Doi ani cu Horia Eduard

Dragul nostru Horia Eduard, cu doi ani în urmă ai apărut în viața noastră. Ți-ai făcut din venirea pe lume o poveste pe care m-am grăbit să o scriu imediat ce m-am recompuns din zecile de bucăți în care fusesem descompusă de griji, dureri și trăiri.

Între timp însă ai avut grijă să mă faci să spun că:

  • m-ai învățat că pot avea și mai multă răbdare decât credeam că am
  • m-ai învățat sensul expresiei ”când simți că nu mai poți, mai poți încă puțin”
  • m-ai învățat că nu dețin controlul a nimic din ceea ce credeam că pot controla
  • m-ai  reînvățat ce înseamnă perseverența
  • îmi amintești în fiecare zi să fiu recunoscătoare pentru ceva
  • mi-ai arătat că pot rezista timp de doi ani fără să dorm o noapte întreagă (și numărătoarea continuă)

 

Știu că mă vait mult, știu că spun deseori că e greu, știu că spun des că e o adevărată provocare să te cresc și să te îndrum. O fac doar pentru a conștientiza fiecare clipă când mi-e cu adevărat greu, e ca un oftat de eliberare și de repliere a energiei. Dar ai mereu grijă să mă faci să spun: e greu dar e și atât de frumooosss!

Știu că spun adesea că abia aștept să crești, să faci cutare sau cutare lucru. Dar mă bucur de fiecare etapă de creștere, mă bucur de fiecare nouă achiziție pe care o faci, motrică sau de altă natură, mă bucur de fiecare șotie pe care o faci și care știu că pentru tine înseamnă o nouă descoperire.

Descopăr astfel că sunt multe căi prin care un copil poate face anumite lucruri, altfel decât credeam eu până acum. Descopăr că un copil mă poate face de dimineață să fiu în cea mai agitată stare pentru ca până seara să fiu atât de calmă încât să zic: ce dacă avem o casă ce arată ca după furtună, important e că suntem împreună și sănătoși.

Pentru că ăsta a fost ceea ce mi-am dorit cel mai mult în primele luni și chiar primul an pentru tine: să fii sănătos, să crești bine și să te faci mare. Iată că acum, la doi ani, ai crescut bine, ești sănătos și puternic, mânânci și dormi bine, ceea ce pentru mine e absolut de ajuns.

Nu mi-am propus să te învăț trei limbi străine până la cinci ani sau să scrii și să citești până la 4 dar faptul că numeri deja până la 10 în limba engleză e un bonus și mă distrează în fiecare zi. Ești adorabil cu pronunția ta peltică și nu mă satur să te provoc la numărat iar și iar.

Îmi place să te privesc cum te joci cu pisicile prin casă, cum le consideri ca pe frații tăi și partenerii tăi de distracție. Îmi place să văd cum te joci cu fratele tău, cum vă fugăriți și chiuți și îmi activați și provocați toate rezervele de toleranță și îngăduință posibile.

La mulți ani, Horia Eduard!

 

 

 

 

2 thoughts on “Doi ani cu Horia Eduard

  • November 26, 2017 at 9:10 am
    Permalink

    Parcă ieri mă îndrăgosteam de Dante cu fotografia aia pe care nu o pot uita, cu cireşele la urechi. Era cam de vârsta lui Dante, cam aşa…
    Să fie sănătoşi şi să aibă parte numai de bine!
    La mulţi ani!

    Reply
    • November 26, 2017 at 10:16 am
      Permalink

      Așa este, parcă ieri era si Dante de vârsta lui Horia. Acum mă uit la ei cum cresc și uneori nu îmi vine să cred că eu sunt cea care îi crește și că eu i-am făcut :).
      Mulțumim Potecuță că ești alături de noi și pentru urările tale mereu venite din inimă!

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *