Crize si nervi la 8 ani

Imi mai cad ochii uneori pe carti menite sa indrume parintii in cresterea si educarea copiilor, carti cu titlul de genul: 10 metode sa fii un parinte linistit, 10 metode sa ai un copil destept si altele de felul asta.

Daca ar fi o stiinta exacta cresterea, indrumarea si educarea unui copil eu as fi prima care m-as  apuca sa o studiez. Avand in vedere inclinatia mea spre stiintele exacte probabil ca as invata-o chiar foarte bine.

Dar nu este. Chiar nu este o stiinta exacta treaba asta cu indrumarea unui copil in viata. Sunt asa de multe necunoscute de luat in calcul, sunt asa de multe situatii imprevizibile ce iti ies in cale, incat te trezesti fara sa vrei pe post de acrobat de circ, de jongleour, care insa nu jongleaza cu panglici si mingi colorate ci cu microni de sentimente, cu miimi de simtiri de copil.

Copil confuz, copil derutat, copil care nu cunoaste inca la cei 8 ani ai lui lumea in care este, care se intreaba ce rost are el pe lumea asta, care incearca sa isi lamureasca rostul asta si sa si-l asume.

Fiecare intamplare, fiecare cuvant, fiecare eveniment, toate il lovesc in plin. Le ia personal, se lasa moale in fața lor si se simte coplesit.

Toti copiii sunt rai cu mine, mama.

Eu niciodata nu o sa invat sa fac asta.

Pe mine niciodata nu ma lasati sa ma joc la x-box si daca o sa dispara x-box-ul eu ce ma fac?

Va sunt cunoscute replicile de acest gen? Va confruntati si voi cu ele zi de zi? Probabil ca da.

Nu cred ca este copilul meu special. Este ”drama” de zi cu zi a fiecarui copil. Pentru ei orice intamplare e de proportii cosmice, fiecare eveniment care nu le-a iesit cum si-au imaginat are implicatii de catastrofa mondiala.

Nu imi permit si nu simt sa minimalizez ceea ce simte, sa nu iau in considerare sentimentele puterrnice care il coplesesc. Nu incerc sa ii arat ca trece, ca nu are importanta, ca maine va uita. Stiu ca pentru el nu exista maine. De multe ori nu mai exista nici ieri. Exista doar acum. Aici si acum. Atat. Iar acest acum e al naibii de important.

Ma straduiesc insa a-l face sa inteleaga ca nu toate se intampla in jurul lui, sa nu le mai ia personal, sa inteleaga ca noi, oamenii, suntem la fel de diferiti ca si fulgii de zapada. Nu gasesti doi la fel. Nici fulgi, nici oameni. Nici actiuni, nici preferinte, nici sentimente.

Incerc sa-l fac sa inteleaga ca a fi diferit nu e rau, nici de partea lui nici de partea celorlalti. Ca o situatie de conflict nu se naste chiar din nimic. Cineva a provocat, cuiva i s-a parut. Nu trebuie sa ”se descurce singur”, sa ia asupra lui totul. Nu trebuie sa schimbe el lumea si nici oamenii.

Cutare a facut asa si i-am facut si eu la fel. Trece acum printr-o perioada razbunatoare. Nici macar un bobarnac al meu dat in gluma nu ramane nereturnat.  Nici un cuvant de al meu nu ramane nespus inapoi. La fel e si cu ceilalti copii. Dimineata zice ca se trezeste nervos. Nu este dar se straduieste sa fie. Seara cauta alte motive spre a fi nervos.

Altfel intre dimineata si seara totul e bine. Citim povesti cand suntem impreuna, facem lectii, ascultam muzica si cate altele.

Era intr-o carte o fraza care mi-a ramas in minte: ce bine am conduce cu totii masina daca nu ar trebui sa tinem cont si de ceilalti participanti la trafic.

Cam asa simt ca e acum cu copilul meu de 8 ani: ce bine s-ar simti si si-ar gestiona sentimentele daca nu ar trebui sa tina cont si de ceilalti. Si mai ales daca nu ar mai pune atat la suflet tot ce i se intampla, tot ce i se pare ca i se intampla.

Privind in urma, perioada tantrumurilor pare asa, o ploaie de vara. Episoadele de acum sunt adevarate furtuni.

Ne straduim impreuna, noi, parintii, sa-i impartasim din experienta noastra, ii povestim, ii explicam, purtam monologuri si dialoguri. Inca imi spun ca avem nevoie de Rabdare. Multa Rabdare. Tone de rabdare. S-o gasi pe undeva de cumparat, sa facem provizii?

Ma intreb cum o fi adolescenta, ce față o avea și ce noi provocari vom fi nevoiti sa gestionam. img_20160814_125535

In ce carte sa caut sa aflu raspunsuri la asa de multele situatii ce se ivesc? Stiti voi?

 

5 thoughts on “Crize si nervi la 8 ani

  • December 20, 2016 at 3:26 am
    Permalink

    Oh, da! Perioada tantrumurilor e lejeră. Alea te afectează pe tine ca părinte, îți pun la încercare răbdarea, dar știi că e mic, nu poate altfel, strângi din dinți și îl ajuți să treacă prin ele.
    Acum e altceva. Ai de-a face cu un om mai mare, nu mai poți doar să-l ții în brațe și să aștepți să-i treacă. Trebuie găsite explicații, trebuie să-l faci să înțeleagă că nu ești contra lui dacă spui că nu se poate un anumit lucru. Nu e ușor, dar cu atât mai frumos e când simți că ai ajuns la el.
    Și noi avem perioade de criză, dar mi se par binevenite. Datorită lor aflu ce e în mintea lui, cum vede el anumite lucruri și, chiar dacă pe moment mă supăr pentru că nu mă ascultă, și ridic și eu tonul, de cele mai multe ori terminăm prin explicații, acceptări (și din partea mea și din partea lui), reglări.
    Important e să nu le luăm drept mofturi. Nu sunt. Sunt probleme reale pe care copilul le are, cu care el se confruntă. Le-am avut și noi când eram ca el. Unii dintre noi nu și le mai amintesc. Probabil părinții au știut cum să ne facă să trecem ușor prin ele. Sau ne-au dat o palmă să ne revenim din criză și am preferat să îngropăm experiența în uitare.
    Dar toți am avut astfel de stări.
    Și știi ce mai cred: Toate perioadele astea de tantrumuri, și de la 2 ani, și de la 4, și de la 8, ne pregătesc pentru adolescență. Cum reușim să comunicăm acum cu copilul și să înțelegem ce e dincolo de criza vizibilă, așa vom putea să înțelegem și să-l îndrumăm și când va fi adolescent.

    Reply
    • December 20, 2016 at 8:20 am
      Permalink

      asa este, crizele astea ne ajuta sa ii cunoastem mai bine, sa comunicam, sa aflam ce si cum gandesc.
      si noi aveam astfel de trairi si cautari, dar nu ne lua nimeni in seama, sau ne luau foarte superficial, am invatat sa le ascundem si sa le caram cu noi peste ani.
      de o vreme am invatat sa mi stapanesc pornirile de a ridica tonul, de a incerca sa il acopar si sa ii inchid gura. ii mai spun sa taca atunci cand nu e contextul potrivit sa discutam si cand are pornirea de a ataca verbal pe alt copil sau chiar adult.
      usor nu e dar sper sa fim pregatiti si pentru adolescenta.

      Reply
  • December 20, 2016 at 6:59 am
    Permalink

    În cartea vieţii. După ce o să scrii capitolul tău. 🙂

    Reply
    • December 20, 2016 at 8:16 am
      Permalink

      in cartea vietii… ce frumos ai spus Matilda :). sper sa ma mai tina memoria si rabdarea sa scriu si mai incolo… deocamdata consemnez aici. sigur va conta.

      Reply
  • December 24, 2016 at 3:32 pm
    Permalink

    Unele discutii le avem si noi. Eu am cam renuntat la carti si citim cu sufletul, cu empatia. Mult citesc pe Otilia Mantelers unde abordeaza nu copilul ci copilul din mama.

    Hai la multi ani, sarbatori fericite si vacanta frumoasa impreuna cu toti!!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *