Gânduri la început de clasa a III-a

Creșterea copiilor nu este ceva liniar, dinainte prevăzut și stabilit. În linii mari așa este, dar în particular fiecare copil are propriile praguri de creștere și dezvoltare care contribuie la formarea lui.

Dacă primii ani de școală i-am perceput împreună ca fiind de acomodare, de obișnuire cu ideea că de acum încolo mulți ani vor fi petrecuți pe băncile școlii, clasa a III-a e un prag spre o temeinică pregătire a ceea ce urmează.

Anul trecut Dante cu greu a acceptat ideea că trebuie să studieze individual. Temele pentru acasă au fost piatra de încercare peste care a trebuit să trecem împreună. Mai cu nervi, mai cu văicăreli, mai cu proteste – din partea lui. Mai cu nervi, mai cu frustrări, mai cu insistențe și mii de explicații – din partea noastră, a părinților.

Fac parte dintre părinții care consideră temele pentru acasă utile, atâta vreme cât îi lasă copilului și posibilitatea dezvoltării pe alte planuri extrașcolare. Iar până acum a fost totul rezonabil.

Anul acesta însă simt că o nouă ambiție s-a născut în căpușorul lui, mi-a spus că își dorește să fie mai bun și să studieze mai mult. Și-a găsit și un coleg cu care să concureze constructiv, adică nu întrecere prostească ci ambiționare reciprocă de a face lucrurile mai bine. Un alt coleg talentat la desen a venit la ei în clasă și Dante azi a fost foarte bucuros că are pe cineva cu care să vorbească aceeași limbă :).

Faptul că vor avea două ore de limba engleză și mai ales că multe din jocurile și materialele la care se uită pe youtube (ca toată generația lui) sunt în limba engleză, îl impulsionează să studieze mai mult această limbă. În plus, datorită hocheiului, intră în contact cu sportivi din alte țări și își dorește să se înțeleagă cu ei și altfel decât prin semne.

Dacă anul trecut am dus o adevărată bătălie în ceea ce privește îmbrăcămintea, anul acesta se arată cu totul altfel. Un an întreg a protestat la fiecare pereche de ciorapi încălțată, la fiecare pereche de blugi și la fiecare cută a bluzelor. A fost un adevărat calvar. Ar fi vrut să umble doar în trening și în papuci de plastic.

Acum, dintr-o dată, mi-a spus că nu îl mai deranjează blugii, nici bluzele și nici ciorapii. Se încalță singur, acceptă ce îi propun de îmbrăcat.

Cred că foarte mult a contribuit la schimbarea atitudinii și cantonamentul la hochei, ca de altfel întreg antrenamentul. Este un sport de echipă, de contact, care îi pune în fața unor situații de conflict, fără mediatori, cu un echipament destul de greu de îmbrăcat și dezbrăcat, de purtat și cărat. De multe ori a fost nevoit să se îmbrace singur, a fost în cantonament alături de colegii lui și a trebuit să-și poarte de grijă.

Toate astea au dus la schimbările de acum.

Ce vroiam eu de fapt să spun este că, așa cum colicii, erupțiile dentare, purtarea scutecelor, sunt etape normale în dezvoltarea unui copil, la fel și toate mofturile și protestele lui sunt firești și normale.

Sigur, noi, părinții, ne dorim cu totul altceva. Uneori chiar nu ne dăm seama că e doar o etapă. Ne temem că va rămâne așa: va purta papuci toată viața și se va îmbrăca doar în trening. Până la urmă însă copilul merge mai departe, privește în jur, învață, acumulează experiență și se schimbă.

Eu una recunosc că am avut momente când m-am temut, când am luat de bune toate fițele lui, când am uitat să analizez la rece situațiile create, când m-am ambiționat să facă acum, fără drept de apel. Dar cu fiecare ambiționare a mea am trezit în el o dorință și mai mare de revoltă și protest. Abia după ce mă linișteam eu își vedea și copilul de treaba lui.

La 8 ani copiii nu înțeleg noțiunea de mâine, de luna viitoare, de anii ce vin. Le e greu să înțeleagă de ce trebuie să se pregătească acum pentru ceva ce este așa departe, tocmai peste 20 de ani. Ei acum vor doar să se joace și să se distreze și în general să facă doar cum vor și cum simt.  Eu îi repet lui Dante că datoria noastră, ca părinți, este să îi îndrumăm astfel încât să fie pregătiți și pentru ceea ce îi așteaptă în viață, nu doar pentru ziua de mâine și de poimâine.

6 thoughts on “Gânduri la început de clasa a III-a

  • September 12, 2017 at 4:35 pm
    Permalink

    Succes mult în acest nou an, cu împliniri şi bucurii! Delicate etapele astea dar ele contribuie la dezvoltarea lor şi cred că sunt perfect normale.

    Reply
    • September 12, 2017 at 6:02 pm
      Permalink

      Mulțumim mult de urare! mă bucur că mă înțelegi 🙂

      Reply
  • September 13, 2017 at 9:57 am
    Permalink

    Da, nu am crezut că poți avea așa probleme la ținută, cu un băiat. Credeam că doar fetele sunt mai pretențioase. Eu am fost scutită dar am avut altele, pentru că nu se poate fără.
    Un an școlar de care să-și aducă aminte mai apoi, cu zâmbetul pe buze!

    Reply
    • September 13, 2017 at 12:26 pm
      Permalink

      da, a fost o etapă tare grea. desi va urma si etapa dichisitului, a preferintelor pentru haine scumpe sau de turmă, mult mai costisitoare si mai grea cred :))). cum zici si tu, nu prea se poate fara etape dificile 🙂
      multumim de urare!

      Reply
  • September 20, 2017 at 8:52 am
    Permalink

    Nu se poate fara etape dificile, asa cred si eu. Noi ne luptam cu racelile si suflatul nasului, daca iti vine sa crezi. Credeam ca am scapat de raceli, si de unde. Ei sunt doar in prezent iar noi suntem doar cu mintea la viitor. Daca am face o combinatie din cele doua atitudini, ar iesi ce trebuie 🙂

    Reply
    • September 20, 2017 at 11:27 am
      Permalink

      Vremea asta ciudata duce la anomalii si pentru organismul nostru.
      Că bine zici cu ideea de combinatie intre cele doua atitudini :). Chiar voi ține minte asta.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *