Parfumul Craciunului de acasa

Apartamentul urias, cu ferestre luminoase si însorite, ambientul modern si minimalist, muzica ambientala ce pornea în fiecare dimineata la aceeasi ora, mirosul cafelei ce se facea singura în aparatul conectat la inima electronica centrala, toate acestea îi erau cunoscute Theresei. Se obisnuise cu ele si nici nu se mai gândea la cum functionau sau cât de mult costa tot complexul asta  futurist. Facea gesturi automate, pe care le facea în fiecare dimineata, cu ochii în monitorul ce se afla încorporat în masa de cafea, consultându-si posta electronica precum si ultimele stiri.

Nu se grabea neaparat. Aici parca nimeni nu se grabea dar toti ajungeau la timp. Lucra chiar si când îsi lua micul dejun fara sa simta însa ca o face. Îi placea jobul ei, îi placeau oamenii cu care lucra si abia astepta sa ajunga dimineata la birou.

În dimineata asta însa totul parca era altfel. Gustul cafelei nu i se mai potrivea. Soarele care intra pe ferestre parca o deranja. Ordinea aceea de fiecare zi era obositoare. Chiar si muzica i se parea agasanta. Nu întelegea ce e cu ea si de unde îi venea acea stare. Nu se întâmplase nimic deosebit în ultima vreme în viata ei asa ca nu avea de ce sa fie nelinistita. Si totusi era.

Rasfoi absenta presa, fara sa citeasca de fapt ceva. Un cuvânt îi aparea însa sub ochi, fara sa îi spuna totusi ceva. Deodata întelese. Craciunul. Venea Craciunul. Era deja Decembrie.

10478238_878686748832839_1228834970888806469_n
Desen realizat de Mirela Pete

Dorurile si amintirile dadeau navala peste ea în luna asta în fiecare an. Veneau la întâlnire cu o precizie pe care uneori nu si-o dorea. De zece ani nu ratau nici macar o data sa nu îi bata la usa. La usa sufletului si a mintii.

Nu avea de ce sa se plânga. Viata ei era minunata, asa cum o visase. Poate mai mult o visase mama ei, atunci când îi alesese numele atât de exotic pentru ulita pe care venise pe lume. Dar era un vis pe care ea îl preluase si îl dusese la îndeplinire. Ajunsese pe meleaguri însorite, muncise cu perseverenta, tinuse cont de sfaturile si principiile simple dar de bun simt pe care le primise de acasa si reusise. Nu putea spune ca i-a fost greu sau usor. A parcursul drumul pas cu pas, tenace si luptatoare, învatand sa cunoasca oamenii, sa se descurce singura, departe de casa si de grija parintilor. Învatase sa se descurce într-un oras din sticla si metal, într-o lume aflata la zeci de ani distanta de satucul în care se nascuse, crescuse si învatase.

Dar în decembrie toate acestea paleau în fata dorului. Nimic nu putea înlocui mirosul de scortisoara, de nuci coapte, de cozonaci si placinte. Nu era mare amatoare de carne si mâncaruri grele, dar gustul si amintirea sarmalelor fierte în tihna pe soba din caramida, asezate de mâna grijulie a mamei în oala pântecoasa de lut, îi umpleau papilele gustative de amintiri din copilaria ce parea acum ca a fost doar ieri.

Cozonacii plamaditi împreuna de mama si bunica nu i-a mai regasit nicaieri în lumea larga pe unde a umblat. Nici cele mai rafinate prajituri sau creme, nici cele mai sofisticate deserturi nu au putut vreodata sterge gustul acela inconfundabil de copt, de dulce, de cacao si stafide. Era de fapt gustul de Acasa, un gust pe care nu îl putea regasi decât acolo, acasa, unde o astepta în fiecare an familia. Chiar daca ea nu ajungea ei se strângeau în jurul mesei, savurau bucatele pregatite de parca era si ea acolo, alaturi de ei.

Desi acum putea culege portocalele din copaci oricând ar fi vrut, în decembrie aroma acestora venea de undeva departe, din copilaria în care un astfel de fruct era împartit cu atentie între cei trei frati. De obicei poposeau în casa lor doar trei fructe rotunde si parfumate iar gustul lor era mai mult o amintire pe care o pastrau în memorie peste an.

elixir des merveillesMânata de aceste doruri îsi cumparase într-un decembrie trecut un parfum menit sa le aline si sa îi îndulceasca perioada lunii din an când sufletul ei calatorea departe, fara sa aiba nevoie de vreun mijloc de transport.

Mai întâi i-a atras atentia forma sticlei si culoarea parfumului. Parea o portocala ratacita printre rafturile cu sticle si arome. Când a mirosit însa intuitia i-a fost confirmata. Aromele de caramel, de zahar vanilat, de citrice si scortisoara au trimis-o direct acasa, la masa de Craciun, alaturi de cei dragi.

De atunci ritualul lunii Decembrie cumprindea în el si purtarea acelui parfum împreuna cu toate amintirile si dorurile cu care se învatase si pe care le iubea acum, dupa atâtia ani petrecuti departe de cei dragi. Elixir de Merveilles îi îndulcea si parfuma zilele în care brazii se împodobeau cu toate culorile pamântului, oamenii îsi faceau daruri si se adunau împreuna pentru a sarbatori împreuna Nasterea, Iubirea si Bunatatea.

…………………..

Povestea a fost scrisa pentru Clubul povestilor parfumate gazduit de Mirela Pette si a fost inspirata de un reportaj vazut de curând despre tineri frumosi si destepti plecati departe, pe alte meleaguri, spre a-si împlini viata si îndeplini visele, dar ramasi cu gândul si inima aici, acasa, în tara lor.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *