Adaptarea la vremuri

”Lucrurile sunt mai bune acum decât înainte.
In momentul in care crezi că, la un moment dat, in trecut, lucrurile mergeau mai bine decât în prezent, nu vei putea funcționa la capacitatea maximă.”

Agrafa roșie – Kyle MacDonald

Mi-am început anul cu câteva hotărâri în ceea ce privește organizarea timpului meu și e bine că am făcut asta.

Dar mi-am dat seama după câteva zile că eu am o problemă în ceea ce privește înțelegerea acestui lucru. Mă surprind de multe ori certându-mă că fac mai multe treburi odată, că stau și la laptop, că mai citesc și o pagină dintr-o carte, că mai arunc și un ochi la un film. Printre toate astea mai presar și treburi gospodărești, îmi mai vine și o idee de desen, mai am inspirație și pentru o poză pentru Instagram. Curat multitasking.

Nu știu de ce tot am în minte ideea că ar trebui să fac lucrurile pe rând: acum scriu, acum citesc, acum mă uit la tv, acum gătesc. Doar că de mai bine de un an acest lucru nu îmi mai iese deloc.. Oricât aș vrea eu să am acea stare și liniște de a face doar o singură activitate, rar fac cu adevărat asta.

Chiar și atunci când fac ceva handmade sunt cu ochii spre altceva în timp ce mâinile îmi merg la lucru. Cu o ureche ascult un interviu, sau îmi ascult copiii, sau mai văd un tutorial pe youtube.

Știu, ideal ar fi să ne putem concentra doar pe o singură activitate și să o facem pe aceea perfect.

Dar realitatea este că nu prea mai facem asta în ziua de azi. Suntem foarte ancorați în online, suntem ancorați în multe alte oportunități pe care ni le oferă prezentul și cu greu ne putem abține să nu le îmbrățișăm pe toate.

Azi citeam un reportaj despre Simona Halep în care se spunea, printre altele, desigur, de faptul că aceasta postează des pe Instagram fotografii despre ceea ce face în special în momentele în care se simte bine, se relaxează. Am avut un soi de mică revelație: până la urmă asta este normalitatea zilelor noastre.  Mă uit cu plăcere la pozele cu cărți alături de un decor frumos, îmi fac ziua bună. La fel mă simt când împărtășesc și eu la rândul meu acest fel de mesaje.

Tocmai am citit un frumos argument și la Cristina Oțel care vorbește despre proiectul ei fotografic din acest an de a surprinde momentele frumoase ale fiecărei zile. Iată ce frumos descrie Cristina exercițiul ei #365snaphotsoflife”mă face să caut momente și imagini de fotografiat și de pus la păstrare și care, într-un fel, mă ajută în a fi mindful, prezentă în ceea ce fac. În plus, în zilele grele când am impresia că toate mi se întâmplă numai mie, contul de Insta mă așteaptă oricând cu dovezi clare că viața e mai ales frumoasă și că motive de recunoștință am multe.”

De azi am să accept faptul că a căuta informații care mă interesează și pe FB sau Instagram, pe google sau diverse site-uri, a scrie pe blog a mă juca și  cu copiii, a arunca și un ochi la un film, a face și gospodărie, face parte din normalitate și nu am să mă mai cert pentru că nu fac doar un lucru și atât. Nu am să mai simt că mă risipesc ci am să îmbrățișez fiecare clipă și fiecare oportunitate pe care mi-o poate aduce clipa.

Așa cum mi s-a întâmplat chiar vineri seara când, în urma unui comentariu, am descoperit o bloggeriță din orașul vecin care îmi va împrumuta niște cărți dorite la o întâlnire din orașul cu bloggerițele, întâlnire despre care am aflat tot într-o clipă de ”risipire” în online.

Realitatea zilelor noastre este că lucrurile se desfășoară cu rapiditate, că rar ne acordăm o clipă de răgaz total, de repaos de la orice. Mă uit în special la tinerii de azi, îmi amintesc de conferințele la care am participat. Eu nu puteam să fiu atentă și  la discursul vorbitorului, să iau și notițe, să fac și poze, să discut și cu cei de lângă mine, să postez și pe internet informații la cald. Dar erau o mulțime de oameni în jurul meu care făceau asta cu naturalețe și viteză. Eu mai ca în secolul trecut, cu pixul pe hârtie și urechile ciulite.

Mi-ar plăcea să am ceva de genul ăsta:

DAr realitatea e cam în felul ăsta:

Încă sunt în proces de acceptare și adaptare. Dar cu doi copii sigur mă voi mișca și eu mai repede și îmi schimb percepțiile dacă vreau să țin pasul cu ei:).

 

2 thoughts on “Adaptarea la vremuri

  • January 9, 2018 at 9:38 am
    Permalink

    Asta e “hora” zilelor noastre şi nu mai e risipire, e adaptare, cum bine ai spus. Ne obişnuim şi cu asta, e normal.
    Distracţie faină la întâlnirea aia, ce ciudă îmi e că noi, cei care ne citim pe aici, nu putem face o astfel de întâlnire.

    Reply
    • January 9, 2018 at 5:39 pm
      Permalink

      Mi a luat ceva sa accept că e adaptare dar pana la urma am reusit :))). desi nu sunt eu cea mai ancorata in prezent si tehnologie, macar țin pasul atât căt mă ține felul meu de a fi.
      Eu cred ca se poate face o intalnire, mai ales la tine, cu cititorii. Poti incerca cumva, au mai orrganizat bloggerii astfel de itnalniri.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *