Un an si două luni – inceputul sfarsitului liniștii in casă

Mi-a devenit clar deja ca o vreme va trebui sa imi iau adio de la preocuparile mele de dinainte de a avea bebe. Daca anul trecut pe cand avea cateva luni si reprizele de somn erau mai lungi si mai dese, puteam strecura in programul zilnic si ceva citit, ceva scris, ceva activitate elaborata in bucatarie, acum lucrurile au inceput sa se precipite si sa se aglomereze cum nu mi-as fi inchipuit.

In primul rand Horia a inceput sa mearga singur si odata cu asta a inceput distractia. Absolut orice coltisor al casei este luat la puricat, nimic nu ramane neverificat. Toate sertarele sunt scotocite, toate rafturile la care are acces (si e destul de inalt pentru a avea acces la rafturi la care credeam ca va ajunge mult mai tarziu), toate cotloanele care credeam ca nu prezinta interes pentru el sunt luate la mână. Degetelele lui mici si pufoase sunt in stare sa descopere obiecte dintre cele mai neasteptate, de care pana si noi uitasem.

Nu mai are o clipa de liniste. De cand se trezeste (destul de devreme dimineata) incepe sa mișune prin casă. Daca, la varsta lui, Dante mai statea macar o jumatate de ora in pat, sau cu un puzzle sau cu o jucarie provocatoare, cu Horia lucrurile sunt total diferit. El e foarte motric si tactil.

Cu jucariile se joaca doar daca sunt eu langa el si ma joc cu el. Altfel sunt bune doar de scos din coșuri si aruncat prin casă. Prin toată casa.  In rest absolut orice poate deveni jucarie.  Tot ce ii pica sub mână este interesant: vasele de bucatarie, cutiile, borcanele, sticlele. Casa noastră a devenit practic o mare cutie senzorială.

Despre tăvița cu nisip si castronul cu mâncare ale pisicii ce sa mai povestesc. Am mutat mancarea si apa in baie, cu gandul ca acolo nu poate intra. Aiurea. A inceput sa ajunga la clanță și de atunci nu a mai fost liniste. Una două el e in baie. Ba mai gustă o bobiță. ba mai amesteca mancarea cu nisipul… Și râdeee, vai cum mai râde când il prind asupra faptului. Pentru ca sunt mereu in alerta si cu urechile ciulite si nu il las prea mult sa se desfasoare. Il scot din baie, se uita la mine, rade, si o ia inapoi la fugă.

Acum am urcat totul in cadă. Acolo nu poate ajunge, poate doar privi.

Pentru moment nu scoate hainele din dulapuri. Dar nu cred ca va mai dura mult nici asta.

In schimb a inceput sa se urce pe pat, canapea. Iar de acolo e o noua perspectiva a ceea ce poate facce, a obiectelor la care poate ajunge si care se afla pe birourile din apropiere.

Imi place ca intelege, stie ce e Nu si ce e Da, dar rade si tot intinde manutele catre ce e Nu. Incerc sa elimin cat mai mult zonele de Nu, obiectele pe care nu ar avea voie sa le atinga. Dar tot mai gaseste cate ceva.

Intr-o dimineata, multumita ca e linistit prin casa, am reusit sa mai ațipesc cateva minute. Dar, cum dorm iepureste, linistea din casă mi s-a parut suspecta. Am plecat in cautarea lui. Era in mijlocul sufrageriei, cu o bucata de plastilina uitata de Dante seara. Mai gusta din ea,mai rupea si arunca prin casa. Era tot o concentrare. Cand m-a vazut mi-a oferit unul din cele mai frumoase zambete, privindu-si uimit mânuțele, de parca îmi spunea: ”zău ca nu stiu cum a ajuns asta in mainile mele”.

Daca atunci cand Horia  era foarte mic si il tot purtam în brațe după mine mă gândeam cu speranță la timpul când va creste si va incepe sa mearga singur, speranțele mi-au cam fost date peste cap. Da, el este foarte mobil si activ prin casa dar asta doar daca sunt si eu la fel. Cata vreme trebaluiesc ca o furnicuță, nu are nici o treabă. Urmărește pisica, vine, se duce, are si el treabă.

Ei, cum mă așez si eu sa imi trag sufletul gata, hop vine si el. Si nu oricum, ci cu mare taraboi cerandu-si dreptul. Asta inseamna luat in brațe si pus la sân. Nu e chip sa stau si eu pe un scaun, la un birou, sa imi beau o cafea fierbinte (cum imi place mie) fara sa il am pe dumnealui agățat de mine. Are un senzor in dotare, ca altfel nu imi explic.

Cam asa s-a dus linistea si prevad ca va fi astfel inca multa vreme de acum incolo. Dar zambeste, Doamne cum zambeste…. Nu ai cum sa rezisti zambetului sau si sa te superi, oricat de mare ar fi pozna pe care o face.