Camino – 800 km pe jos de Veronica Dragoi

Am fost intotdeauna o calatoare si nu mi-a fost teama de necunoscut. Cel putin in anumite perioade din viata mea. Chiar daca acum, mama fiind, nu simt sa imi mai asum riscuri concrete sau inchipuite, chiar daca acum in mintea mea paranoia e mai mare decat curajul, sufleteul mi-a ramas la fel de calator si dornic de aventura si descoperire.

Asa am aflat despre Camino, despre acel drum de “doar” 800 km din Spania, Spania la care mi-a ramas gandul de cand am fost odata, pentru trei luni, parca in alta viata. Imi doresc sa mai vad odata si in viata asta, de sotie si mama, Spania.

Cam astea sunt resorturile care m-au atras spre cartea asta.

Dar povestea incepe altfel, cu o alta Veronica, Veronica Soare, si ale ei minuni pe Camino. Am aflat apoi ca tot de la cartea asta a pornit si dorinta ei de a strabate 800 km pe jos, cu rucsacul in spate.

Asa am ajuns la carte, urmarind povestea ce se desfasura zilnic in fata ochilor mei.

camino - 800 km

Cartea? Este extraordinara. Fara exagerare. E o carte de citit vara cu rucsacul la usa, sau iarna cu planul de vacanta pentru vara inaintea ochilor. E o carte de daruit copilului adolescent pentru a sadi in el dorinta de cunoastere, de descoperire, de aventura. O carte de daruit copilului student ce se intreaba pe ce drum sa o apuce in viata ce se desfasoara cca o carte cu pagini albe in fata sa.

Veronica Dragoi e o fata a zilelor noastre, o fata ce a fost educata si crescuta in termenii de “a avea” si de “a fi cineva”. Dar ea avea un vis: de a scrie o carte.

Iar aventura ei a inceput tot cu o carte, o carte care i-a “vorbit” si care a facut ca visul sa i se implineasca, dupa ce a parcurs cei 800 de km.

O fata careia, asemeni mie, i se spusese toata copilaria ca ea nu poate face efort fizic, ca nu poate face miscare, ca nu poate merge pe jos.

In ciuda acestor “programari” a mers zilnic mai bine de 30 de km, in solitudine sau companie.

Fiecare zi descrisa in carte e o poveste in sine, fiecare zi e o alta aventura. Nu stii ce se intampla pe urmatoarea pagina, nu stii ce noua frica este invinsa, asemenea balaurului din poveste. Pentru ca si ea, asemenea noua, are frici. Frica de caini, cainii mari, fara stapan, ma paralizeaza si pe mine.

Iluminarea (la propriu si fara a fi un cuvant mare) pe care o primeste pe acest drum, o face sa se lase in voia Drumului si a ceea ce ii dezvaluie, in voia lui Dumnezeu si a ocrotirii Lui.

Si atunci, ca-ntr-o iluminae, am inteles ca tot ce pot este sa ma las in voia lui Dumnezeu! Sa las pur si simplu viata sa se intample. Pot parea simple vorbe, doar le-am auzit de atatea ori de la altii!. Insa acum, aici, in mijlocul unui camp necunoscut, fara apa sau mancare, incet, pe cai nebanuite, a ajuns la mine gandul asta ca un adevar suprem: E tot ce trebuie sa fac. Nu am de ce sa-mi fac griji, soarta mea e in maini bune! Nu mi se poate intampla altceva decat ceea ce e cel mai bine pentru mine!

Asta este doar una dintre lectiile pe care le-a primit de-a lungul drumului.

Cand Dante, baiatul meu cel mare de aproape 8 ani acum cand scriu, era mic de doar 11 luni, am fost in vizita la cineva care avea un hostel. atunci am aflat prima data ce e un hostel si despre oamenii care isi iau pur si simplu rucsacul in spate si strabat lumea la pas, cu bicicleta, sau cu ce apuca. Am avut un fel de viziune: asa va fi si baiatul meu, un curajos cu rucsacul in spate, luand lumea la pas pentru a cunoaste si a se cunoaste… Cumva momentele vietii se leaga cu fire nevazute.

Importanta pantofilor de calitate la copii

Zilele astea sunt fascinata de povestea unei calatorii, mai exact a unui pelerinaj pe teritoriul Spaniei. Ceea ce imi face un dor nebun de duca, de locuri noi si necunoscute. Chiar si cu doi copii ma imaginez plecand intr-o excursie. Tot citind in carte observ ca e foarte importanta intr-o astfel de drumetie incaltamintea. Asa ca ma felicit de fiecare data ca nu consider capitolul pantofi copii un moft.

Consider ca, mai ales atunci cand copilul abia a invatat sa mearga, in primii ani cand isi formeaza mersul, cand activitatea fizica este pe primul plan, incaltamintea de calitate, cu talpa ergonomica, moale, este foarte importanta.

Nu agreez ideea de a avea un morman de incaltari, indiferent de anotimp, toate luate la preturi de nimic din piata. Exista foarte multe riscuri pentru pielea sensibila a picioarelor copiilor, exista riscul sa le deformeze mersul dar chiar si laba piciorului, ca sa numai spun de importanta vopselurilor si substantelor chimice folosite la fabricarea incaltamintei.

Nu cred ca este vreo economie financiara sa cumperi zeci de perechi de proasta calitate. Ba dimpotriva, mai bine cumperi doua perechi  pe sezon dar de buna calitate, pe ccare sa le alternezi.

Redau cateva caracteristici ce se pot regasi la pantofii de buna calitate:

  • Pantofi pentru copii cu exteriorul din piele intoarsa
  • Talonet anatomic acoperit cu piele naturala
  • Talpa din cauciuc, cusuta, flexibila si aderenta
  • Sistem de inchidere cu arici.

Desi pare un moft, pantoful din piele ramane de departe cel mai prietenos cu pielea copilului, lasand piciorul sa respire, fiind flexibila si mult mai durabila pentru un mic zburdalnic.

Talpa flexibila si aderenta este de asemenea foarte importanta, avand in vedere ca un copil mic este foarte dornic sa exploreze mediul inconjurator, neputand anticipa insa pericolele suprafetelor pe care se aventureaza. O talpa aderenta poate salva de multe ori situatia.

Sistemul cu inchidere cu arici salveaza in primul rand nervii parintilor, nefiind nevoiti sa se aplece la tot pasul sa lege sireturile, asa cum am patit eu intr-o iarna la o pereche de ghetute de-ale copilului. Erau superbe, din piele, de foarte buna calitate, dar nu am tinut cont de acest aspect si m-am trezit cu niste buclucase sireturi rutunde care se desfaceau la fiecare pas. In plus, sistemul cu arici incurajeaza si copilul sa se incalte si sa se incheie singur.

pantofi-copii-avus-4117_54

Sigur, fetitele sunt mai cochete si isi doresc pantofi de toate culorile, cu fundite si bobite, de aceea probabil colectia  de incaltaminte e mai mare decat a baieteilor. Dar Noriel acopera si acest aspect cu oferta bogata de incaltaminte, pentru toate gusturile.

pantofi-copii-51015-basic-3z3014

In plus transportul este gratuit pentru incaltamintea din piele.

logo

Gandirea din popor

Mi-au tot iesit in cale articole cu si despre femei, articole in care femeile isi apara drepturile, in care povestesc despre lupta lor pentru a-si obtine drepturile, despre simplul lor drept la viata pe care si- o doresc.

Si tot imi revin in minte cuvintele atat de des auzite din pacate de la oameni, chiar si femei, de toate categoriile sociale: “daca nu te bate, nu se duce la bautura sau cu alte femei atunci e un barbat bun”.

Oare doar la atat se reduce viata noastra? La un acoperis deasupra capului, o bucata de paine si o convietuire acceptata de comun acord?

Asta e din categoria: copilul creste oricum, o bucata de paine s-o gasi si pentru el. Aceeasi perceptie a vietii prin intermediul burtii. Daca are ce manca se face mare. Asa ca hai sa facem copii, indiferent care le-o fi parcursul, indiferent ce avem sau nu a le oferi dincolo de hrana.

La fel, extrapoland, percepem si politicienii: il votez tot pe asta, ca a furat destul, s-a saturat, oricum nu face niciunul nimic. Aceeasi resemnare, acceptare a raului presupus mai mic.

Un profesor e bun daca nu tipa la copii, nu ii bate, daca le pune note mare si nu le da lucrari grele. Nu conteaza prea mult ce informatie pune in capul copilului, nu conteaza prea mult ce sistem de valori aseaza in viata lui.Important e sa fie simplu, usor, caldut.

Ajungand la sistemul de valori… se pare ca singurul sistem de valori la care se raporteaza romanul este acela al nevvoilor de baza: hrana, adapost, siguranta. Restul nu importa. Comunicare, respect, afirmare, recunoastere si autodezvoltare sunt dintr-o categorie cu multe neccunoscute pentru poporul asta.

piramida-lui-maslow

Din pacate, desi sper ca lucrurile sa stea altfel, vad in jurul meu la cei de varsta mica, ca lucrurile se perpetueaza. Relatiile intre fete si baieti incep foarte devreme, preluand modelul binecunoscut.

Zilele trecute in parc, in fata mea, o fata si un baiat. Undeva inte 15 si 18 ani. Ea, cu capul plecat. El cu o infatuare de cocos tanar si singur in ograda. O mustra, aproape sa o loveasca. Ea incearca o atituddine de impotrivire dar apoi isi reia atitudinea de obedienta, de supunere, de “altul mai bun numai gasesc”.  Prea devreme, prea nepregatiti pentru viata, prea cu lectiile nefacute. Si totusi asa se fac familii, asa se merge mai departe cu gandirea: dacca nu te bate, etc etc…

 

Diversificarea si statul la masa cu bebelusul

Cu pasi marunti am ajuns si la mult asteptata dar si temuta etapa: diversificarea. Sigur, primul pas pentru o diversificare reusita si pentru ca micutul sa isi insuseasca obiceiuri sanatoase in ceea ce priveste mancatul, este si achizitionarea unui scaun masa bebe.

Experienta cu primul copil m-a invatat ca ceea ce scrie in carti privind asezarea bebelusului la masa alaturi de restul membrilor familiei este perfect addevarat. Nu pot spune ca m-am luat neaparat dupa carti, am actionat mai mult intuitiv si din motive de comoditate, dar eu cred ca am facut foarte bine.

Atunci cand toata familia ia masa, incepand cu micul dejun si pana la cina, bebelusul poate participa alaturi de ceilaltli membri, incepand chiar cu cateva luni. In brate la mami si la tati la inceput, apoi, pe masura ce creste si poate sta in sezut il putem aseza in scaunelele special construite in acest scop.

In felul acesta copilul invata ca acele momente sunt pentru a sta intr-un loc, pentru a manca, pentru a socializa cu familia. In nici un caz nu alergam cu mancarea prin casa dupa copil, nu il asezam la desene animate pentru a-i distrage atentia de la mancare. Este o mare greseala pe care aud ca o fac atat mamici cat si bunici, spunand ca altfel copilul nu mananca. Eu cred ca copilul mananca cum il inveti.

Sigur, sunt si copii extrem de activi, care nu pot fi tinuti locului mai mult de cinci minute, dar pentru un stomacel mic cum este al bebelusului sau al copilasului de un an, acele cinci minute pot fi suficiente pentru ca el sa manance atat cat ii trebuie.

Deocamdata la noi diversificarea merge greu, cu totul diferit de cum stiam de la primul copil. In prima faza nu a acceptat deloc supa de morcov. Am adaugat treptat si alte legume. Cu greu pot spune ca mananca cateva lingurite, mai ales daca adaug un pic de lamaie. Brocoli a fost alimentul minune care l-a facut sa manance mai bine.

A venit insa episodul spitalizarii cu bronsiolita si am luat o pauza de doua saptamani. Acum o luam de la capat cu diversificarea. Prefera si mananca cu placere masa de dimineata constand in fructe ( de sezon, pentru ca sunt din plin acum vara: piersici, caise, cirese).  Zeama de la supa o bea cu biberonul fara sa faca mofturi dar piureul de legume nu este inca printre favorite.

Totusi nu fac rabat de la ceea ce am spus mai sus: bebelusul asezat in scaunul de masa, asista la fiecare masa a noastra, indiferent daca mananca sau nu. Uneori sta mai mult, alteori mai putin, important e sa inteleaga ca exista un ritual al mesei si incet ince va deprinde ceea ce e de facut. scaun-de-masa-hauck-mac-baby-jungle-fun_2
Daca sunteti si voi in aceasta etapa atat de importanta a vietii copilului si nu stiti ce sa achizitionati in acest sens, Noriel va vine in ajutor cu o gama generoasa de scaune de masa.

logo

E vremea visinelor

6758_1Nu stiu cum e pentru unii vara, dar la mine vara de obicei vine cu nerabdarea de a gusta visine. Din toata multimea de fructe ale verii visinile pentru mine au o semnificatie aparte.

Provocata cumva de randurile Adrianei, o amintire a rasarit din coltul mintii mele.

Aveam intre 10 si poate 18 ani…. E vara, e cald. E vacanta. Stam la bloc, intre betoane. Afara asfalt. Caldura e coplesitoare in apartament. Nu stiu daca e chiar ca acum, dar probabil ca nu.

Optiuni de petrecere a vacantei nu prea sunt. Mai cititm, mai iesim afara la joaca, mai o tema de vacanta. Amintirile nu sunt prea clare.Ce imi e clar este prezenta fratelui langa mine si dorinta noastra de evadare.

Copiii se duc la bunici. Se duc la mare. Poate si la munte. Noi, si alti cativa ca noi, stam acasa. Dar suntem copii si tanjim dupa natura, dupa libertate, dupa acel “la tara” pe care noi nu il avem.

In spatele blocului sunt case. Multe case. La porti copacii sunt plin de rod dulce si zemos. Nu ne trebuie mult sa evadam. Ne luam de mana si o pornim pe misterioasele ulite. Strabatem drumurile prafuite dintre case ca intr-o adevarata aventura. Culegem din zbor visinele, ne imbiem care sa culeaga mai multe. Gospodarii ne privesc, ne indeamna.

Mai cad prada mainilor noastre si cate un corcodus, poate si un cais.

Dar eu de visine imi aduc cel mai bine aminte. Dulci acrisoare, rosii, imbietoare.

Am cules visine astfel pana cand am dat bacalaureatul. Veneam acasa de la examen si culegeam visine, increzatoare si fara emotii pentru examenul care mie mi s-a parut usor.

Stiam ca urmeaza altceva, ca urmeaza viata, dar nu stiam ce inseamna asta si nici nu imi pasa. MA bucuram de vara, de copilarie inca si de …visine.

 

La revedere Clasa intai

Parca mai ieri scriam despre prima serbare scolara si despre cat de repede a trecut primul an, cel de pregatitoare.

Iata ca inca un an de scoala a zburat, cel de boboc in ale abecedarului. Clasa intai a venit cu provocari dar si cu satisfactii, accelea de a deslusi tainele scrisului si cititului, ale socotelilor si importantei invataturii.

Pentru ca pana la urma asta face acest prin an de scoala: deschide usile catre o viata de cunoastere si descoperire.

Dupa emotia primelor litere ce comppun cel mai drag cuvant, mama, au venit una dupa alta toate celelalte litere.

A fost un an greu din puctul meu de vedere, anul in care am devenit mama de doi si in care am fost si eu boboc in ale gestionarii acestui rol.

Temele au fost una din provocarile cu care a trebuit sa ne cconfruntam in fel si chip desi Dante are parte de o doamna invatatoare cce constientizeaza cat de putina disponibilitate au copiii de azi spre a sta aplecati asupra caietelor de lucru.

Energia debordanta a celor 7 ani nu prea se impaca cu masa de studiu. Pretexte precum: vreau sa fac tema cu mama sau cu tata, o fac maine sau mai tarziu, au fost cele care ne-au condimentat zilele.

In general insa a lucrat singurr, l-am incurajat sa invete sa-si gestioneze singur timpul si cunostintele, nu  am stat langa el sa fac in locul lui, i-am explicat acolo unde nu a inteles si cam atat.

Eu zic ca asta s-a cunoscut si in felul in care s-a descurcat la clasa. Locul 1 la matematica faza nationala cu 100 de puncte nu e putin lucru si sunt totusi mandra de asta. ma bucur ca aceste concursuri nu sunt decat niste evaluari de cunostinte,  fara favoritisme sau influente din afara.

Am retinut si ceea ce ne-a spus doamna invatatoare atunci cand i-a inmanat lui Dante diploma de locul 1 pe tara la concursul de creatie de Paste, sectiunea Creatie Tehnologica: arhitect scrie pe tine, Dante; matematica si desen. M-am simtit mandra de mandria doamnei de a-l avea elev, a amintit de faptul ca mereu vine cu ceva nou la scoala, ca vrea sa isi invete colegii mai multe despre origami sau alte lucrari de lucru manual.

Serbarea a fost frumoasa, scurta dar amuzanta, a rezumat in cateva versuri si glume postura de elev in clasa intai.

This slideshow requires JavaScript.

Vacanta mare e bine meritata de catre micii scolari.

 

Jucarii muzicale pentru bebelusi

Bebelusul nostru este acum de sapte luni si deja e cu ochii dupa jucarii. Cu cat mai colorate si mai zornaitoare cu atat mai interesante sunt. Imi amintesc ca la primul copil am avut norocul sa primesc exact jucariile de care avea nevoie la varsta acceea, respectiv cele din gama “primul meu puzzle”. Desi pare pretentios acest gen de jucarii sunt o etapa importanta pentru bebelus, fiind cele care deschid drumul gandirii logice, coordonarii mana ochi, satisfactia reusitei.

De aceea ma bucur sa vad in oferta magazinului Noriel acest tip de jucarii.

Colectia „Primul meu puzzle“ ii permite micutului sa descopere lucrurile frumoase care il inconjoara, construindu-le.
Cu piese de calitate si ilustratii deosebite, puzzle-urile din aceasta colectie fac apel la curiozitatea, inteligenta si sensibilitatea copilului si, printr-o experienta de neuitat, asigura primii pasi in dezvoltarea lui armonioasa.

puzzle-premium-noriel-bebe-prieteni-de-care-mi-e-dor-animale-pe-cale-de-disparitie

Dupa cum spuneam, la aceasta varsta bebelusii sunt atrasi de tot ce este colorat si scoate sunete, asta insemnand ca  niciodatanu sunt prea putine astfel de jucarii intr-o casa. Atunci cand e agitat sau isi cauta ocupatie, e bine sa avem indata la indemana  o astfel de jucarie.

In dormitor, labucatarie,  in camera de zi si in rucsacul de drum, micile cantarete sunt un ajutor de nadejde. Bucuria si mai mare este atunci cand micutul descopera singur butoanele pe care sa apese pentru iesi sunetele sau a se aprinde luminile. Sigur, astainseamna si un zgomot neincetat in casa precum si o rezerva serioasa de baterii, dar asta face parte din farmecul acestei etapece trece atat de repede pana la urma.

jucarie-noriel-bebe-cd-player-cu-lumini-si-sunete

Centrele de activitati sunt de asemenea un bun mijloc de se juca pentru cel mic, de a-i stimula curiozitatea si a-i dezvolta abilitatile motorii. Avem deja un astfel de centru, premergator cu activitati, pe care l-am primit la botez. Daca si voi sunteti in cautarea unui cadou ptr botez, un astfel centru sigur va fi bine primit si apreciat. Noi deja l-am pus in functiune.

jucarie-bebelusi-noriel-bebe-premergator-cu-activitati

Pentru ca va spuneam ca niciodata nu sunte destule, mi-a atras atentia o arcada muzicala ce se ataseaza la carucior si care il poate tine ocupat pe cel mic atunci cand iesiti la plimbarre si peisajul nu i se pare prea atragator. Copiii simt nevoia sa fie stimulati incontinuu, sa isi foloseasca manutele -pentru a descoperi si de aceea o astfel de jucarie muzicala mi se pare o buna investitie. Cu muzica totul este mai usor.

jucarie-bebelusi-playgro-arcada-muzicala

 

Turistul ratacit – expozitie de fotografie in Hunedoara

“O fotografie cat o mie de cuvinte” e o expresie pe care am constientizat-o de putina vreme atunci cand am sesizat diferenta dintre poza si fotografie. Cel care mi-a deschis ochii asupra acestui fapt este Traian Uries, fotograf roman din Hunedoara. Cu totii facem poze, surprindem momente dragi noua sau care ni se par interesante. Putini sunt insa aceia care, inzestrati cu talent, stiinta si viziune, reusesc sa creeze adevarate opere de arta numite fotografii.

Rasfoind albumele online, cele pe care le impartaseste cu noi, cel mai mult mi-au atras atentia portretele. Mister, expresivitate dar si miscare scenica, cam asa s-ar rezuma in saracele mele cuvinte ceea ce simt privindu-i portretele.

Traian Uries e un turist ratacit uneori in jungla orasului, alteori retras in salbaticia si singuratatea muntilor, de unde aduna noi si noi crampeie de viata, surprinse de ochiul magic al aparatului de fotografiat.

13480231_1265294436817042_154207008_n

In perioada 23 iunie – 30 iunie 2016 parte din lucrarile fotografice vor fi expuse la Galeria de Arta din Hunedoara, vernisajul avand loc joi, incepand cu ora 18. 

Accesul publicului este liber.

Lucrările expuse pot fi achiziționate de către cei interesați. Fondurile adunate din vânzarea lucrărilor vor merge în proporție de 80 la sută spre un proiect public conceput special pentru cetățenii Municipiului Hunedoara.

Intr-o zi torida de vara vizitarea unei expozitii de fotografie poate fi o alegere inteleapta si chiar racoritoare.

13479671_1265292670150552_1388935566_n

Veronica Soare si ale ei #minunipecamino

Nopți nedormite. Griji o mie. Respir împreună cu pruncii mei, le veghez fiecare suspin, tresărire. Masor gradele crescute ale frunții lor cu dosul palmei. Nu am nevoie de termometru să știu când corpul lor mic duce bătălie cu boala.
Mă îmbărbătez si îmi spun: e doar o răceală. Oricât de panicată as fi, oricât de mult mă consum stiu ca va trece, stiu ca va fi bine, ca micul lor trup e destul de puternic să reziste.
Mulțumesc că e doar asta, mulțumesc pentru fiecare zi în care ei sunt bine.
Fara sa vreau dimineață gândul mi-a zburat către alți părinți ce veghează asupra copiilor lor, ce numără fiecare bătaie de inimioara, așteptând s-o audă si pe următoarea si pe următoarea si tot așa. Nu pot gândi cata neliniște si cat zbucium e în inima de părinte cu copilaș bolnav, părinte ce nu poate spune: e doar o răceală ce va trece.
Zilele astea o femeie ce nu este măcar ( sau încă) mamă, își poartă pașii intr-un simbolic pelerinaj având ca unic scop Inima Copiilor. Un pelerinaj greu, un drum obositor prin arșița, ploaie sau pietriș.
Veronica Soare si ale ei ‪#‎minunipecamino‬.
Puteti cumpara pasi, pasi ce pentru ea au devenit tot mai grei dar pe care ii face in continuare cu exuberanta si zambet. Fiecare pas si fiecare leu inseamna o bataie de inima in plus.

IMG_3221-1

O zi de mama

13321849_10153701522427705_7172933750883582285_nE ora 5 si jumatate dimineata. soarele e deja stapan pe cer, lumina de afara imi spune ca e mult mai tarziu. oricum e a 15 trezire cred. oare am apucat sa atipesc macar? lui Horia ii ies dintisorii, il doare burtica, a scancit toata noaptea. in plus si Dante a tusit si m-a chemat la el de vreo doua ori.

aproape ca m-as trezi si m-as duce sa-mi fac deja cafeaua. dar parca-i prrea de dimineata, nici tati nu s-a trezit sa plece la munca. si Horia parca s-ar trezi. totusi hai sa mai incercam un somn.

Adorm profund, cu vise zapacite si obositoare. sar din pat. e 7:40 dimineata, ora cand Dante ar trebui deja sa iasa pe usa spre scoala. in 10 minute reusesc sa ii fac pachetul, sa ii pun ceva de mancare in mana, sa il mobilizez sa se imbrace si deja e la lift. ufff, am reusit.

ma tarasc spre bucatarie, cat mai e Horia linistit, cuprind in maini ceasca de cafea, ma pregatesc sa savurez prima inghititura… dar va trebui sa mai astepte. sunt chemata in dormitor. il schimb, il aalint, ne jucam, printre toate astea reusesc sa beau cafeaua.

e 9:15 si deja e marait. ii este somn , dupa noaptea agitata pe ccare a avut-o. stiu ca daca stam in casa nu voi putea face nimic, va vrea sa doarmna in bratele mele. e cald si parca numai e o optiune placuta asta de a sta piele pe piele.

printre plansete si suspine reusesc sa il imbrac, sa pregatesc toate cele si sa iesim pe scara. ma intorc de trei ori de la lift, dar macar numai plange cand il scot pe scara.

ajungem afara. in cinci minute adoarme linistit. am multe drumuri de facut: la banci, la magazin, la piata. iau cartierul la pas, mai schimb o vorba cu o vecina, mai un salut cu cineva cunoscut.

sunt somnambula si mi-e foame. profit de existenta unui fast food din cartier unde stiu ca sunt toate proaspete si snitelele aurii. imi iau ragaz cat sa mananc doua snitele cu o salata de varza.

bifez bancile, bifez piata, dau un tur si prin magazine in cautare de rochite, tricouri, chilipiruri de vara.

este deja 11:20. ma indrept spre scoala lui Dante. mai schimb o impresie cu mamicile, mai aflu una alta.

se trezeste si horia tocmai bine cand ajungem in parculetul de la scara. ii dau sa manance in parc piureul de piersica si suplimentul de lapte praf. mai stam pana pe la 13 si intram in casa.

schimbat, alaptat, jucat in trei, cantat, relaxat. macar imi odihnesc spatele cat timp fac toate astea. Dante adoarme, bebe nu. eu as dormiii.

e ora 15, bebe devine agitat. eu sunt cu ochii pe ceas. trebuie sa vina tati. uraaa, macar il mai tine si altcineva.

vine sotul acasa. dante se trezeste flamand, un pic mofturos, are de facut teme. ii pasez sotului bebelusul. eu intru in priza. ce sa fac mai intai? sa strang prin casa. sa spal vase,  sa ii dau lui Dante sa manance. oare sa mergem afara sau sa gatesc ceva?

piureul de legume pentru Horia e o noua provocare. nicieu nici tati nu-l convingem sa manance mai mult de trei lingurite. bun si atat. tot alaptatul ramane baza.

alegem sa stam acasa asa ca gatesc pe repede inainte. ce bine ca e vara, ca sunt legume, ca pot gati usor. dovlecel, cartofi noi, vinete, ciuperci, rosii, ardei, toate taiate felii, un pic de ulei si suc de rosii, in cuptor cu ele, mai tarziu doua oua batute spuma vor intregi sufleul sau cum se cheama mancarea asta.

e deja 18. Dante fuge la joacca. nici nu stiu cand si-a facut temele. matematica ii place si o executa rapid. stie ca vine vacanta si numai face mofturi la teme.

mai fac una alta si ies si eu afara. in parc Horia e linistit, socializeaza prin zambete si gangureli cu copiii, cu vecinii. imi scot si eu cartea si citesc in liniste cateva pagini cat timp el este in carucior si isi vede de ale lui.

e ora 20:30. intram in casa. Dante face mofturi, nici nu vrea sa guste mancarea. atunci hai la baie. i-l pasez si pe bebe in baie. de cateva zile ii fac baie lui bebe in cada, asezat in bratele fratelui mai mare. e mult mai usor si mai distractiv. Freya vine si ea sa asiste.

sunt obosita, spatele ma doare, dar cine are timp sa bage astea in seama.

Dante se duce la culcare. Horia da si el semne ca ar dormi dar inca nu cedeaza. Mai trage o repriza de plans. dintisorii nnu ii dau pace. sau poate e un puseu de crestere. adoarme mai greu.

pe la 22:30 reuseste    sa adoarma. adorm si eu. in sfarsitttt. pentru 10 minute poate. iar se trezeste, iar scanceste. noaptea a inceput.

macar a fost o noapte mai buna. nu m-a trezit decat de doua sau trei ori. cine le mai numara.

e 7:10. sar din pat. iar nu am auzit alarma. astept vacanta mai ceva decat copiii.

o noua zi, noi provocari.

azi e cu picnic, parc, intalniri. am facut o tarta de dimineata, sa nu dea caldura peste noi….