Arca lui Noe
Teribila zi de toamna, in care nu mi-as fi dorit decat sa stau linistita in casa si sa uit ca exista si o lume exterioara, ca exista strazi, masini, vant si zgomot.
Dar obligatiile curente m-au scos din casa. Am iesit incercand sa ignor vremea de afara, incercand sa imi spun ca se poate si mai rau. Si da, chiar se poate si mai rau, stiu asta.
Intorcandu-ma spre casa am intrat intr-un magazin sa-i iau copilului o pereche de incaltari de interior pentru gradinita. Am gasit , am ales si cand sa platesc ochii mi-au cazut pe un joc din carton, de construit, un fel de macheta. Nici nu m-am uitat cu atentie care este subiectul jocului, stiam doar ca e ceva ce ne atrage pe toti trei si ne va tine ocupati intr-o indeletnicire comuna.
Abia acasa, cand ne-am apucat de lucru, am vazut ca era vorba despre Arca lui Noe.
Am mesterit concentrati cu totii pentru a asambla constructia impreuna cu animalutele de pe ea. Este un joc format din mai multe piese din carton ce trebuiesc asezate impreuna astfel incat sa formeze o jucarie.
A fost un minunat prilej de a-i povesti copilului meu despre legendarul episod Biblic, despre Potopul care s-a abatut asupra omenirii. Abia atunci, povestind, am realizat legatura pe care a facut-o copilul intre ploaia de afara ce numai conteneste si ceea ce tocmai ii povesteam.
Chiar si intr-o zi ca aceasta bucuria copilului meu pentru surpriza pe care i-am facut-o, pentru joaca noastra in familie, au adus zambete si cer senin in casa noastra.
Un copil este cu adevarat o minune. Pentru el nu exista vreme rea, nici vremuri. Pentru el exista joaca, bucurie, iubire. Ce minunat ar fi sa fie la fel si in lumea noastra, a adultilor.
