Confidențial. Jamie Oliver

Așa cum știu cei care îmi citesc blogul, sunt mare consumatoare de emisiuni culinare, mai ales în perioadele în care am fost nevoită să stau timp mai îndelungat în pat. Mă relaxează emisiunile astea, mi-am format de-a lungul timpului simpatii în rândul bucătarilor care apar în cadrul lor și am și învățat și o mulțime de lucruri utile din ele.

Așa cum era de așteptat și pe mine m-a cucerit simpaticul Jamie Oliver cu felul lui carismatic de a fi, cu naturalețea cu care gătește și se mișcă în bucătărie, cu felul în care pronunță cuvintele și cu multe altele. Îmi plac mai ales emisiunile în care ne învață cum să gătim în timp puțin sau cum să refolosim resturile de mâncare pentru a recrea feluri delicioase pentru micul dejun sau pentru cină.  Îmi place pasiunea cu care încrearcă să îi facă pe oameni să conștientizeze că e mult mai ieftin și gusttos să gătești acasă decât să cumperi semipreparate.

Nu știam însă prea multe despre viața lui în afară de faptul că are o soție frumoasă și trei fete (între timp am aflat că are de fapt trei fete și doi băieți), pe care le-am văzut în unele emisiuni. De aceea când am văzut în rafturile Libris cartea Confidențial. Jamie Oliver nu am stat pe gânduri și am comandat-o. Nu mă așteptam neapărat la cine știe ce dezvăluiri spectaculoase din viața omului cât mai ales vroiam să aflu parcursul lui până la stadiul de vedetă tv.

Confidențiat. Jamie Oliver chiar nu m-a dezamăgit deloc din acest punct de vedere. Autorii, Stafford Hidred ;i Tim Ewbank au adunat ]n carte mărturii ale celor ce îl cunosc pe Jamie, foști colegi de școală, prieteni, dascăli, colegi de muncă. Se povestește despre viața lui de școlar, despre cât de greu i-a fost în școală din cauza felului în care pronunța cuvintele și a faptului că era dislexic, ceea ce i-a făcut foarte dificilă învățarea.

Dar a compensat întotdeauna printr-un fel de a fi care îi cucerea pe toți, chiar și atunci când făcea câte o șotie greu de digerat. Era mereu în centrul câte unei năzdrăvănii, cu capul plin de ide care mai de care mai nebunești. Dar dincolo de felul lui poznaș de a fi era un copil mereu atent la ce se întâmpla în jurul lui, mereu dispus să sară în ajutorul unui bătrân sau al unui copil nedreptățit sau hărțuit. Iar felul ăsta de a fi a rămas neschimbat chiar și după ce a ajuns vedetă. Cartea se încheie cu acțiunea lui din 2003 de a pune pe picioare un restaurant, Jamie’s Kitchen, în care angajați să fie tineri șomeri, defavorizați, cu un început trist în viați. Și-a dorit ca toate veniturile să ajungă la o fundație caritabilă care să ajute alți tineri aflați în situații similare.

Trebuie să recunosc că am citit cartea și cu ochii părintelui care sunt, căutând să aflu cum a decurs drumul lui de la un copil năzdrăvan la un tânăr serios care știa ce vrea de la viață. Am citit cu atenție detaliile pornind de la micile conflicte pe care le avea cu tatăl său (nu vroia să se tundă, așa cum nici copilul meu de 9 ani nu vrea să o facă acum) până la a dori să câștige câțiva bani oferind o mână de ajutor în bucătărie și până la mersul la școla de bucătari ce avea să îi definească viitoarea carieră.

Mi-a atras atenția următorul fragment: ”era mult mai greu decât mă așteptam dar pentru că acum puteam să văd rostul acestor lucruri care erau relevante pentru ce făceam în bucătărie, puteam să învăț mai ușor” povestește Jamie Oliver despre perioada de colegiu în care s-a trezit practic a fi un băiat de la țară ajuns în lumea cosmopolită a Londrei.

Unul din cele mai interesante capitole din carte este acela în care se  face o incursiune în istoria emisiunilor culinare. Nu am știut niciodată că și în acest domeniu au existat vedete, influenceri și bucătari iubiți sau mai puțin iubiți.

Am aflat astfel de Delia Ann Smith, una din cele mai iubite figuri tv in emisiunile de profil a cărei influență era atât de mare încât putea schimba soarta unor produse: ”când Delia vorbește despre merișoare, acestea înregistrează o creștere a vânzărilor cu 200%, când spune că iubește caperele ele dispar imediat din rafturile magazinelor.”

Într-o lume deja plină de vedete, pe 14 aprilie 1999, JamieOliver și-a făcut apariția în cadrul emisiunii The Naked Chef. Într-o lume de bucătari care găteau pretențios, care te făceau să creză că a găti presupunea o intensă pregătire, tânărul Jamie venea să spună că a găti nu e mare chestie, trebuie doar să fii natural și să te implici cu totul în această acțiune.

Capitolul ăsta cred că e de citit de către oricine vrea să afle mai multe despre arta culinară așa cum o cunoaștem noi azi. Sunt pomenite multe nume importante.

Mi-ar fi plăcut mult ca această carte să aiba poze, să văd tot felul de memente descrise în carte. Tot timpul cât am citit cartea mi l-am imaginat pe protagonist în multele emisiuni în care l-am văzut.

Mi-a plăcut încă o dată faptul că vorbește despre importanța mesei în familie, despre felul în care a crescut într-o familie în care câteva ore ale zilei erau dedicate timpului petrecut împreună. Mâncarea nu e doar despre hrană, este mai mult de atât: este prilej de socializare, de a dezlega limba, de a întări legături, de a cuceri sau de a răsplăti.

Deși stilul de scriere este un pic greoi, cu reveniri repetate asupra unor idei sau momente, mă bucur că am citit această carte și o recomand oricui este interesat de bigrafii în general și de gătit în particular.

Vă las mai jos un discurs al lui Jamie Oliver despre programul său, Food Revolution prin care și-a propus să educe masele de oameni din America privind alegerile alimentare.

 

Vavaly

Scriu de peste 10 ani pe blog, promovez oameni, idei și frumos, mă bucur de viață, îmi place să mă joc iar din această joacă să ofer și altora inspirație. Dacă sunteți în căutare de creator de conținut, obiecte decorative sau bijuterii cu perle, eu sunt aici pentru voi. Ma gasiti si pe Vavalyart pe Facebook, Vavalyart si Vavaly pe Instagram.

14 thoughts on “Confidențial. Jamie Oliver

  • February 20, 2018 at 8:51 am
    Permalink

    Cred ca are vreo cinci copii acum 🙂 Unul e nascut cu cateva luni inaintea lui Vlad.

    Reply
    • February 20, 2018 at 9:09 am
      Permalink

      aaa, daaa. am uitat sa corectez :).multumesc!

      Reply
  • February 21, 2018 at 10:23 am
    Permalink

    Nu stiam de cartea asta. Mie imi place Jamie super mult, o pun pe lista!

    Reply
    • February 21, 2018 at 4:53 pm
      Permalink

      Si eu ma bucur mult că am găsit-o :). E interesant de aflat cum ajunge un om sa influenteze alti oameni. De data asta in bine 🙂

      Reply
  • February 21, 2018 at 10:28 am
    Permalink

    Si eu sunt fana lui Jamie Oliver! Chiar aseara am facut repejor o reteta vazuta la una dim emisiunile lui 🙂

    Reply
    • February 21, 2018 at 4:54 pm
      Permalink

      Cine nu este fan Jamie Oliver? Cred că toată planeta îl iubește :).

      Reply
  • February 21, 2018 at 4:40 pm
    Permalink

    Ce tare, nu stiam ca exista si o biografie a simpaticului Jamie Oliver pe care si eu il simpatizez de multi ani :). Imi place cum ai descris cartea, pare chiar interesanta.

    Reply
    • February 21, 2018 at 4:55 pm
      Permalink

      Eu mă gândeam că dacă există o biografie sigur e ceva pretențios. Dar cartea e faină si plăcut de citit. Mi se pare foarte tare să scoți biografia unui om atât de tânăr. Dar de ce ar trebui să fie numai biografii după ce nu mmai este? E mult mai bine așa 🙂

      Reply
    • February 21, 2018 at 6:38 pm
      Permalink

      ma intreb daca e cineva care nu stie de Jamie Oliver :). nici eu nu stiam de carte pana nu am vazut-o la Libris.

      Reply
    • February 23, 2018 at 9:39 am
      Permalink

      păi dacă e adorabil 🙂

      Reply
  • February 23, 2018 at 8:49 am
    Permalink

    Si eu il urmaresc pe Jamie Oliver! Parca mi-a placut mai mult la inceput de drum, decat se prezinta acum. Dar, fiecare evolueaza altfel.

    Interesanta cartea!

    Reply
    • February 23, 2018 at 9:38 am
      Permalink

      Trebuie sa tina si el pasul cu vremurile 🙂

      Reply

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: