Dragoste si gelozie intre frati

Cred ca mereu voi tine minte ziua cand am ajuns acasa de la maternitate cu Horia, m-am asezat cu el in brate in patul mare din dormitor. Dante a venit si s-a lipit langa mine, cu o mana ne-a cuprins pe amandoi si a adormit fericit dupa  ce nu ma vazuse timp de 10 zile.

Atunci a fost prima data cand am constientizat ca bratele mele vor fi de acum mereu ocupate, ca inima mea va avea toate cele patru camarute pline de iubire.

Primele zile cu doi au fost exact ca in orice relatie de iubire: indragostire, romantism, dragalasenie, “vai, ce frumos este bebe!”, “te iubesc bebe” si multe alte asemenea.

IMG_20160531_113336

Cam dupa o luna insa lucrurile s-au mai asezat, fratele cel mare a inceput sa constientizeze ca mama nu mai este doar a lui, ca mainile mele nu sunt ocupate doar cu el, ci mult mai mult cu cel mic. Povestea de seara s-a transformat in plansetele celui mic, “mama mi-e foame” si “vin imediat sa iti fac ceva” a devenit “stai  sa il alaptez pe bebe”, “mama joaca-te cu mine” a devenit “stai sa il adorm pe bebe” si tot asa.

Incet incet gelozia s-a instalat in inimioara lui mica. Sentimentul asta ciudat si-a aratat coltii.

Noi, parintii, desi echilibrati si calmi, ne-am mai pierdut cumpatul, am mai avut momente in care atentia nu a putut fi impartita la doi. Dar el, fratele cel mare, a stiut cum sa o readuca si asupra lui. Prin bune si mai putin bune.

Mici gesturi aparent obisnuite, nevinovate, sunt evident nascute din acest sentiment atat de complex: gelozie. Atragerea atentiei poate lua forme neasteptate: foame cand abia am strans masa; vreau sa pictez acum, desi abia venisem de la plimbare; stai sa iti povestesc ce idee mi-a venit… mult si complicat de povestit de nu-mi mai aud nici gandurile, si multe altele de felul asta, momentele de dragaleala cu bebe il atrag pe fratele cel mare ca un magnet sprea a fi si el dragalit…

A incercat si patutul, s a bucurat de carusel, s-a jucat cu fieccare jucarie de bebelus, a gustat lapticul lui, a experimentat din nou starea de bebeluseala :).

IMG_20160426_152342

Au fost si momente in care: pe mine de ce ma certi si pe bebe nu-l certi niciodata?

Au fost si momente in care: daca nu era bebe atunci mi-ai fi facut si mi-ai fi dat.

Au fost si momente in care: offf, ce grea e viata cu un bebelus!

Desi diferenta dintre ei este de 7 ani, desi Dante are in curand 8 ani, desi toata lumea imi spune ca “e mare si intelege” sau ca ” e mare si ma poate ajuta cu bebe”, eu stiu si vad ca Dante este inca mic, este inca un copil ce abia se descopera pe sine, abia descopera lumea inconjuratoare in raport cu el. Da, este destul de mare pentru a intelege cand i se explica, este destul de mare pentru a ne ajuta pe ici pe colo. Dar nu pentru a ne inlocui pe noi, nu pentru a renunta la ceea ce isi doreste intr-un anume moment pentru ca doarme bebe de exemplu (cum ar fi sa cante la orga), nu pentru a-i incredinta supravegherea lui Horia mai mult de cateva minute.

Dar niciodata, absolut niciodata nu am negat si nu am blamat ceea ce simte. Nu am condamnat faptul ca simte asa. Nu i-am spus ca e gresit. Dimpotriva, Dante a inteles ca iubirea noastra e aceeasi, ca e normal sa simta asta, ca e un sentiment ca toate celelalte pe care il experimenteaza si il va mai experimenta si pe viitor. Eu chiar cred ca e un sentiment util, care ajuta mult in autocunoastere si maturizare.

Dar, dincolo  de toate astea, este Iubirea. Acea iubire profunda, neconditionata, frumoasa, pana la cer si inapoi, iubirea de frate.

IMG_20160416_135813

O seara ca oricare alta. Horia a adormit. Dante vine in bratele mele sa il adorm si pe el.

“mama, eu nu stiu daca sunt gelos pe bebe. Dar stiu ca il iubesc mult, mult de tot.”

De trei zile e la curte la bunici. Cand era inainte plecat acolo nu suna decat daca era ceva de spus, de intrebat. Acum, ma suna de cateva ori pe zi doar ca sa ma intrebe ce face Horia, sa imi spuna ca ii e dor de Horia, sa il auda, sa il stie.

Il imbratiseaza cu o dragoste greu de exprimat in cuvinte, il ia in brate si il plimba prin casa, ii vorbeste intr-o limba doar de ei stiuta, ii canta, il alinta si il rasfata.

Horia ii raspunde lui Dante cu veselie, il cauta din priviri, zambeste cand il vede, fac ghidusii impreuna si rad, rad cu o pofta care ne umple sufletul, casa si viata.

13680657_10153800761762705_8171321070913122137_n

Jocul de lego si vacanta mare

E hotarat lucru: vara aceasta a stat sub semnul Minecraft. Din zori si pana in noapte la noi in casa nu se aude decat lego si Minecraft. Aproape ca nici bebe nu poate sa fie atat de vehement pe cat este baiatul nostru de 8 ani in ceea ce priveste acceste doua activitati preferate ale lui.

Piesa cu piesa, caramida cu caramida, culoare cu culoare si personaj cu personaj, impreuna scriu povestea acestei vacanta. Imaginatia copilului meu se aaprinde cu fiecare nou joc de lego achizitionat, creativitatea o porneste in zbor pentru a da nastere la noi povesti pe care de multe ori doar el le intelege.

Nu exista vizita in mollul de la noi din oras fara ca magazinul Noriel sa nu fie rascolit de catre copil, in cautarea celor mai noi  aparitii in materie de lego.

logo

Pana nu demult lego StarWars era cel care avea intaietate in jocurile lui si achizitiile noastre. Are o intreaga expozitie de nave spatiale, de personaje si creatii. Ne vorbea ore in sir despre personajele din film, despre performantele navelor, despre armele de lupta si alte nazdravanii. Nu il intelegeam intotdeauna dar macar aveam o idee despre ce vorbeste. Acum expozitia sta tacuta pe un raft de mobila, asteptand sa reintre in gratiile copilului.

imperial-shuttle-tydirium_4

Care copil intre timp a descoperit jocul cu caramizi, jocul cu care poate contrui absolut tot ce doreste. Ieri eram prin oras, intorcandu-ne de la cursul de pictura. I-am aratat o bisericuta si l-am provocat sa o priveasca de parca ar vrea sa o picteze, sa o incadreze intr-o rama facand abstractie de multimea de elemente din jur. Dupa ce a privit-o bine a izbucnit: “daaa, pot sa o fac, am si caramida, si lemn, chiar si iarba si tufisuri am. am tot ce imi trebuie. ” Eu ma gandeam ca se refera la culorile acrilice. Dar el de fapt se referea la jocul sau de pe telefon si la resursele de materiale pe care le avea precum si la jocul de lego si la caramizile deja existente in colectia lui. Am tacut, nu am vrut sa ii tai avantul. Va veni si randul picturii, sunt sigura. Deocamdata ma bucur ca imaginatia lui debordanta se poate manifesta in moduri nebanuite, ca resursele pentru a pune-o in practica ne sunt la indemana.

lego-minecraft-iron-golem-21123

Jocul de lego este indragit de foarte multi copii, fetite si baieti deopotriva. Incepand cu 6- 7 ani aproape toti pustii din lumea asta au cutii pline de piese si vai de parintele care indrazneste sa umble acolo. Noua ne e greu sa intelegem de ce este asa de importanta o anumita piesa, dar pentru ei are o importanta echivalenta cu telefonul nostru sau masina sau mai stiu eu ce…

 

Vine toamna cu noi hainute pentru bebelusi

Suntem deja la jumatatea lunii august si toamna este foarte aproape. Cand avem copii toamna inseamna si un nou trusou de haine pentru bebelusi, adecvat noului anotimp. Este stiut faptul ca bebelusii cresc ca Fat Frumos din poveste, avand in vedere ca pana la un an bebelusii isi tripleaza greutatea de la nastere.

De aceea in primul an de viata nici nu apuci bine sa te obisnuiesti cu anumite hainute ca deja trebuie sa te uiti dupa altele.  Ceea ce inseamna desigur timp, masuratori, socoteli. Dar e si o adevarata placere sa cumperi hainute pentru cel mic. Sunt atat de frumoase, de vesele, de colorate, ca iti vine sa le cumperi pe toate.

Tin minte cand am botezat-o pe finuta noastra si am cerut la un magazin o rochita m-am trezit in fata mea cu un teanc de rochite, care mai de care mai frumoase, mai pline de culoare, de imaginatie si creativitate. Pur si simplu ma simteam ca intr-un basm cu zane, nu stiam ce sa aleg si nu ma induram sa le las acolo. Dar sunt sigura ca au ajuns la alte fetite cele ramase, ca nu au ramas multa vreme in magazin, ca prea erau frumoase.

Acum vine toamna si finuta noastra implineste anul. Un nou trusou voi alege pentru micuta, cu hainute potrivite varstei dar si anotimpului. Ma uit pe rafturile virtuale ale magazinului Noriel si imi atrage atentia categoria de sarafane pentru fetite, un produs numai bun pentru joaca, rezistent si totodata potrivit varstei.

Sarafane

Puloverele cu nastrurei, cu mici detalii jucause si colorate, sunt ideale pentru zilele racoroase ale toameni. Nastureii le fac usor de imbract, stiut fiind faptul ca e o adevarata provocare sa imbraci un bebelus, mai ales cand in casa este cald si afara stii bine ca nu este la fel. Puloverul cu nasturi poate fi luat in mana si imbracat cu usurinta afara, cand copilul simte ca ii este racoare si il va accepta cu mai multa usurinta.

cardigan-51015-max-mia_1

Un pantalon de bumbac, usor de purtat si rezistent la miscarile tot mai sigure si tot mai indraznete ale copilului, intregest perfect tinuta de joaca a micului explorator. Pantalonii acestia larguti, dar bine stransi in talie si pe glezna, sunt numai buni de oferit finutei noastre.

pantaloni-51015-lato-2014-5l2605

Sigur, pentru ca eu am baietel, nu pot sa nu ma gandesc ca si pentru el va trebui sa fac noi achizitii de hainute pentru toamna. Abia astept sa umplu dulapiorul cu noi minunatii.

logo

Diverse de vara

8 luni. zile fara planificari, fara trebuie, fara to do list. zile de vara , cu calduri coplesitoare, care desi ar trebui sa ne scoata din casa ne tin casa. incercam sa ne trecem zilele cu oarece folos. dimineata filme diverse. online. mai nou si la tv. am luat decodor pentru programe platite. hbo si altele. merge rau, impotmolit, enervant. cu cat mai complexa tehnologia cu atat mai dificil de utlizat.

am reinceput sa citesc. prin parc, prin casa, pe unde prind un pic de ragaz.

vacanta de vara. vacanta mare. e jumatatea ei deja. Dante aproape a terminat caietul de vacanta. intr-o joaca. a fost usor.

a lucrat intens si la un proiect nascut din imaginatia lui, vis a vis de pasiunea pentru jocul minecraft care l-a cucerit. il las, cu limita dar il las. e cu arhitectura, constructii, imaginatie. ma amuza  si e simpatic cand il vad atat de pasionat. imi vorbeste ore intregi  despre el. mai prind din zbor cate un cuvant in engleza pe care l-a inteles gresit. i-l explic.

povesti. seara de seara povesti. daca adoarme Horia inainte ii citesc eu. daca nu, isi cauta singur pe youtube. povestile din  folclorul maghiar ii plac, le povesteste apoi. sunt povesti simple, universale.

ieri am fost la lac. o zi intreaga in apa, pe malul apei. soarele destul de prietenos. seara oboseala placuta l-a doborat. mi-am amintit gustul somnului de vacanta din copilarie cand l-am vazut retras in camera lui, intins tot patul dormind fara griji.

am realizat ca noi, parintii de azi, ne zbatem sa le oferim tot felul de experiente, tot felul de filme, de gadgeturi, de ateliere. dar uitam de bucuriile alea simple care insemnau pentru noi vacanta mare: joaca cu prietenii (la bloc, la tara, in parc – care pe unde avea si putea), zilele intregi petrecute in aerr liber fara griji, fara program, soarele si apa, pepenele, fructele.

fara parinti. mai ales fara parinti. ii privesc pe copii, il privesc pe Dante. sunt stangaci, nu stiu sa se joace unii cu altii, sunt stingheri, tot timpul in preajma noasstra. noi i-am invatat asa. acum ne straduim sa-i dezvatam. ii trimitem mai departe de noi cu joaca lor. nu dureaza mult si apar iarasi langa noi.

Horia creste. zambeste mult, descopera cu ochii si cu mainile tot ce e in jurul lui. gangureste mult, face vocalize. s-a bronzat frumos, mananca bine si tot ce prinde. schema de diversificare clasica e de mult uitata. nu am timp si energie sa masor, sa calculez, sa studiez. mancam dietetic toti, fructe, legume, iaurturi,branza. mananca la fel ca noi.

un dinte mi-a facut figura in plina vara. maccar daca era iarna, sa stau ascunsa in casa. asa… vreau nu vreau zambesc stirb celor ce ma intalnesc. zambesc cu gura inchisa. sunt trista. stiu ca urmeaza dureri, bani multi cheltuiti. dar trecem si peste asta. nu avem incotro.

planuim un weekend la casute la lacul sarat. daca nu putem plecca mai departe de casa macarr o aventura langa casa sa asezam in tolba cu amintiri a acestei vacante.

vara. soare. vacanta.

O femeie “pe bune”

Femeie. Barbat. Om. Femeie. Nu, femeia nu e om. E femeie. Femeia face unele treburi. Barbatii fac alte treburi. In casa, pe langa casa, in societate, la serviciu, in comunitate. Femeia e sexul slab. Barbatul e sexul tare.

Sunt tot atatea afirmatii, tot atatea conceptii de care ne lovim zi de zi, pe strada, in discutii cu prieteni, cunoscuti, vecini, in mediul online, la stirile de la tv sau chiar in propria noastra familie.

Dar oare asa sa fie? Oare aceste conventii nu sunt atat de des rasturnate in ultima vreme de acele “exceptii”? Exceptii care fiind tot mai des intalnite devin normalitate.

Ma intreb de ce si cum s-a ajuns a fi considerat un act de curaj gestul femeii de a parasi, de a pleca, de a-si alege propriul drum in viata, de a-si asuma fix dreptul fundamental, acela de a exista asa cum simte si cum crede. Cine si de ce a hotarat ca un act, un inel, o nunta, te poate face prizoniera pe viata?  Pentru ca normal ar trebui sa fie ca actul, inelul, nunta, sa nu faca prizonier pe nimeni, sa fie un acord comun atata vreme cat firele ce au legat exista inca. Daca firele s-au rupt e firesc ca si acordul sa se destrame.

Eu nu cred in teoria aceea care spune ca o femeie pentru a fi “pe bune”, sau “completa”, sau cu adevarat femeie trebuie sa fie nevasta si mama. Am atatea exemple de femei minunate care nu sunt sotii, sau care nu sunt mame, sau nici una nici alta, dar care sunt cu adevarat Oameni.

Pentru ca mi-am asumat misiunea de a nominaliza o anume femeie prin articolul asta, asa cum ne propune campania femei pe bune, voi vorbi despre o femeie care emana feminitate, care iubeste deopotriva rochitele si culorile, care stie sa se alinte si sa zambeasca.

Dar, dincolo de toate astea, a stiut sa poarte cu eleganta si putere bocanci, rucsac, pantaloni. A stiut sa isi asume un drum de 800 de km pe jos, prin caldura si praf, pe celebrul drum de pelerinaj al Spaniei, Camino. A stiut sa mobilizeze oameni pentru o cauza in care a crezut si crede. Inima Copiilor a adus zambete copiilor si datorita pasilor cumparati de fiecare om ce a crezut si crede in demersul ei.

the-way-Camino-started-long-ago

Veronica Soare este o femeie prin toti porii ei, dar e si un munte de generozitate. In fiecare zi din pagina ei de FaceBook aflu despre o minune implinita, despre un animal ce si-a gasit adapost mai intai in casa ei si apoi in casa celui ce il va iubi si ingriji, aflu despre un copil ce a zambit mai mult, ce a primit mai mult.

13669097_10208587837152175_5261357418673667842_n

In fiecare zi imi amintesc ca mai multa bucurie aduce “a darui” decat “a primi” datorita Veronicai.

#femeipebune sunt peste tot in preajma noastra. Daca si voi cunoasteti una sau mai multe, faceti-le o surpriza profitand de campania Lactacyd.

Camino – 800 km pe jos de Veronica Dragoi

Am fost intotdeauna o calatoare si nu mi-a fost teama de necunoscut. Cel putin in anumite perioade din viata mea. Chiar daca acum, mama fiind, nu simt sa imi mai asum riscuri concrete sau inchipuite, chiar daca acum in mintea mea paranoia e mai mare decat curajul, sufleteul mi-a ramas la fel de calator si dornic de aventura si descoperire.

Asa am aflat despre Camino, despre acel drum de “doar” 800 km din Spania, Spania la care mi-a ramas gandul de cand am fost odata, pentru trei luni, parca in alta viata. Imi doresc sa mai vad odata si in viata asta, de sotie si mama, Spania.

Cam astea sunt resorturile care m-au atras spre cartea asta.

Dar povestea incepe altfel, cu o alta Veronica, Veronica Soare, si ale ei minuni pe Camino. Am aflat apoi ca tot de la cartea asta a pornit si dorinta ei de a strabate 800 km pe jos, cu rucsacul in spate.

Asa am ajuns la carte, urmarind povestea ce se desfasura zilnic in fata ochilor mei.

camino - 800 km

Cartea? Este extraordinara. Fara exagerare. E o carte de citit vara cu rucsacul la usa, sau iarna cu planul de vacanta pentru vara inaintea ochilor. E o carte de daruit copilului adolescent pentru a sadi in el dorinta de cunoastere, de descoperire, de aventura. O carte de daruit copilului student ce se intreaba pe ce drum sa o apuce in viata ce se desfasoara cca o carte cu pagini albe in fata sa.

Veronica Dragoi e o fata a zilelor noastre, o fata ce a fost educata si crescuta in termenii de “a avea” si de “a fi cineva”. Dar ea avea un vis: de a scrie o carte.

Iar aventura ei a inceput tot cu o carte, o carte care i-a “vorbit” si care a facut ca visul sa i se implineasca, dupa ce a parcurs cei 800 de km.

O fata careia, asemeni mie, i se spusese toata copilaria ca ea nu poate face efort fizic, ca nu poate face miscare, ca nu poate merge pe jos.

In ciuda acestor “programari” a mers zilnic mai bine de 30 de km, in solitudine sau companie.

Fiecare zi descrisa in carte e o poveste in sine, fiecare zi e o alta aventura. Nu stii ce se intampla pe urmatoarea pagina, nu stii ce noua frica este invinsa, asemenea balaurului din poveste. Pentru ca si ea, asemenea noua, are frici. Frica de caini, cainii mari, fara stapan, ma paralizeaza si pe mine.

Iluminarea (la propriu si fara a fi un cuvant mare) pe care o primeste pe acest drum, o face sa se lase in voia Drumului si a ceea ce ii dezvaluie, in voia lui Dumnezeu si a ocrotirii Lui.

Si atunci, ca-ntr-o iluminae, am inteles ca tot ce pot este sa ma las in voia lui Dumnezeu! Sa las pur si simplu viata sa se intample. Pot parea simple vorbe, doar le-am auzit de atatea ori de la altii!. Insa acum, aici, in mijlocul unui camp necunoscut, fara apa sau mancare, incet, pe cai nebanuite, a ajuns la mine gandul asta ca un adevar suprem: E tot ce trebuie sa fac. Nu am de ce sa-mi fac griji, soarta mea e in maini bune! Nu mi se poate intampla altceva decat ceea ce e cel mai bine pentru mine!

Asta este doar una dintre lectiile pe care le-a primit de-a lungul drumului.

Cand Dante, baiatul meu cel mare de aproape 8 ani acum cand scriu, era mic de doar 11 luni, am fost in vizita la cineva care avea un hostel. atunci am aflat prima data ce e un hostel si despre oamenii care isi iau pur si simplu rucsacul in spate si strabat lumea la pas, cu bicicleta, sau cu ce apuca. Am avut un fel de viziune: asa va fi si baiatul meu, un curajos cu rucsacul in spate, luand lumea la pas pentru a cunoaste si a se cunoaste… Cumva momentele vietii se leaga cu fire nevazute.

Importanta pantofilor de calitate la copii

Zilele astea sunt fascinata de povestea unei calatorii, mai exact a unui pelerinaj pe teritoriul Spaniei. Ceea ce imi face un dor nebun de duca, de locuri noi si necunoscute. Chiar si cu doi copii ma imaginez plecand intr-o excursie. Tot citind in carte observ ca e foarte importanta intr-o astfel de drumetie incaltamintea. Asa ca ma felicit de fiecare data ca nu consider capitolul pantofi copii un moft.

Consider ca, mai ales atunci cand copilul abia a invatat sa mearga, in primii ani cand isi formeaza mersul, cand activitatea fizica este pe primul plan, incaltamintea de calitate, cu talpa ergonomica, moale, este foarte importanta.

Nu agreez ideea de a avea un morman de incaltari, indiferent de anotimp, toate luate la preturi de nimic din piata. Exista foarte multe riscuri pentru pielea sensibila a picioarelor copiilor, exista riscul sa le deformeze mersul dar chiar si laba piciorului, ca sa numai spun de importanta vopselurilor si substantelor chimice folosite la fabricarea incaltamintei.

Nu cred ca este vreo economie financiara sa cumperi zeci de perechi de proasta calitate. Ba dimpotriva, mai bine cumperi doua perechi  pe sezon dar de buna calitate, pe ccare sa le alternezi.

Redau cateva caracteristici ce se pot regasi la pantofii de buna calitate:

  • Pantofi pentru copii cu exteriorul din piele intoarsa
  • Talonet anatomic acoperit cu piele naturala
  • Talpa din cauciuc, cusuta, flexibila si aderenta
  • Sistem de inchidere cu arici.

Desi pare un moft, pantoful din piele ramane de departe cel mai prietenos cu pielea copilului, lasand piciorul sa respire, fiind flexibila si mult mai durabila pentru un mic zburdalnic.

Talpa flexibila si aderenta este de asemenea foarte importanta, avand in vedere ca un copil mic este foarte dornic sa exploreze mediul inconjurator, neputand anticipa insa pericolele suprafetelor pe care se aventureaza. O talpa aderenta poate salva de multe ori situatia.

Sistemul cu inchidere cu arici salveaza in primul rand nervii parintilor, nefiind nevoiti sa se aplece la tot pasul sa lege sireturile, asa cum am patit eu intr-o iarna la o pereche de ghetute de-ale copilului. Erau superbe, din piele, de foarte buna calitate, dar nu am tinut cont de acest aspect si m-am trezit cu niste buclucase sireturi rutunde care se desfaceau la fiecare pas. In plus, sistemul cu arici incurajeaza si copilul sa se incalte si sa se incheie singur.

pantofi-copii-avus-4117_54

Sigur, fetitele sunt mai cochete si isi doresc pantofi de toate culorile, cu fundite si bobite, de aceea probabil colectia  de incaltaminte e mai mare decat a baieteilor. Dar Noriel acopera si acest aspect cu oferta bogata de incaltaminte, pentru toate gusturile.

pantofi-copii-51015-basic-3z3014

In plus transportul este gratuit pentru incaltamintea din piele.

logo

Gandirea din popor

Mi-au tot iesit in cale articole cu si despre femei, articole in care femeile isi apara drepturile, in care povestesc despre lupta lor pentru a-si obtine drepturile, despre simplul lor drept la viata pe care si- o doresc.

Si tot imi revin in minte cuvintele atat de des auzite din pacate de la oameni, chiar si femei, de toate categoriile sociale: “daca nu te bate, nu se duce la bautura sau cu alte femei atunci e un barbat bun”.

Oare doar la atat se reduce viata noastra? La un acoperis deasupra capului, o bucata de paine si o convietuire acceptata de comun acord?

Asta e din categoria: copilul creste oricum, o bucata de paine s-o gasi si pentru el. Aceeasi perceptie a vietii prin intermediul burtii. Daca are ce manca se face mare. Asa ca hai sa facem copii, indiferent care le-o fi parcursul, indiferent ce avem sau nu a le oferi dincolo de hrana.

La fel, extrapoland, percepem si politicienii: il votez tot pe asta, ca a furat destul, s-a saturat, oricum nu face niciunul nimic. Aceeasi resemnare, acceptare a raului presupus mai mic.

Un profesor e bun daca nu tipa la copii, nu ii bate, daca le pune note mare si nu le da lucrari grele. Nu conteaza prea mult ce informatie pune in capul copilului, nu conteaza prea mult ce sistem de valori aseaza in viata lui.Important e sa fie simplu, usor, caldut.

Ajungand la sistemul de valori… se pare ca singurul sistem de valori la care se raporteaza romanul este acela al nevvoilor de baza: hrana, adapost, siguranta. Restul nu importa. Comunicare, respect, afirmare, recunoastere si autodezvoltare sunt dintr-o categorie cu multe neccunoscute pentru poporul asta.

piramida-lui-maslow

Din pacate, desi sper ca lucrurile sa stea altfel, vad in jurul meu la cei de varsta mica, ca lucrurile se perpetueaza. Relatiile intre fete si baieti incep foarte devreme, preluand modelul binecunoscut.

Zilele trecute in parc, in fata mea, o fata si un baiat. Undeva inte 15 si 18 ani. Ea, cu capul plecat. El cu o infatuare de cocos tanar si singur in ograda. O mustra, aproape sa o loveasca. Ea incearca o atituddine de impotrivire dar apoi isi reia atitudinea de obedienta, de supunere, de “altul mai bun numai gasesc”.  Prea devreme, prea nepregatiti pentru viata, prea cu lectiile nefacute. Si totusi asa se fac familii, asa se merge mai departe cu gandirea: dacca nu te bate, etc etc…

 

Diversificarea si statul la masa cu bebelusul

Cu pasi marunti am ajuns si la mult asteptata dar si temuta etapa: diversificarea. Sigur, primul pas pentru o diversificare reusita si pentru ca micutul sa isi insuseasca obiceiuri sanatoase in ceea ce priveste mancatul, este si achizitionarea unui scaun masa bebe.

Experienta cu primul copil m-a invatat ca ceea ce scrie in carti privind asezarea bebelusului la masa alaturi de restul membrilor familiei este perfect addevarat. Nu pot spune ca m-am luat neaparat dupa carti, am actionat mai mult intuitiv si din motive de comoditate, dar eu cred ca am facut foarte bine.

Atunci cand toata familia ia masa, incepand cu micul dejun si pana la cina, bebelusul poate participa alaturi de ceilaltli membri, incepand chiar cu cateva luni. In brate la mami si la tati la inceput, apoi, pe masura ce creste si poate sta in sezut il putem aseza in scaunelele special construite in acest scop.

In felul acesta copilul invata ca acele momente sunt pentru a sta intr-un loc, pentru a manca, pentru a socializa cu familia. In nici un caz nu alergam cu mancarea prin casa dupa copil, nu il asezam la desene animate pentru a-i distrage atentia de la mancare. Este o mare greseala pe care aud ca o fac atat mamici cat si bunici, spunand ca altfel copilul nu mananca. Eu cred ca copilul mananca cum il inveti.

Sigur, sunt si copii extrem de activi, care nu pot fi tinuti locului mai mult de cinci minute, dar pentru un stomacel mic cum este al bebelusului sau al copilasului de un an, acele cinci minute pot fi suficiente pentru ca el sa manance atat cat ii trebuie.

Deocamdata la noi diversificarea merge greu, cu totul diferit de cum stiam de la primul copil. In prima faza nu a acceptat deloc supa de morcov. Am adaugat treptat si alte legume. Cu greu pot spune ca mananca cateva lingurite, mai ales daca adaug un pic de lamaie. Brocoli a fost alimentul minune care l-a facut sa manance mai bine.

A venit insa episodul spitalizarii cu bronsiolita si am luat o pauza de doua saptamani. Acum o luam de la capat cu diversificarea. Prefera si mananca cu placere masa de dimineata constand in fructe ( de sezon, pentru ca sunt din plin acum vara: piersici, caise, cirese).  Zeama de la supa o bea cu biberonul fara sa faca mofturi dar piureul de legume nu este inca printre favorite.

Totusi nu fac rabat de la ceea ce am spus mai sus: bebelusul asezat in scaunul de masa, asista la fiecare masa a noastra, indiferent daca mananca sau nu. Uneori sta mai mult, alteori mai putin, important e sa inteleaga ca exista un ritual al mesei si incet ince va deprinde ceea ce e de facut. scaun-de-masa-hauck-mac-baby-jungle-fun_2
Daca sunteti si voi in aceasta etapa atat de importanta a vietii copilului si nu stiti ce sa achizitionati in acest sens, Noriel va vine in ajutor cu o gama generoasa de scaune de masa.

logo

E vremea visinelor

6758_1Nu stiu cum e pentru unii vara, dar la mine vara de obicei vine cu nerabdarea de a gusta visine. Din toata multimea de fructe ale verii visinile pentru mine au o semnificatie aparte.

Provocata cumva de randurile Adrianei, o amintire a rasarit din coltul mintii mele.

Aveam intre 10 si poate 18 ani…. E vara, e cald. E vacanta. Stam la bloc, intre betoane. Afara asfalt. Caldura e coplesitoare in apartament. Nu stiu daca e chiar ca acum, dar probabil ca nu.

Optiuni de petrecere a vacantei nu prea sunt. Mai cititm, mai iesim afara la joaca, mai o tema de vacanta. Amintirile nu sunt prea clare.Ce imi e clar este prezenta fratelui langa mine si dorinta noastra de evadare.

Copiii se duc la bunici. Se duc la mare. Poate si la munte. Noi, si alti cativa ca noi, stam acasa. Dar suntem copii si tanjim dupa natura, dupa libertate, dupa acel “la tara” pe care noi nu il avem.

In spatele blocului sunt case. Multe case. La porti copacii sunt plin de rod dulce si zemos. Nu ne trebuie mult sa evadam. Ne luam de mana si o pornim pe misterioasele ulite. Strabatem drumurile prafuite dintre case ca intr-o adevarata aventura. Culegem din zbor visinele, ne imbiem care sa culeaga mai multe. Gospodarii ne privesc, ne indeamna.

Mai cad prada mainilor noastre si cate un corcodus, poate si un cais.

Dar eu de visine imi aduc cel mai bine aminte. Dulci acrisoare, rosii, imbietoare.

Am cules visine astfel pana cand am dat bacalaureatul. Veneam acasa de la examen si culegeam visine, increzatoare si fara emotii pentru examenul care mie mi s-a parut usor.

Stiam ca urmeaza altceva, ca urmeaza viata, dar nu stiam ce inseamna asta si nici nu imi pasa. MA bucuram de vara, de copilarie inca si de …visine.