Oferiți cadouri cu suflet – creatori din Brăila

Am adunat la un loc câteva mămici care își dedică tot timpul lor liber confecționării de obiecte handmade, mămici care își educă copiii prin exemplul personal, care au înțeles că a face e mai important decât a spune, care au trecut de la gând la faptă. Unele sunt la început de drum și entuziasmul lor este molipsitor. De aceea vreau să le încurajez și să le sprijin așa cum pot, povestindu-vă și vouă despre ceea ce lucrează și invitându-vă să le contactați și să comandați obiecte lucrate cu suflet pentru a le dărui celor dragi de Crăciun.

Eva Ispas este o mămică ce a descoperit de curând bucuria de a lucra obiecte din fetru și care are planuri mari de acum încolo. A creat cu multă bucurie decorațiuni pentru brăduți, cu gândul la copiii ce le vor primi în dar sau le vor agăța chiar ei între ramurile acestuia. Din dragoste pentru handmade ne invită să îi vizităm pagina și să îi admirăm lucrările.

 

 

 

Canipeanu Violeta

ne spune despre ea următoarele:

Ma numesc Violeta și sunt mamica a 2 baietei: Edi 9 ani si David 4 ani. Cochetez cu hand-made-ul mai exact cu fetru de aproape 3 ani…mi-am descoperit acest talent printr-o intamplare… Am inceput cu pasi mici sa confectionez carticele senzoriale si cu activitati penrut copilasi… Acum ma pot lauda cu o biblioteca de carticele vandute. In urma cu un an am si intrat intr-un grup minunat unde am gasit mamici super talentate si cu care am demarat un proiect deosebit…acela de a confectiona carti si a le dona copilasilor cu diverse dizabilitati… Proiectul merge de minune si lunar din mainile noastre pleaca cate o carte intr-un oras din tara… Pe langa carti mai confectionez diferte decoratiuni din fetru, cum ar fi,norisori personalizati sau lumanari de botez, marturii Chiar recent am facut un sortulet care reda poezia Greierele si Furnica… Ador sa lucrez cu fetru,este hobby-ul meu de suflet.

 

 

 

Steliana Adămache ne încântă cu obiecte decorate prin tehnica decoupage, pictate manual și ne ispitește cu niște omuleți de zăpadă numai buni de înveselit bradul de Crăciun.

 

 

 

 

 

Laura Denisa ne povestește despre cum a început ea să facă coliere pentru bebeluși:

Înainte să nasc al doilea bebe, m-am decis să fac ceva interesant pentru mamici, licurici si mai ales pt băiețelul meu cel mare. Împreună cu el, prin joacă, am reusit sa facem niste minunății : coliere de dentitie/alaptare/babywearing și agatatori pt suzete, bune și acestea pt rontait.

 

 

 

Lepădatu Daniela

realizeaza cu drag bentițe pentru fetițe si coliere pentru mămici ce au mare căutare la noi în oraș.

 

 

Mihaela Aleahim
ne povestește cum a început ea să lucreze handmade și ce anume confecționează:

De când am născut mi-am căutat o îndeletnicire care să îmi aducă satisfacție și prin care să ofer bucurie și altor oameni. Broderia de mână m-a captivat cu totul și în ultimii doi ani am realizat o mulțime de obiecte decorate astfel: perne, trăistuțe pentru grădiniță, sacoșe personalizate. Cochetez și cu pictura pe tricouri și mi se pare foarte recreativ. Găsiți realizările mele de până acum pe pagina mea, Cutia creațiilor.

 

 

 

Alina Irașcu

ne oferă carticele senzoriale foarte dichisite, papusi din materiale textile expresive și adorabile, pernute decorative, litere din fetru sau hartie creponata, suport pentru accesorii de par, flori din carton, braduti din fetru, toate lucrate manual cu multa dragoste.

 

 

 

 

Mocanu Mădălina își declară iubirea pentru lucrul de mână de când a descoperit cât de multe poate face cu ajutorul tehnicii de croșetare: bentițe, căciulițe, costumașe pentru ședințe foto dar și decorațiuni pentru Crăciun.

 

 

Eu zic că aveți de unde alege și vă îndemn să nu ezitați în a le admira creațiile, a le contacta pe paginile lor și a face o bucurie celor dragi cu ajutorul acestor mămici inimoase.

 

 

2 thoughts on “Oferiți cadouri cu suflet – creatori din Brăila

  • December 3, 2017 at 3:35 pm
    Permalink

    Ce de lucrusoare frumoase si ce idei bune am gasit! Succes fetelor ca talent aveti cu carul!

    Reply
  • December 4, 2017 at 8:10 am
    Permalink

    Multumim Ioana pentru aprecieri! Oameni talentati si iubitori de frumos sunt peste tot langa noi. Important e sa avem ochi sa ii vedem si apreciem.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *