Copiii si gadgeturile

Aproape zilnic ma intalnesc in spatiul media (online, reviste tiparite, tv sau radio) cu articole si dezbateri pe tema ”dependentei copiilor de gadgeturi”.

Sunt sute de articole care ne invata cum sa:

  • – scoatem gadgeturile din viata copiilor
  • – atragem copiii spre alte activitati in familie
  • – sa ne petrecem timpul impreuna
  • – sa ii scoatem mai mult pe afara
  • – sa reducem noi, adultii, timpul petrecut la aceste dispozitive.

Se tot spune despre carti, despre faptul ca parintii nu citesc si copilul nu ii vede cu o carte in mana, ca televizorul merge non stop si copilul este atras de lumea fascinanta de pe ecran.

Imi amintesc si acum cat de mirata am fost cand am lucrat in Spania ca au-pair intr-o familie cu copii de scoala, de obiceiul acestora de a se uita la desene animate dimineata inainte de apleca la scoala si de obiceiul de a lua pranzul tot la televizor. Dar am auzit la radio de curand o doamna, mare specialist in parenting, spunand ca in rutina de dimineata cu copilul, inainte de a pleca la gradinita??? e ok sa il lasi un sfert de ora la desene animate…. Eu  am incercat  o data cu copilul cand era la grupa mica si cu greu l-am mai scos apoi din casa si de atunci nu mi-a mai trebuit sa incerc.

Dar chiar asa, cand putem vorbi despre dependenta de gadgeturi la copii? Aproape toate titlurile care vorbesc despre acest subiect contin cuvantul dependenta. Mie una mi se pare extrem de exagerat sa folosesti un astfel de cuvant intr-un context legat de copii.

Citisem undeva si despre semnele care sa indice dependenta: daca copilul urla cand ii inchizi televizorul, daca este nervos si face urat cand nu ii dai voie la tableta, daca uita de ora de culcare pierdut fiind in jocul de pe telefon.

Dar, sa fim seriosi, copiii reactioneaza la fel si daca nu ii lasi sa bata cu lingura intr-un capac de metal mai mult de zece minute la ora 10 seara, si daca nu ii cumperi cele cinci prajituri pe care si le doreste, si daca nu ii cumperi cutare jucarie vazuta la tv si daca nu ii cumperi ACUM robotul ala din plastic care sigur va ajunge aruncat printr-un colț al casei.

Sunt reactii normale, sunt reactiile prin care isi exprima sentimentele de furie in fata refuzurilor noastre.

Nici argumentul ca uita de foame sau de sete nu ma convinge ca e vorba de dependenta. Si daca se joaca cu plastilina sau face un puzzle un copil cu o putere mare de concentrare poate uita doua ore de toate nevoile. Am un astfel de copil si stiu cum se manifestă.

Deci, ce inseamna dependenta de gadgeturi la copiii de varsta prescolara sau scolara mica? Cate ore pe zi? Cum se ajunge ca un copil sa petreaca ore jucandu-se pe tableta? Cum se ajunge ca un copil sa isi petreaca mai mult timp la desene animate decat jucandu-se cu alti copii? Nu cumva parintele sau adultul care i-a dat sa manance in fata televizorului a decis? Nu cumva adultul care i-a dat telefonul in mana la drum cu masina pe motiv ca ”sta linistit”? Nu cumva adultul care ii da gadgetul de ultima generatie in parc pe motiv ca vrea sa il arate copiilor?

Mi-a ramas un minte un fragment dintr-o postare a unei mamici pe un forum, citita cu vreo sapte opt ani in urma: mama respectiva se lamenta ca nu stie ce sa mai faca cu copilul ei de un an jumatate ca nu vrea sa manance decat cremvusti. Atat. Am ramas siderata de randurile alea. Cum poti sa pui in sarcina unui copil responsabilitatea pentru meniul lui? Cum a ajuns copilul ala sa manance doar asta? Se duce singur la magazin si cumpara? Cam asa si cu argumentul ca ”face urat” daca nu il mai las la desene animate….

Nu cumva copiii nostri sunt tot mai singuri? Sub pretextul ca suntem ocupati copiii nostri nu se mai aduna cate doi trei sau mai multi intr-o casa unde sa se joace impreuna. Sub pretextul ca nu sunt in siguranta copiii nostri nu se mai joaca la scara blocului, ajungand sa nu se cunoasca intre ei. Si atunci, ce sa aleaga? Cum sa isi petreaca orele unei zile?

E de la sine inteles ca intr-o familie cu copii joaca sa fie pe primul loc, oricat de obositi se pretinde ca am fi.

Eu cred ca e de la sine inteles ca intr-o casa in care este un copil aflat la varsta la care creierul lui asimileaza absolut tot ce e in jur, televizorul sa nu urle de dimineata pana seara la stiri si alte emisiuni de indobitocire ( de fapt sa nu urle in general si sa existe o oarece rutina in folosirea lui chiar si pentru adulti).

E de la sine inteles ca atunci cand vremea permite oamenii ies afara, in parc, la scara blocului, la mall sau oriunde ii atrage sa mearga.

Si tot de la sine inteles ar fi ca toate astea sa se intample fara sa fie nevoie de specialisti care sa spuna cu puncte si subpuncte despre cum sa reduci timpul petrecut de copil in fața unui ecran.

Din pacate mi-e teama ca specialistii vorbesc, cei care citesc sunt tot cei care mai pun mana si pe o carte, mai merg si la un spectacol, ies si pe afara, pe cand ceilalti tot nu aud ce spun specialistii.

Mai e un aspect legat de sfaturile astea ale specialistilor care ma deranjeaza teribil: generalizarea. Ma refer aici la cuvantul ”copil”. Pentru ca intr-un fel te referi la un copil de doi, trei, patru ani si altfel te referi la unul de 8, 9, 10, sau chiar 14 ani. Altfel isi pettrece timpul unul de doi ani si altfel unul de 10. Intr-un fel tratezi cu unul de patru ani si in alt fel cu unul de 12 ani. Pentru ca, din cate stiu eu, adolescenta incepe dupa 14 ani. Dar articolele se cam refera la copii in general, chiar si la cei mai mari. 

Mai ales ca si specialistii se contrazic intre ei. Acum sapte ani citeam ca e dezastru daca sta copilul mai mult de un sfert de ora la tv. Peste cativa ani s-a spus ca o ora e maxim. Acum se vehiculeaza doua ore. Dar nu cumva suntem deja expusi non stop la ecrane si radiatii si ce rau  mai contin toate gadgeturile astea si fara sa stam noi tot timpul cu nasul in ele? E vreun loc in care putem spune ca suntem cu totul rupti de ele? Sa fim seriosi ca nici macar in padure nu mai este cum era odata.

Si stau si ma intreb cand am ajuns sa avem nevoie sa ne invete cineva toate astea? Cand am ajuns sa nu mai stim ce e firesc si ce nu in cresterea copiilor?

E greu sa ne gestionam noi, adultii, timpul petrecut in compania ecranelor, dar si mai greu e sa le excludem din viata copiilor. Eu cred ca cea mai buna cale e cea care ti se potriveste, cea care sa includa si argumentele tale, care sa asculte si argumentele copilului. Dar si mai importanta e implicarea parintelui cu adevarat in aceasta negociere continua.  O zi in care copilul sa simta ca are libertate deplina de decizie asupra timpului sau, o zi in care sa te joci impreuna cu copilul tau pe tableta (se dovedeste a fi  chiar foarte amuzant), o zi in care sa il lasi sa iti povesteasca despre noile lui cuceriri in jocul pe care tocmai l-a jucat, ascultarea cu interes a tot ce iti povesteste legat de timpul petrecut online, cred ca sunt solutii mai firesti pentru a ”controla” cu adevarat ceea ce face copilul tau decat ”trucurile” despre cum ”sa faci sa nu”.

Sigur, ideal ar fi sa nu trebuiasca sa recurgem nici la interzicere, nici la confiscare. Dar cand negocierile parinte-copil se intind mai mult decat e cazul, ar trebui sa ne aducem aminte cine e adultul in ecuatie, si cine pentru cine este responsabil: copilul pentru aparenta mea liniste de moment sau eu pentru mintea si trupul lui in plin proces de dezvoltare? Si atunci eu  una nu ezit sa îi impun o saptamana fara tableta, o saptamana  fara televizor sau ce altceva simt ca este cazul.  Si stiti ce? Copilul nu se plictiseste si nici nu ma uraste, nu darama casa si nici nu ”face urat”. Ba chiar am avut surpiza sa imi multumeasca la sfarsitul saptamanii pentru ca si-a descoperit un anume joc, a facut un anume desen sau pur si simplu am citit o multime de povesti impreuna.

Eu imi doresc  sa gasim calea care ni se potriveste, sa luam in considerare si sfaturile specialistilor adaptandu-le la varsta copiilor nostri si sa nu uitam nici o clipa pentru ce luptam de fapt: pentru copii linistiti sau pentru viitori adulti responsabili?

 

12 thoughts on “Copiii si gadgeturile

  • March 23, 2017 at 11:17 am
    Permalink

    Heiii :). Fiica noastră are acces la gadgeturi de tot felul, în prezența noastră. Are doar 11 luni și are acces la:
    – telefon
    – tabletă
    – cafetieră
    – plită electrică
    – prăjitor de pâine
    – aspirator
    – robot de bucătărie
    – mașină de spălat rufe
    – mașină de spălat vase
    – TV (unde privește câteva minute hipnotizată)
    – DVD player
    – Telecomenzi
    – Întrerupătoare
    – Prize
    – Camera cu care e supravegheată
    – Laptop
    – Mouse
    Totul se petrece natural, pentru că este curioasă. Noi îi arătam cum să le folosească. Așa îi predăm și ce este interzis. Învață cauză efect atunci când apasă pe un întrerupător sau buton. Tot ce face ea are feedback atunci când folosește tehnologia. Feedback-ul e dat de piut, de țâuit de un sunet mai puternic.
    Nu contorizez ca timp cât acces are la tehnologie, pentru că avem prea multe gadgeturi, iar copilul nostru are acces peste tot.

    Reply
    • March 25, 2017 at 6:00 am
      Permalink

      dupa cum spun si eu, suntem inconjurati de tot felul de gadgeturi si electrocasnice, nu putem trece in extrema cealalata sa ii privam de toate astea, sa le interzicem.

      Reply
  • March 23, 2017 at 1:15 pm
    Permalink

    Noi nu privim la televizor decat foarte rar. Acasa fiul meu cere uneori sa priveasca pe youtube la desene sau la video cu trenuri, jucarii lego etc. Am convenit impreuna (acum are 4 ani) ca are voie, dar un timp limitat. I-am explicat pe intelesul lui de ce nu e ok sa priveasca. Incercam sa suplinim ecranele cu iesiri afara, cu citit, cu joaca libera etc. Atunci cand face crize ca nu il las, de obicei este incarcat si asa este modul lui de a se descarca. Ii ascult plansul si apoi totul este in regula.

    Reply
    • March 25, 2017 at 5:58 am
      Permalink

      oricat de mici ar fi daca le explicam ei inteleg. iar noi, ca adulti, intotdeauna gasim metodele de a i atrage spre altceva oricat de porniti ar fi ei in directia televizorului. de aceea nu cred in ce spun unii parinti ca n au ce sa le facca.

      Reply
  • March 23, 2017 at 3:37 pm
    Permalink

    Tudor se mai uita la TV, dar la mobilele noastre si la laptop nu are acces foarte des. Culmea, nu prea il intereseaza daca suntem noi in preajma, prefera sa ne jucam impreuna. Oricum sunt constienta ca nu ii pot interzice accesul de tot, va avea colegi cu care va socializa la un moment dat care vor juca jocuri, etc si nu vreau sa fie lasat pe dinafara. Cred insa ca este mai important sa alerge si sa faca sport, sa stea in natura sa citeasca o carte, iar accesul la gadgeturi sa fie cu masura :). Asta imi propun acum, ce o iesi voi vedea 🙂

    Reply
    • March 24, 2017 at 9:05 pm
      Permalink

      asa este, ce ne propunem noi e una, ce va iesi vom vedea :).

      Reply
  • March 23, 2017 at 8:25 pm
    Permalink

    Noi am reusit sa gasim un echilibru. Timpul de TV este limitat in timpul saptamanii, uneori deloc, in week-end nu depaseste durata unui film. La gadgeturi la fel, mai mult in week-end, dar si atunci putin, ca nu prea e timp de toate. Acum pasiunea este sa caute muzica pe youtube. Mai are momente cand cere, se revolta, dar de cele mai multe ori a inteles si intelege ca nu ii fac bine – vede de aftfel efectele cand se uita prea mult in ecrane – devine agitata, o dor ochii si singura trage concluziile. Are opt ani 🙂

    Reply
    • March 24, 2017 at 9:04 pm
      Permalink

      la capitolul muzica e si baiatul meu de 8 ani. pune castile si canta cu mult patos :))).
      si la noi tv ul e mai mult inchis si uneori si in weekend ne luam cu altele si nu ajungem sa l deschidem.
      la 8 ani deja sunt constienti de ce li se intampla, chiar si mai devreme. tocmai de asta si spun in articol ca problema trebuie tratata diferit in functie de varsta si de multe alte criterii.

      Reply
  • March 25, 2017 at 3:38 pm
    Permalink

    Eu tin un intreg curs de formare pe efectele ecranelor asupra dezvoltarii creierului copilului, deci as putea vorbi vreo 4 ore 🙂 Cercetarile spun ca fiecare ora petrecuta la TV la varsta de 3 ani creste cu 10% problemele de deficit de atentie si hiperactivitate la varsta de 7 ani. Creierul copilului se dezvolta prin experiente vii: vorbitul cu el, explicatul, plimbatul in aer liber. Lasatul la tableta de unul singur, dincolo ca nu mai are control, nu-l ajuta decat sa-si formeze un comportament eronat care in timp va dezvolta dependenta. Si Otilia Mantelers are un articol despre cum sa privim impreuna cu copii nostri la televizor: tocmai de a crea experiente vii acolo unde ecranul ne serveste doar ce vrea el.
    Echilibrul este raspunsul!

    Reply
  • March 25, 2017 at 3:50 pm
    Permalink

    iti multumesc pentru comentariu si pentru confirmarile pe care le simt si eu. asa este, echilibrul cred ca este calea in toate. e pacat sa nu invatam de la copiii nostri joaca si comunicarea, daca tot au intrat in viata noastra sa ne aduca aminte ca exista si ele si e bine sa ne bucuram de ele 🙂

    Reply
  • March 26, 2017 at 11:24 am
    Permalink

    Da, echilibrul este raspunsula. Noi suntem pasionați de tehnologie, soțul meu contribuie prin munca lui la inovație tehnologică și cred ca lumea în viitor va fi în online în bună măsură. Au acces și copiii mei, însă în măsura mica, pentru că ne dorim sa aibă o copilărie clasica-cu jocuri care le dezvolta imaginația, cu povesti, cu mișcare în natura. Mai târziu vor avea timp de stat în fata unui ecran. Tv nu avem.

    Reply
    • March 26, 2017 at 1:08 pm
      Permalink

      asa zic si eu, ca mai tarziu vor avea timp. al meu copil de 8 ani bajbaie literele pe tastatura cand vrea sa scrie ceva, dar nici nu simt ca e cazul sa i zboare degetele pe tastatura. oricum vor creste cu ele si le vor avea la degetul mic. pe cat posibil macar copilaria sa le fie cum stim noi ca e bine sa le fie.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *