creat o atmosfera de care aveam nevoie.

Subiectul e tipic pentru un film american: tabara mamelor bune, care respecta TOATE regulile, care incearca sa fie vazute bine de catre ceilalti, care se conformeaza tuturor aberatiilor din ultimii ani privind cresterea copiilor. Si tabara mamelor ce se aliaza cu cea care s-a cam saturat sa respecte reguli, cea care simte ca numai are resurse de energie sa se mentina la suprafata respectand tot ce impune societatea moderna. Sa fii si mama, si sotie, si angajata, poate fi cu adevarat coplesitor.

Nebunia se declanseaza cand personajul (pozitiv) principal constata ca e cam singura pe baricada cresterii copiilor. Sigur, usurinta cu care isi da barbatul afara din casa e de intalnit doar in filmele americane. In realitate, la noi, stim bine ca nu e deloc atat de simplu. Dar face bine sa ne imaginam cum ar fi :).

Lupta dintre cele doua tabere imi aminteste de filmele cu liceeni, in care personajul neggativ face legea iar cel pozitiv incearca sa schimbe regulile. Acum conflictul s-a mutat in lumea mamelor, adica adolescentele de alta data au crescut dar obiceiurile s-au pastrat.

E totusi un film de vazut, un film deconectant, un film din care noi, mamele, putem trage concluzia ca nu e chiar asa un capat de tara daca mai incalcam din cand in cand regulile, daca ne iubim mai mult pe noi insine si ne mai satisfacem cate o mica placere: un mic dejun in liniste, o prajitura, o ciocolata, o seara cu prietenele.

Sigur, la noi in societate iesitul cu prietenele nu prea inseamna atat de mult alcool si nici aruncatul cu privirea dupa barbati, dar ne putem adapta la ce ne place noua.

Cresterea copiilor nu inseamna doar Trebuie si Reguli, sacrificiu si dat peste cap pentru a infaptui minuni. Cresterea copiilor aduce satisfactii si bucurii atunci cand ne dam timp sa le vedem si sa ne bucuram de ele.

Pana la urma un dram de nebunie face bine.