Un an de hochei

Anul trecut pe vremea asta. de ziua lui, Dante a văzut pe patinoarul de la mall-ul din Brăila câțiva copii echipați care jucau hochei.

Poate curiozitatea sau dorința de a face ceva deosebit l-au împins să își dorească instant să facă și el acest sport. Nici nu a mai stat pe gânduri, nici nu m-a întrebat pe mine ci a și vorbit cu antrenorul și i-a spus că vrea și el. Peste două zile îmbrăca pentru prima dată echipamentul și pornea în aventura numită hochei pe gheață. Nu știa să patineze foarte bine, abia dacă se desprindea de mantinelă, dar asta nu l-a împiedicat să vrea și să intre în echipă.

Echipamentul nu este printre cele mai comode și ușor de  îmbrăcat haine. Totuși, deși de felul lui este un sensibil și nu acceptă orice fel de îmbrăcăminte, îl deranjează orice cută și orice fermoar, orice eticheată sau buzunar, a acceptat fără să clipească să îmbrace echipamentul. Ne-a luat ceva vreme să învățăm ordinea în care se pun diferitele piese, să învățăm să ajustăm toate la statura lui.

Primele luni au fost destul de provocatoare și dificile. Deși îi plăcea mult să patineze, deși simțea acea oboseală plăcută de după efortul fizic, după fiecare antrenament era câte un motiv de nemulțumire: ba echipamentul nu stă bine, ba copiii lovesc fără motiv, ba gheața e prea moale. Mai ales conflictele cu coechipierii au fost cele care ne-au provocat pe noi, ca părinți, la tot felul de discuții și argumente cât mai convingătoare pentru a-l face să înțeleagă de ce se întâmplă astfel.

Cel puțin o dată pe săptămână spunea că renunță, că el nu mai vrea, că nu îi mai place. Când venea însă ziua de antrenament nu ezita să meargă.

Primele luni am considerat ca sunt de acomodare, de adunare și sudare a echipei, de aceea l-am incurajat cât de mult am putut, l-am susținut, am marcat fiecare victorie, fiecare reușită. Conflictele între copii la vârsta de 8 ani sunt inevitabile, fiecare vrea să fie cel mai bun, să arate ce poate, sunt sensibili și ușor de iritat. Sigur, toate astea se răsfrâng în capul și nervii părinților dar noi ne cunoaștem cel mai bine copiii și știm cum să discutăm cu ei.

A fost în diverse competiții împreună cu echipa, a fost în prima lui tabără-cantonament și, deși am avut un pic de emoții, Dante a fost foarte încântat. Au fost antrenamente pe patinoarul din Miercurea- Ciuc dar și antrenamente în aer liber.

Zilele trecute au avut un meci cu echipa din Galați și a venit acasă foarte fericit și încântat pentru că au câștigat cu un punctaj destul de mare. I-am spus atunci: uite, pentru sclipirea asta din ochișorii tăi și pentru momentele astea de victorie merită să faci acest sport și să depui efort                                        .

Au fost și zile în care nu a avut energie să meargă, în care nu a s-a simțit bine. Nu l-am forțat dar am știut când este doar leneveală și când este cu adevărat obosit.

Deși nici nouă, părinților, nu ne este mereu ușor să tot cărăm geanta grea cu echipament, să facem drum dus întors până la patinoar, mergem mai departe și îl încurajăm să continue. În primul rând fiind un sport de echipă îi ajută pe copii să învețe să colaboreze, să fie altruiști, să se susțină unii pe alții. Progresele se văd după un an de zile din plin. Sunt mult mai puține conflicte între ei, au învățat să își pună singuri echipamentul, au mai multă voință și determinare. Dante nu mai este asa sensibil la tot felul de replici între băieți, s-a mai călit, nu mai este așa sensibil nici la haine chiar, ceea ce pentru mine este un mare plus (deși tot nu suportă blugii…).

Următorul obiectiv este cel de 1000 de zile. I-am zis lui Dante că pentru a-și da seama cu adevărat dacă este bun la sportul ăsta trebuie să îl practice măcar 1000 de zile. Am bătut palma :).

Urmează o iarnă cu multe competiții și turnee, așa că va avea treabă din plin.

Consider că practicarea unui sport de către copii reprezintă un mare câștig pe multe alte planuri decât cel al mișcării: intră în contact cu tipuri diferite de copii și adulți, învață să gestioneze diferite situații de viață, învață să tolereze diferite tipologii umane, călătorește, cunoaște oameni și locuri în cadru diferit decât al școlii sau al familiei.

În Brăila echipa de hochei este sprijinită de Asociația Sport Plus iar antrenamentele se desfășoară pe patinoarul de la Carrefour iar pe timpul iernii pe patinoarul acoperit în aer liber din oraș.

http://obiectivbr.ro/content/dou%C4%83-victorii-%C5%9Fi-dou%C4%83-remize-pentru-tigres-sport-plus-la-turneul-de-la-c%C3%A2r%C5%A3a

One thought on “Un an de hochei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *