Camino – 800 km pe jos de Veronica Dragoi

Am fost intotdeauna o calatoare si nu mi-a fost teama de necunoscut. Cel putin in anumite perioade din viata mea. Chiar daca acum, mama fiind, nu simt sa imi mai asum riscuri concrete sau inchipuite, chiar daca acum in mintea mea paranoia e mai mare decat curajul, sufleteul mi-a ramas la fel de calator si dornic de aventura si descoperire.

Asa am aflat despre Camino, despre acel drum de “doar” 800 km din Spania, Spania la care mi-a ramas gandul de cand am fost odata, pentru trei luni, parca in alta viata. Imi doresc sa mai vad odata si in viata asta, de sotie si mama, Spania.

Cam astea sunt resorturile care m-au atras spre cartea asta.

Dar povestea incepe altfel, cu o alta Veronica, Veronica Soare, si ale ei minuni pe Camino. Am aflat apoi ca tot de la cartea asta a pornit si dorinta ei de a strabate 800 km pe jos, cu rucsacul in spate.

Asa am ajuns la carte, urmarind povestea ce se desfasura zilnic in fata ochilor mei.

camino - 800 km

Cartea? Este extraordinara. Fara exagerare. E o carte de citit vara cu rucsacul la usa, sau iarna cu planul de vacanta pentru vara inaintea ochilor. E o carte de daruit copilului adolescent pentru a sadi in el dorinta de cunoastere, de descoperire, de aventura. O carte de daruit copilului student ce se intreaba pe ce drum sa o apuce in viata ce se desfasoara cca o carte cu pagini albe in fata sa.

Veronica Dragoi e o fata a zilelor noastre, o fata ce a fost educata si crescuta in termenii de “a avea” si de “a fi cineva”. Dar ea avea un vis: de a scrie o carte.

Iar aventura ei a inceput tot cu o carte, o carte care i-a “vorbit” si care a facut ca visul sa i se implineasca, dupa ce a parcurs cei 800 de km.

O fata careia, asemeni mie, i se spusese toata copilaria ca ea nu poate face efort fizic, ca nu poate face miscare, ca nu poate merge pe jos.

In ciuda acestor “programari” a mers zilnic mai bine de 30 de km, in solitudine sau companie.

Fiecare zi descrisa in carte e o poveste in sine, fiecare zi e o alta aventura. Nu stii ce se intampla pe urmatoarea pagina, nu stii ce noua frica este invinsa, asemenea balaurului din poveste. Pentru ca si ea, asemenea noua, are frici. Frica de caini, cainii mari, fara stapan, ma paralizeaza si pe mine.

Iluminarea (la propriu si fara a fi un cuvant mare) pe care o primeste pe acest drum, o face sa se lase in voia Drumului si a ceea ce ii dezvaluie, in voia lui Dumnezeu si a ocrotirii Lui.

Si atunci, ca-ntr-o iluminae, am inteles ca tot ce pot este sa ma las in voia lui Dumnezeu! Sa las pur si simplu viata sa se intample. Pot parea simple vorbe, doar le-am auzit de atatea ori de la altii!. Insa acum, aici, in mijlocul unui camp necunoscut, fara apa sau mancare, incet, pe cai nebanuite, a ajuns la mine gandul asta ca un adevar suprem: E tot ce trebuie sa fac. Nu am de ce sa-mi fac griji, soarta mea e in maini bune! Nu mi se poate intampla altceva decat ceea ce e cel mai bine pentru mine!

Asta este doar una dintre lectiile pe care le-a primit de-a lungul drumului.

Cand Dante, baiatul meu cel mare de aproape 8 ani acum cand scriu, era mic de doar 11 luni, am fost in vizita la cineva care avea un hostel. atunci am aflat prima data ce e un hostel si despre oamenii care isi iau pur si simplu rucsacul in spate si strabat lumea la pas, cu bicicleta, sau cu ce apuca. Am avut un fel de viziune: asa va fi si baiatul meu, un curajos cu rucsacul in spate, luand lumea la pas pentru a cunoaste si a se cunoaste… Cumva momentele vietii se leaga cu fire nevazute.

2 thoughts on “Camino – 800 km pe jos de Veronica Dragoi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *