Saptamana Babywearing 5-10 octombrie

Am citit multe liste de obiecte necesare unui nou nascut, atat pe bloguri cat si prin brosuri, reviste. Din cate imi amintesc eu insa, pe niciuna nu am intalnit sa fie trecut si un SISTEM DE PURTARE ERGONOMIC.

In urma experientei mele cu cei doi copii, eu cred ca acest obiect ar trebui sa fie in capul listei, inaintea sau chiar in locul patutului. Un nou nascut se simte asa de pierdut si singur in patutul acela ce ii pare urias incat te poate surprinde cu preferintele pentru somn in orice alt loc decat acolo.

Dar un sistem ergonomic de purtare este acel ceva ce ii ofera pruncului exace ce isi doreste: caldura si apropierea mamei, linistea de care are nevoie, sunetele pe care le stie cel mai bine: bataile inimii mamei si sunetul respiratiei. Nu ii trebuie mai mult.

Ce ii ofera mamei un sistem de purtare? Ii ofera in primul rand acea libertate de miscare pe care isi inchipuia ca nu o va mai avea multa vreme dupa ce va naste. Mai ales cand este vorba de inca unul sau mai multi copii pe langa bebelus mainile mamei sunt solicitate non stop. Ii mai ofera mamei siguranta ca puiul este bine, este protejat si linistit, ii ofera posibilitatea de a-l atinge si mangaia ori de cate ori simte sa faca asta.

La primul copil nu am avut parte de un sistem ergonomic de purtare si de aceea experienta mea babywearing nu a fost un reusita. L-am purtat de cateva ori intr-un sistem din farmacie, iar de la 8 kg incolo nu a mai fost chip sa o pot face.

Am aflat apoi ca exista si altfel de sisteme, am inceput sa vad prin oras mamici purtandu-si copiii fara nici o greutate chiar si pana la varste de 1 sau 2 ani.

babyham

 

Imediat ce am aflat ca sunt insarcinata cu al doilea copil mi-am dorit sa il pot purta intr-un sistem adecvat, imi imaginam cum il voi purta prin casa si il voi legana in timp ce eu voi face mici treburi.

14202600_1409148722445191_643845966106370346_n

Sistemul de purtare mi-a oferit libertatea de miscare atat de necesara pentru a nu-mi ingradi iesirile alaturi de copilul cel mare, pot parcurge orasul in mijloacele de transport in comun, ii pot regla cu usurinta somnul atunci cand puseele de crestere ne dau batai de cap. Imediat ce il asez in sistem bebelusul adoarme linistit.

Ceea ce mi se pare minunat este ca il pot purta astfel timp indelungat fara ca bratele, spatele sau picioarele mele sa se resimta in vreun fel.

Tot ceea ce am scris mai sus reprezinta tot atatea argumente pentru mamicile in devenire sau pentru cele care isi doresc sa afle mai multe despre BABYWEARING.

Saptamana 5 – 10 octombrie este declarata la nivel international ca fiind Saptamana Babywearing, moment numai bun pentru a te informa si a profita de reducerile la sisteme, de concursurile de tot felul dar si de intalnirile intre mamicile ce isi poarta bebelusii, intalniri ce au loc in multe orase din tara si din lume. 

img_4441-300x300

Daca la tine in oras nu este inca un astfel de grup, poti fi chiar tu cea care sa initiezi formarea lui.

La noi in oras exista grupul Babywearing Braila, un grup frumos cu mamici inimoase care isi doresc sa invete cat mai multi parinti despre acest mod de purtare al bebelusilor.  Se fac schimburi de sisteme, se imprumuta sisteme, se vand, se invata purtarea lor corecta si se pot inchiria sisteme din oferta existenta a librariei grupului. Ceea ce mi se pare extraordinar, sa poti incerca si invata, pentru a face investita si alegerea care ti se potrivesc cel mai bine.

Am participat deja la doua actiuni ale grupului si ne-am simtit extraordinar.

14516519_10154009354007705_1305505088450320983_n img_20160930_1041461

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *