Calendar de advent pentru un copil de 9 ani

Dacă în anii trecuți am făcut calendare jucăușe sau am apelat la de acum tradiționalele calendare cu ciocolățele din comerț, anul acesta m-am gândit la ceva special pentru năzdrăvanul meu de 9 ani.

Pentru că lui îi plac proverbele și ghicitorile, pentru că îi place să despice firul în patru și să știe toate câte nu le poate cuprinde cu mintea, m-am gândit că o colecție de citate motivaționale pentru vârsta lui sunt numai bune.

Nu m-am complicat foarte mult cu realizarea acestui calendar iar într-un final a ieșit totuși ceva drăguț care cel puțin mie îmi place.

Cum am procedat pentru a realiza un Calendar de Advent:

Am căutat întâi citatele potrivite pe câmpiile vastului internet, am salvat ce mi s-a părut potrivit și le-am lăsat la dospit.

Am luat câteva coli de hârtie colorată, am tăiat-o în dreptunghiuri potrivite cât să încapă cele câteva rânduri.

Când am prins o seară liberă de la stăpânire (a se înțelege de la copii) am trecut la partea cea mai grea dar care mi-a adus ce-a mai mare bucurie: scrierea pe fiecare petec de hârtie a câte unui citat. Acum scrisul meu de mână este departe de ce mi-aș fi dorit eu sau de caligrafia de la școală, dar sper sa aprecieze copilul migala mea.

În altă zi am rulat fiecare răvaș și l-am legat cu câte o … bucată de fir șenil. Căutând altceva am găsit firele astea de sârmă plușată și am zis că sunt perfecte pentru ce îmi trebuie mie.

Am decorat apoi o banală cutie de carton, le-am așezat dea valma în ea și cam gata.

Rezultatul este destul de drăguț și până la urmă citatele astea pot fi inspirație în orice zi din an.

 

 

One thought on “Calendar de advent pentru un copil de 9 ani

  • December 10, 2017 at 9:55 am
    Permalink

    O să învăț multe de la tine, Vavaly, timp să am.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *