De ce am redus motoarele si am rămas in mare parte doar cu mămiceala

Acum doi ani  deveneam mamă de doi și habar nu aveam ce înseamnă asta.

Mă gândeam eu că ce mare schimbare va fi: câteva haine în plus de spălat, încă o guriță de hrănit, câteva jucării de strâns, o plimbare în parc mai mult decât cea pe care o făceam deja.

În primele luni, deși nedormite și obositoare, cam așa au și stat lucrurile. Bebe dormea destul de mult, eu îmi puteam vedea și de ale mele: găteam cu elan, făceam experimente culinare, pictam, scriam cu spor (participam la concursuri, respectam termene limită), mai citeam și o carte, participam la evenimente prin oraș sau mă implicam în cine știe ce acțiune.

Horia însă a crescut rapid, Dante a trecut și el în clasa întâi, au început temele, rostogolirile, plansetele, protestele, aruncatul de jucării, împrăștiatul de caiete și cărți. Toate de-a valma. Nici nu știu cum am trecut peste acele luni când coboram cu liftul la prima oră a dimineții, cu copilul înfășat, pentru a-l coborâ pe Dante cele 7 etaje, el fiind prea ușor pentru a-l lua liftul. Am apelat la varanta after school pentru ca scolarul sa iși facă temele în liniște acolo, acasă atmosfera devenind din ce în ce mai gălăgioasă.

Pe măsură ce Horia a crescut toate s-au schimbat. Cele câteva hăinuțe în plus s-au dovedit a fi mormane de haine care nu se mai termină de spălat, curățenia în casă a devenit o problemă pentru care a trebuit să apelez la ajutor plătit dar bine venit, gătitul nu se mai putea întâmpla când simțeam eu ci când dormea Horia.Deși mi-am spus că pe al doilea copil îl voi învăța să se mai joace și singur, să nu mai stea doar după mine, s-a dovedit că nici eu nu pot face astfel și nici el nu este acel copil. Ba dimpotrivă, de câte ori mă vedea că mă așez jos venea să tragă de mine. Cum mă așezam la laptop cum vroia ceva. LA fel este și acum și mă întreb cât va mai fi astfel. Adică cinci minute legate în care pot face ceva din cele ce mă bucurau înainte în afară de gospodărie înseamnă un adevărat răsfăț.

O vreme m-am împotrivit, m-am frustrat și m-am revoltat în sinea mea. Am negat că lucrurile stau chiar așa și am încercat să mă țin de proiectele mele. Dar mi-am dat seama că nu făceam decât să mă agit inutil, că încerc să fac mai multe treburi și să nu îmi iasă nici una bine.

Încet încet am învățat să îmi spun nu. Da, să îmi spun mie însămi că nu pot face cutare sau cutare, că nu pot merge în cutare loc, că nu pot fi prezentă la toate evenimentele la care îmi doresc decât în măsura în care era tati acasă. Dar cum și programul lui s-a cam schimbat și toate zilele alea libere pe care le știam noi s-au transformat în deplasări sau ore suplimentare, a trebuit să mă trezesc la realitate și să accept situația. Consider că nu trebuie să fiu superfemeie, nu trebuie să demonstrez nimic nimănui, nu am vreo carieră spectaculoasă de susținut, așa că mă simt împăcată cu decizia luată.

În ultima vreme am citit mai multe articole în care mămicile bloggerițe povesteau despre cum au început să resimtă oboseala, despre probleme de sănătate legate de epuizare. Mi-am dat seama că am luat o decizie bună prin faptul că am acceptat că acum asta am de făcut în primul rând: să fiu mamă și să îmi asum pe deplin asta.

De câteva luni am reînceput să dorm câte o noapte întreagă, după doi ani nedormiți.Sigur că este mult mai bine acum, dar acele momente când mă așez la prânz lângă Horia să adoarmă sunt pentru mine la fel de liniștitoare ca un somn adânc, realizând cât de obosită sunt de fapt. Am ânvățat să mă relaxez deplin în acele câteva minute, să mă detașez de tot, să citesc chiar câteva pagini dintr-o carte, indiferent câte treburi mă așteaptă apoi.

Telefonul meu nu stă conectat nonstop la internet, notificările nu mă fac să tresar și să fiu tot timpul cu ochii pe email sau FB, scriu doar atunci când știu sigur că am liniștea necesară să îmi adun ideile, chiar dacă asta înseamnă foarte rar. Mai colorez sau mai fac câte un proiect artistic alături de Dante și cam atât. Am învățat să fur minute pentru citit, să apreciez atunci când reușesc să citesc fie și trei pagini, fără a-mi mai părea rău că nu pot citi capitole întregi. Acel puțin contează mai mult decât nimic.

Sigur că am și momente de frustrare, am și momente în care vreau foarte mult să pun în practică câte o idee creativă, când vreau să fac și altceva decât gospodărie și joacă cu copilul.

Dar la fel de mult am conștientizat și un alt aspect: copiii cresc atât de repede și sigur cu aceste momente nu ne vom mai întâlni nici eu nici ei. La începutul anului școlar i-am promis lui Dante că voi petrece mai mult timp cu el, cu ei, că voi sta mai des cu el la birou făcând diverse activități, că mă voi uita cu el la câte un film de animație. Pentru că deja are 9 ani și peste doi ani cine știe dacă îmi va mai căuta la fel de mult compania.

Convingerea mea este că în primii ani de viață le putem umple copiilor rezervorul de iubire cât să le fie de folos pentru a traversa dificila perioadă a adolescenței și să le ajungă până își vor găsi partenerul de viață și viitor. Conștientizez asta și mă gândesc că felul în care îi îmbrățișăm noi  acum, îi alintăm, îi îmbrăcăm, le facem baie sau masaj când sunt mici, îi îngrijim când sunt bolnavi, îl vor mai întâlni din nou peste mulți, mulți ani. De aceea nu e cazul să facem economie de pupici, de îmbrățișări, de momente petrecute împreună.

10 thoughts on “De ce am redus motoarele si am rămas in mare parte doar cu mămiceala

  • November 10, 2017 at 8:06 am
    Permalink

    Sa fim mame atente la nevoile copiilor nostri este mai important decat orice eveniment sau proiect extra.
    Atata timp cat ne pastram timp si pentru sufletul nostru, sa ne gasim echilibrul intre mama si femeie, celelalte lucruri ajung mai jos pe lista prioritatilor zilnice.
    Cam asta e parerea mea. Acum 🙂

    Reply
    • November 10, 2017 at 9:16 am
      Permalink

      si evenimentele sunt undele din ele importante, dar trebuie sa alege3m la care din ele sa participam si cate eforturi suntem dispuse sa facem pentru asta.
      echilibrul cred si eu ca este cheia.

      Reply
  • November 10, 2017 at 8:17 am
    Permalink

    Ce lectie buna, Vali! Ce bine ar fi daca am face toate asta. Eu am facut-o in primii doi ani de Ana si nu regret nicio secunda. Acum insa sunt asa de “in tavalug” si imi iau atatea extra taskuir, ca nu stiu, zau, cum o scot la capat.

    Reply
    • November 10, 2017 at 9:14 am
      Permalink

      Mulțumesc Ioana! Probabil ca detașarea asta a mea vine si odată cu vârsta, învățăm să ne dozăm energia și să avem grijă de noi mai multă decât în tinerețe când simțim că putem să mutâm munții :).
      Sper să îți fie de folos ce am scris.

      Reply
  • November 10, 2017 at 8:59 am
    Permalink

    O să fie bine! Asta fac și eu acum dacă am rămas singură cu amândoi. Peste zi ei sunt prioritatea. Mi-am păstrat o oră pentru scris când vine Mircea, seara. Și, dacă mai am energie, mai lucrez după ce ei toți se culcă și casa e îmbrăcată în liniște. Te îmbrățișez!

    Reply
    • November 10, 2017 at 9:12 am
      Permalink

      Asta cu energia seara, dupe ce ei adorm, mie nu imi mai iese :). dupa ce ma asez intre ei, in caldura si tihna dormitorului, nu imi mai vine sa ma ridic sa merg la laptop in alta camera, si nici lumina puternica nu pot aprinde in dormitor ca sa pot citi desi tare mi as dori sa fac asta.
      sigur ca o sa fie bine, asta zic si eu, vor creste si vom gasi din nou timp si pentru noi.

      Reply
  • November 10, 2017 at 4:35 pm
    Permalink

    Sună foarte cunoscut! O perioada m-am bucurat să fiu doar mama lor, acum simt nevoia să mai fac și ceva extra, deși am rămas în continuare în preajma lor. Doar că uneori am dificultăți mari în a-mi prioritiza lucrurile în care să îmi investesc energia. Aș face atâtea, aș merge la toate evenimentele posibile…Dar resursele nu sunt de ajuns chiar pentru toate! 🙂
    Baftă și spor în continuare!

    Reply
    • November 11, 2017 at 3:11 pm
      Permalink

      Prioritizare e cuvantul de ordine al nostru :). Altfel ne trezim stoarse de buteri si epuizate ca niste baterii. Eu tin cont si de varsta biologica pentru ca nu prea pot sa o ignor. una e sa ai 20 de ani si alta 40. se simte, oricat de viteze ne am da noi.
      Multa energie iti doresc si eu tie!

      Reply
  • November 18, 2017 at 11:04 am
    Permalink

    Știu exact ce zici. Eu merg la serviciu, ajung acasă la 6 30, după aceea petrec tot timpul cu cea mică până adoarme pe la 9, 9 30. La 9 30 încep cu treburi casnice, timp pentru mine și după aceea mai scriu și câte un articol. În weekend la fel. Mai merg și la evenimente. Sunt epuizată și realizez că este timpul să iau o pauză până nu clachez. 🙁

    Reply
    • November 18, 2017 at 1:01 pm
      Permalink

      wow! sincer, nu as putea. sau as alege o alta solutie: sa caut ajutor. pur si simplu cred ca noi, femeile românce, ne chinuim aiurea. haine de spalat, de calcat, curat,mancare… serios.mai bine angajezi pe cineva sa faca menajul daca tot muncesti atat de mult. nu stiu, poate si salariile noastre sunt foarte mici si nu ne permitem, dar mie mi se pare inuman sa fac gospodarie dupa 9 seara. eu daca ma asez in pat la 9 odata cu ei adorm instant.
      chiar te sfatuiesc sa faci ceva, sa renegociezi programul de munca, sa reduci evenimentele, sa ceva, pentru ca ai nostri copii si in general familia are nevoie de noi intregi si cu stare de spirit buna :).

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *