Copila de zapada

O înlantuire de întâmplari m-au condus spre o noua carte citita anul acesta. Deja a treia. Se pare ca o stare de sanatate nu tocmai prietenoasa poate avea si beneficii: încetineste ritmul alert al vietii si îmi aseaza cuminte o carte în mâna.

Un concurs frumos organizat de catre Larevista mi-a adus în casa datorita editurii Libris cartea pe care mi-o doream: Copila de zapada de Eowyn Ivey. Nu stiam la ce sa ma astept dar auzisem de ea.

Copila-de-zapada

O alta za a lantului este si traducatoarea cartii, Veronica D. Niculescu, al carei interviu tocmai îl citisem în amintita revista. Un fragment din interviu mi-a atras atentia: “Cuvântul cheie aici este „munca”. Sa traduci este o munca. Traducatorul rescrie, cararea este croita deja. Exista traducatori care n-au scris niciodata nici un rând de-al lor. Da, într-o traducere toate cuvintele sunt ale tale, dar, paradoxal, nici unul nu este al tau. Însa atunci când scrii, nu doar ca tu croiesti singur poteca în padure necalcata de om, dar tu desenezi si padurea, si cerul, si apa, si vietatile care misuna pe acolo. Tradusul si scrisul sunt lucruri extrem de diferite.”

Cumva cuvintele astea se potrivesc si pentru a descrie cartea ce tocmai am terminat-o de citit. Cuvântul munca defineste lupta celor doua personaje ale cartii, doi cutezatori ce ajung pe tarâmurile din Alaska in anii 1920. Sa îti încropesti o gospodarie de la zero absolut, pe pamântul gol, având în jurul tau doar munti, paduri si zapada pare adevarata nebunie pentru noi, cei de azi. Pe atunci însa oamenii se luat la trânta cu natura si nu se lasau pâna când nu desenau padurea, cerul, apa si vietatile asa cum le era lor prielnic.

Desi am fost demoralizata în ultima vreme, desi mi-am tot spus ca nu vad iesirea si luminita datatoare de speranta, citind cartea asta am realizat înca o data ca nu ne aflam nici pe departe în situatia acelor oameni. Am citit cartea aproape pe nerasuflate, m-am culcat la 3 noaptea doar pentru ca vroiam sa mai citesc o pagina si înca una. E captivanta, intriganta, plina de savoare si actiune. Fantasticul si realul se îmbina perfect, aparând în doze proportionale astfel încât sa nu ghicesti niciodata ce te asteapta in urmatorul fragment.

Copila de zapada e salbatica, firava, ostila si prietenoasa, imprimând ritmul alert al cartii si purtând cititorul pe carari nebatute de munte, printre ramuri salbatice de padure si prin meandrele supravietuirii într-un mediu ostil si greu de imaginat pentru cineva obisnuit sa îsi procure hrana gata ambalata de la magazin. Sa vânezi pentru a trai, sa stii ce sa faci apoi cu animalul ucis pentru a beneficia de maximul pe care ti-l ofera, par povesti de groaza pentru orasenii ce am devenit.

Copila de zapada e acea parte puternica si salbatica ce se afla înca ascunsa în fiecare dintre noi, acea parte de care am uitat în proportie de 99% dar pe care ne place sa credem ca am putea-o accesa la nevoie si fata de care avem o admiratie neexprimata. Realitate sau iluzie, zâna a padurii sau o copila altfel, finalul cartii ne lasa loc de interpretare proprie. I-am povestit si copilului meu cartea, povestea, în decursul a trei zile cât a durat lecturarea ei. A ascultat-o ca pe o frumoasa poveste, construindu-si propriul final. Recomand cartea cu mare drag.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *