Primele zile de clasa I

Ultimele saptamâni de vacanta au stat sub semnul întrebarii “când începe scoala”. Întâi întrebarea era cu prea putin dor si bucurie. Apoi, odata cu achizitionarea primelor rechizite pentru scoala, cu vederea caietelor si cu încântarea de a-si pune singur învelitorile, Dante a început sa simta nerabdarea de a merge la scoala.

Au trecut deja trei luni de vacanta? Da, chiar au trecut. A fost timp pentru a se pregati, a se maturiza, a începe sa îsi ia în serios diversele responsabilitati în gospodarie. Si e chiar mândru de ceea ce face, de faptul ca ma ajuta si ca poate îndeplini diverse sarcini. Schimbarea nu a fost usoara, fara împotriviri sau sentimente puterncine, dar s-a facut.

Prima zi de scoala a fost cu adevarat festiva si asta datorita…unfiormei. Da, uniforma l-a încântat cel mai mult. Când s-a vazut îmbracat cu camasa, vesta, sacou si cravata, cu pantalon la dunga si ciorapi noi s-a simtit dintr-o data foarte chipes si important. Dupa ce s-a admirat în toate oglinzile din casa (si avem câteva 🙂 ), a cerut si o sedinta foto pe care m-am grabit sa o execut, având în vedere ca nu îl puteam însoti la scoala.

12002064_10153165071497705_4171212812813005225_n 11217976_10153165071627705_5073041942323060330_n 11990412_10153165071487705_2340610092015175171_n

Desi am crezut ca nu voi ajunge la scoala în prima zi, ceea ce regretam nespus, pâna la urma am ajuns împreuna cu tati în clasa, sarind peste festivitatea de deschidere. Mi-am adunat fortele si am urcat cele doua etaje dar a meritat.

Bancile sunt noi, copiii erau toti emotionati si frumosi, doamna, desi cu o experienta serioasa în spate, la fel de emotionata. Despre noi, parintii, ce sa mai zic. Nodul acela în gât si lacrimile din ochi nu mi-au lipsit nici de data asta.

Au primit manualele dupa care vor învata, s-a facut prezenta si i-am vazut si cât au mai crescut nazdravanii peste vara, s-au mai pus la punct unele detalii.

Întrebarea zilei a fost: ce vreti sa va faceti când va faceti mari. Fiecare a raspuns în legea lui. Câtiva au raspuns ca vor sa se faca doctori. Dante nu s-a dezis nici el de ceea ce tot sustine de o vreme încoace: se va face medic. Doamna a întrebat însa: Dar stiti ce trebuie sa faceti pentru a deveni medici? Da, Dante a stiut: Trebuie sa învatam multi ani si foarte bine.

Pai cum sa nu stie daca atunci când am mers la ecograf sa îl vedem pe bebe l-a intrebat pe domnul doctor câti ani a învatat. Raspunsul acestuia pare sa nu îl fi descurajat totusi: “numai” 30 de ani de învatatura si instruirea continua înca.

Tot atunci, în prima zi, doamna le-a vorbit despre un concurs de scriere ce se va desfasura pe parcursul întregului an si la finalul caruia fiecare participant va primi o simbolica suma de bani. Cei care vor avea performante deosebite pot primi chiar mai mult.

Rezultatul? Ei bine, în aceste prime zile de scoala Dante scrie de zor semnele grafice, se straduieste sa le scrie cât mai caligrafic, termina destul de repede (cel putin asa îmi spune el) si mai ales scrie corect, nu de la coada la cap ca pâna acum.

Si eu, care o vara întreaga l-am batut la cap sa mai scrie si el câte o pagina, mi-am pus nervii pe bigudiuri încercând sa-l fac sa scrie corect si nu pe dos macar cifrele, am ramas uimita cum poate sa îi ia patru ore sa scrie o pagina de caiet (cu zeci de pauze si vociferari… )…

Concluzia: uniforma e o super alegere (chiar daca uneori eram de parere ca par înregimentati), iar motivatia materiala functioneaza ca unsa la copiii din ziua de azi.

Asa ca am cam abandonat propriile teorii despre recompense materiale, despre cum sa nu momesti copilul, despre cum sa faci si sa dregi. Copilul îti arata singur ce îl motiveaza si ce nu. Cel putin acum la început pâna întelege rostul învatarii.

Trei zile în care a venit încântat ca a luat numai Foarte bine, ca a stiut si a raspuns la întrebari, ca doar el e cel mai destept din toata clasa (desigur, asta nu o cred dar nici nu-l contrazic) îi dau impulsul necesar de a se trezi dimineata fara mofturi si cu mare dorinta de a ajunge la timp. Sper sa îl tina :). Deci, pâna la urma, si calificativele astea au rolul lor. Copiii simt nevoia de a se diferentia, de a arata cine-i mai tare, au spirit competitional. Înca o teorie din capul meu desfiintata…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *