Ultima oră – de Alina Grozea

Pe unul din grupurile de pe FB din care fac parte a fost la un moment dat vorba despre carti care vorbesc despre unul din cele mai delicate subiecte de abordat: sinuciderea. Am ocolit subiectul spunand că nu mă aflu în momentele în care să fiu în stare să discut despre așa ceva și că nu mă văd citind o astfel de carte.

Dar cum viața e de multe ori ironică, mi-a adus în atentie exact o carte cu un asemenea subiect: Ultima oră  de Alina Grozea.

De cand am vazut titlul cartii si am inteles in mare despre ce este vorba au navalit in mintea mea si gandurile.

Din nefericire in ultimii doi ani persoane pe care le cunosteam au ales sa faca acel ultim gest.  Spun ales pentru ca asta cred ca  este: o alegere. Ceea ce m-a pus de fiecare dată pe ganduri a fost faptul ca nu exista un aparent numitor comun. In lumea vedetelor gestul este de multe ori justificat, in titluri ce tin prima pagina a publicatiilor,  prin depresie, droguri, epuizare, alcoolism.

Dar cei la care m-a dus gandul sunt persoane de varste diferite, aflate chiar la extreme, din medii sociale diverse, cu pregatiri sau meserii la fel de variate. Ce resorturi interioare ii impinge sa aleaga calea fara intoarcere?

Nici protagonistul cartii nu pare sa se incadreze intr-un tipar anume, daca exista asa ceva cu adevarat. Un El alege sa faca un ultim gest.

Destinul, soarta sau condeiul scriitoarei ii ofera insa o oră in care sa isi dea seama de punctul din viata in care se afla. Ii ofera sansa sa decida daca se afla la capatul drumului sau la o rascruce de drumuri.

O Ea este cea care apare in scena pentru a amana sau anula gestul iremediabil.

De fapt cartea nu e despre moarte, ci e despre viață.  Viața așa cum este ea, cu bune și cu rele, cu suișuri și coborâșuri, cu bucuriile aflate în lucrurile mărunte. Așa cum este ciocolata. Apropo, când vă apucați de citit, daca sunteți mari pofticioși al acestui desert, neapărat să aveți o tabletă frumos ambalată alături. Veți vedea în carte de ce.

Dintre toate poveștile copilăriei personajul principal a preferat Tinerețe fără bătrânțe și viață fără de moarte. Ironic, nu? Basmul ăsta a fost si printre preferatele mele in copilarie si este si pentru copilul meu o continuă fascinație. Oare când ne pierdem noi, oamenii, dorinta de a trăi etern? Să fie atunci când realizăm că viața nu e o întinsă câmpie cu flori? Să fie atunci când ne dăm seama că munții pe care vroiam să îi mutăm sunt de neclintit? Sau atunci când realizăm că nu ne mai așteaptă prea multe surprize și provocări pe întinsa câmpie cu flori?

Posibil ca fiecare să găsească în carte propriile răspunsuri.

Romanul are două părți ce pot fi suprapuse una peste alta, ca două foi transparente pe care au fost imprimate desene, având doar unele tușe comune. În rest fiecare cu desenul lui.

Pe mine m-a dus cu gândul la unul din dialogurile ce au loc din când în când între un soț și o soție: puține cuvinte, multe tăceri, dorința reciprocă de a afla ce e in mintea celuilalt.  Dar oare chiar vrem să știm cu adevărat? Rândurile cărții ne oferă această șansă.

Va las pe voi să aflați daca gestul definitiv a fost anulat sau doar amânat. Răspunsul se află în fiecare cititor până la urmă.

Pe Alina Grozea o puteti descoperi si prin celelalte doua cărți ale ei, De ce nu-mi găsesc pe cineva si Toate drumurile duc la mine, apărute la editura Cartea de suflet, precum și în paginile revistei online Larevista.