Un trist loc trei la obezitate infantila in Europa

A devenit o realitate pe care nu o mai putem ignora faptul ca copiii din tara noastra au intrat si ei in “randul lumii”. Din pacate nu este una din categoriile in care ne-am fi dorit sa fim pe primele locuri in Europa, ba chiar pe podium, cu un surprinzator loc trei. Multa vreme am trait cu convingerea ca suntem o tara cu obiceiuri alimentare sanatoase, o tara in care mai puteai gasi fructe si legume cu gust adevarat , in care savorile din livada bunicii se revarsau pe tarabe atunci cand sezonul potrivit venea incarcat cu bunatati.

Din pacate, moda supermarketurilor, a fast-foodurilor, a snacksurilor si covrigeilor aflati pe toate drumurile a invadat si spatiul mioritic. Dar, nu doar atat, a invadat si mintea iar apoi trupurile firave ale copiilor. Pentru ca aceste alimente nu sunt menite a satisface doar apetitul firesc al omului, ele isi gasesc un bun filtru in creier, acolo unde se creeaza dependenta. Creierul numai stie cand stomacul este satul, invadat fiind de acei stimuli care spun mereu “mai vreau”.

Nu cu multa vreme in urma am auzit intr-un magazin de cartier un pusti cerandu-i vanzatoarei un energizant “din ala la un leu”.  Se deducea firesc ca nu era prima data cand facea o astfel de achizitie. Pur si simplu nu m-am putut abtine sa nu intervin si sa nu il intreb pe copil daca el chiar are nevoie de energie. Vanzatoarea aproape ca s-a fastacit, a spus ca numai are si i-a oferit altceva de un leu.  Pentru ca fac de multe ori cumparaturi de acolo si ne cunoaste deja, mi-a spus ca vin de multe ori copii sa cumpere o astfel de bautura. Eu nu o invinuiesc pe ea sau pe alti comercianti, nu arat de fapt cu degetul spre nimeni. Ma simt pur si simplu intrigata de un fapt care se desfasoara sub ochii nostri.

Stiu ca lucrurile pornesc din familie, de la varstele mici, cand se face educatia fundamentala a copilului. Cand un parinte, cu un statut social si chiar cu  pregatire universitara , ofera cu nonsalanta propriului copil de trei ani bautura cu continut ridicat de cofeina, ca sa numai spun de zahar si alte otravuri, cu singura scuza ca ii place copilului si nu are ce-i face, nu ma mai mira ca acei copii lasati nesupravegheati, cu cativa bani in buzunar, fac propriile alegeri cu consecinte dezastruase pentru sanatatea lor.

Eu nu pot vorbi decat prin propriile exemple. Nu am putere de decizie la un nivel mai ridicat si stiu ca in spatele acestor lucruri exista o intreaga industrie, cercetare, ca sa nu zic conspiratie ( fac aici referire la cartea Sfarsitul hranei, pe care o citesc zilele acestea si pe care o recomand). Tot ce pot face este sa imi spun parerea, sa nu tac, sa incerc ca, macar in randul celor pe care ii cunosc, sa ii fac sa constientizeze pericolul la care isi expun copiii. Bineinteles lucrurile incep la noi in familie, alaturi de propriul copil. Despre asta voi vorbi intr-un alt articol.

Inca din primul an de cand am iesit cu copilul in parc am fost naucita de numarul mare de parinti ce ofereau copiilor, in loc de gustare sau chiar masa, acele adevarate bombe calorice la punga. Pufuleti cu arome, cipsuri plini de sare si alte mai cate ale caror denumiri si gusturi nici nu le stiu si nu imi doresc sa le cunosc. Inca de atunci am simtit capcana in care cad parintii grabiti,  crezand ca scapa mai usor si mai ieftin cheltuind cativa banuti la un chiosc alaturat. Iaurturile si sandvisurile pregatite de acasa le-am vazut extrem de rar, fructele aproape deloc. Atata vreme cat copilul inca nu cere, inca mananca cu incredere ceea ce ii ofera adultul, convins fiind ca cel care il creste si are grija de el stie cel mai bine,  parintele este singur responsabil de ceea ce mananca copilul lui.

Trag si eu, in felul meu, un semnal de alarma asupra acestei triste realitati. In clasele scolilor noastre numai putem vorbi de un singur “grasul”, asa cum era pe vremea cand noi eram copii. In prezent copii care se imbraca cu haine cumparate de la sectiunea adulti sunt din ce in ce mai multi si e trist.   Dragi parinti, avem in mainile noastre una dintre cele mai nobile misiuni, aceea de a pastra si transmite mai departe traditiile acestei tari, traditiile de familie, ale meselor in familie. Avem in mainile noastre soarta si viitorul acestor copii si a tarii noastre. E pacat sa nu ducem aceasta misiune cu bine mai departe. Impreuna putem schimba ceva. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *