psi luneli – de ce scriu

a scrie – scribere –  a reprezenta prin semne convenționale sunetele sau cuvintele vorbirii.

asta ne spune dictionarul despre actiunea de a scrie. tot el, dictionarul, ne mai spune si ca scrierea are mai multe forme, mai multe sensuri, in functie de contextul în care are loc actiunea scrierii. putem scrie o petitie, o scrisoare, o reteta de bucate si câte si mai câte. dar toate acestea le scriem cu un scop precis, reprezinta o actiune ce duce la alta actiune.

întrebarea de ce scriu m-a facut sa ma gândesc la ea câteva zile la rând, ca sa nu spun nopti. pentru ca noaptea, în semitrezie sau chiar în subconstientul visului, întrebarea asta a venit si mi s-a rasucit în minte spre a cuauta un raspuns exprimabil în cuvinte si apoi, cum altfel, în scris.

care va sa zica scrisul este reprezentarea ideilor ce ar trebui spuse în cuvinte.  bine, bine dar de ce scriu eu. adica EU.

am sa o iau cu începutul. nu, nu va speriati, nu o sa încep cu începutul scrisului în istoria omenirii ci cu începutul scrisului în istoria mea. nu am prea multi ani asa ca termin repede. daca nu aveti rabdare mergeti direct la sfârsit unde e un paragraf boldat. e rezumatul acolo :).

întâi a fost un jurnal. din acela cu foi pe care scriam cu pixul. as fi vrut sa fie cu stiloul dar era complicat. jurnal de adolescento-tânar rebel si neînteles de lume, de parinti, de profesori, de colegi, de stele si de luna. jurnal în care toate trasnaile ce îmi treceau prin cap prindeau forma scrisa acolo. habar n-am de ce îl tineam pentru ca atunci când reciteam paginile scrise în urma îmi era pâna si mie jena de ce aberasem pe acolo. n-a avut viata lunga. probabil ca daca nu îl gasea cine nu trebuia sa îl gaseasca (ati ghicit, nu va zic eu), i-as fi dat personal foc.

de atunci m-am lecuit de jurnale dar si de scris. am preferat sa traiesc. tumultos si aventuros. sau mai degraba tineresc si experimentalist.

a venit apoi momentul în care am pus si eu mâna pe un mouse si pe o tastatura. aiurea, habar n-aveam ce se face cu ele. dar am învatat. repede si cu talent.

iar când am descoperti lumea internetului si posibilitatea de a intra în legatura cu oameni din toata lumea am început sa scriu. mult. si habar n-am cum. nu, nu aflasem înca de bloguri dar scriam e-mailuri. în care vorbeam despre mine, despre viata, despre lume, despre luna si stele. hehe, daca adunam eu emailurile alea o puneam de câteva romane pâna acum. inclusiv în lb engleza.

deci scriam pentru a comunica. ziceam eu. de fapt scriam ca sa ma înteleg pe mine, ca sa ma aflu. zic eu acum.

apoi m-am potolit. mi-am gasit jumatatea si am comunicat prin viu grai. am uitat scrisul. aveam pe cine sa bat la cap cu vorba, nu trebuia sa mai trimit cuvinte la mari departari. dar, ca în orice casnicie, vine si momentul când simti ca ai zis , ca te-ai descoperit reciproc si parca simti ca mai vrei ceva. bine, întâi a venit bebe. si daca a venit bebe au venit si mii de întrebari. si cautari de raspunsuri. si daca tot cautam am gasit si ce nu credeam sa existe.

jurnalele online. oameni care îsi asterneau gândurile, trairile, amintirile în pagini virtuale. spre neuitare, spre învatare.

asa am început sa scriu. nu singura. ci însotita. am pornit la a scrie pentru a spune si altora ceea ce aflam eu, noi, despre copii, despre cum e sa fii mama, despre experientele noastre de mamici cu pitici. ne bucuram de fiecare zâmbet, de fiecare gest al copiilor nostri.

de ce scriu azi? cam tot din acelasi motiv. si alte câteva în plus. scriu din preaplinul inimii mele. scriu din bucuria de a trai. scriu din tristetea zilei înnourate. scriu din drag de oameni. scriu pentru neuitare. scriu pentru a desena în cuvinte povesti nespuse înca izvorâte doar din adâncul mintii mele. scriu în joaca ca o joaca. scriu de dor. scriu în primul rând pentru mine. apoi pentru voi. cei ce popositi pe aici. ma joc cu cuvintele asa cum ma joc cu hârtia. uneori îmi ies superbi trandafiri. alteori doar un umil tufis. dar toate îmi sunt dragi. toate îmi sunt din suflet. si simt ca scrisul ma înalta. spre mine însami si spre lume. 

ei, cam asta este istoria scrisului meu. sper ca n-a fost lunga. iar de ati cascat de câteva ori de plictiseala … ce sa va spun. nici eu nu prea m-am dat în vânt dupa istorie. cica asa trebuie sa fie: plicticoasa. abia dupa ce am terminat scoala am aflat ca poate fi si altfel. dar din carti :).

despre scris si de ce scriu oamenii va povestesc si colegii mei de psi luneli.

va las si o melodie. despre înaltare. prin muzica. dar si prin scris. prin versurile scrise.