Concediu în Piatra Neamț

Anul acesta am ales cam pe fugă destinația de concediu, dorind să profităm de voucherele de vacanță primite de către soțul meu. Aveam de ales dintr-o listă lungă de destinații turistice aflate pe teritoriul României, o listă de pensiuni și hoteluri aflate la munte sau la mare, în deltă sau la câmpie.

După ce o vreme am fost cu gândul la Delta Dunării, privind harta și imaginile m-am gândit că nu e totuși o destinație potrivită pentru copii: căldură și țânțari (deși am auzit că nu e chiar așa de rău cu ei) nu sunt tocmai ingredientele dorite. În plus toate pensiunile la care am telefonat erau ocupate în perioada dorită.

Am pornit apoi căutările pe hartă. Ne doream o zonă de munte dar nu chiar în creierii munților, o zonă aflată în drumul sau apropierea următoarei noastre destinații, Botoșani.

După alte multe telefoane și căutări am ajuns la destinația Piatra Neamț. Am găsit în sfârșit un hotel liber, am găsit pe cineva cu care să discut și să lămuresc toate detaliile.

Hotel Belvedere Piatra Neamt

Am fost deci la Hotel Belvedere din Piatra Neamț.

Hotelul este din cele din lanțurile hoteliere de altă dată, așa cum sugerează și numele. Are însă mobilier nou, modern, camere spațioase și luminoase. Hotelul este curat, personalul amabil și foarte tolerant cu copiii.

Stiu că acum este la modă să căutăm destinații child friendly dar cum noi nu suntem niște părinți chiar așa de panicoși totul a fost bine. Hotelul are o scară interioară destul de îngustă dar e mochetată, cu bară de sprijin iar Horia (2 ani jumătate) s-a adaptat foarte repede la acest lucru, în a doua zi urcând și coborând singur fără probleme.

De asemenea hotelul nu are curte interioară sau terasă, are doar o mică parcare ce dă direct în stradă.

Dar copiii noștri și-au făcut loc de joacă și tobogan din rampa de acces de lângă scări și nici că le-a trebuit altceva. Chiar și pe ploaie distracția lor a fost în toi. Despre noi, adulții, nu pot spune chiar același lucru dar personalul hotelului nu a obiectat absolut nimic.

De la bucătari până la recepționeră toți au fost prietenoși, răbdători și amabili cu cei trei băieți cu care am mers, Dante, Horia și vărul lor David, deși cei trei năzdrăvani nu au fost cei mai liniștiți oaspeți ai hotelului.

Meniul hotelului

La capitolull mâncare lucrurile au stat de asemenea la un nivel acceptabil. Eu una m-am simțit ca la mama acasă: mic dejun comandat, în 15 minute primit, prânz comandat, rapid gătit și servit.

Meniul este tradițional, fără mari pretenții și fițe, fără chestii vegane sau vegetariene sau mai știu eu. E meniu de oameni normali care vin de pe coclauri și vor să mănânce și să se sature. Fiind cu copiii ciorbele, pastele, carnea și legumele au fost cele mai bune alegeri. Deși nu prea au stat ei la masă, mai mult din zbor au mâncat, spre exasperarea mea totuși. Cum puteau să aibă atâta energie cu așa puțină mâncare nu înțeleg.

Ce am vizitat in Piatra Neamț

Lacul Bâtca Doamnei – obiectiv de vizitat în Neamt

În primul rând am vizitat Lacul Bâtca Doamnei, aflat în fața hotelului. Este un peisaj frumos, relaxant. Lacul are și un ștrand amenajat iar în jurul lui sunt o mulțime de pensiuni și căsuțe de vacanță ce păreau pline de turiști. Am făcut o plimbare pe malul lacului, ne-am delectat cu imaginea lebedelor, ne-am odihnit ochii pe verdele din jur, copiii au avut tot felul de idei, Horia fugea în toate părțile spre exasperarea mea, desigur.

Deși ploaia nu prea ne-a lăsat în pace am mers totuși să vedem și împrejurimile pentru care am ales de fapt această destinație: Lacul Roșu și Cheile Bicazului.

Lacul Roșu Piatra Neamt

Am ajuns la lacul Roșu cu mașina, drumul este asfaltat și bun până acolo, pe drum sunt tot felul de terase și tarabe la care poți opri și bea o cafeau sau un ceai.

Lacul Roșu ne-a întâmpinat tot cu o ploaie deasă dar, din fericire, deloc rece. Mama soacră (care ne-a însoțit în concediu) ne-a zis că în zile cu soare e chiar mai aglomerat decât era acum, cu ploaie. Așa că parcă am văzut un avantaj că ploua, era destul de aglomerat și așa.

Peisajul este întradevăr de basm și merită drumul până acolo. Am văzut și un cârd de rațe, spre încântarea lui Horia.

Voinicii cei mari au alergat de la o tarabă la alta achiziționând un adevărat arsenal de cuțite și săbii din lemn. Și câte idei ar mai fi avut… dar părinții ăștia nu prea mai vroiau să scoată bani din buzunar. Știți cât de rapid pot face nșiste puști praf o sută de lei? Exact, cam ca mama lor într=un magazin potrivit :))).

Sunt multe terase și căsuțe și tarabe pe malul lacului. Acum eu nu știu ce să zic despre asta. Probabil că peste tot în lume se profită de obiectivele turistice pentru a fi vândute tot felul de chestii și chestiuțe, tot felul de obiecte mai mult sau mai puțin tradiționale. Mie personal însă mi se pare că toate astea îți fură ochii și parcă nu ți mai rămâne energie și răgaz să simți și să respiri cu adevărat locul pe care îl vizitezi.

Din fericire eu de ani buni nu mă mai las atrasă în mrejele comerțului gen târg de suveniruri, așa că nu pot spune că am poposit prea mult pe la tarabe. Ce mi-a atras privirea au fost cămășile tradiționale de femei și de bărbați. Am găsit și unele cusute manual în întregime, autentice, la prețuri pe măsură. Am găsit și cămăși cu cusături manuale dar finisaje la mașină, pe pânză trainică, nu veșnica pânză topită. Acestea m-au atras mai mult și prin prețul lor accesibil și prin felul în care arătau. Am găsit și chinezării și chestii de-a dreptul jenante vândute ca și cămăși tradiționale.

Cheile Bicazului

Am poposit și la cheile Bicazului, sub o ploaie ce nu ne-a lăsat deloc în pace dar am admirat peisajul multe minute în șir.

Orașul Piatra Neamț

Am profitat de faptul că o cunoșteam pe o mămică din Piatra Neamț, al cărei blog îl urmăresc de ani buni, așa că am învitat-o să ne însoțească la o plimbare prin oraș. Madi Clopoțel ne-a fost un ghid foarte bun și chiar necesar. Am petrecut împreună o zi frumoasă, ne-am plimbat cu telegondola, am admirat orașul de sus, am văzut centrul istoric și monumentele ce îl definesc, copiii au zburdat și au ciripit veseli pe lângă noi.

Eu am avut mari emoții înainte de plimbarea cu telegondola, având în vederea frica mea de înălțime. Când vedeam năzdrăvăniile alea legănându-se pe sus mă lua cu amețeală. Dar nu e cazul de nici o teamă, agregatele merg foarte încet, sunt silențioase, parcă nici nu simți că ești deasupra orașului. Horia a fost foarte încântat de aventură și a tot povestit zile bune după aceea despre asta.

Priveliștea de pe platou merită toate emoțiile. Și orașul ne-a plăcut, copiii au zburdat în centru, am asistat si la o lecție de artă în aer liber, o mulțime de tineri desenau și pictau de zor clădirile din jur.

La plecarea spre Botoșani am făcut încă un tur de forță și am vizitat Cetatea Neamț și Casa memoriala Ion Creangă.

Cetatea Neamțului

Drumul până la poalele stâncii Timuș se face cu mașina apoi se urcă la cetate cu piciorul, pe un drum asfaltat. Urcușul nu este greu sau abrupt, dar depinde de condiția fizică a fiecăruia. Eu nu m-am aflat în cea mai bună zi a mea așa că nu mi-a fost tocmai comod dar pentru copii a fost o joacă să urce și să coboare. Horia a fost în elementul lui, în fruntea grupului.

Cetatea este încă un loc în care să ne amintim de strămoși, să vorbim copiilor despre neamul nostru, despre istorie și personajele istorice. Este amenajată, întreținută, refăcută. Am înțeles că acum niște ani cetatea era doar o ruină, departe de ceea ce este astăzi.  Este mult mai mică decât cetatea din Suceava dar este un loc plăcut și cu o priveliște tare frumoasă.

Casa memoriala  Creangă din Humulesti

Popasul la casa memoriala a lui Ion Creangă este un alt prilej de reculegere și aducere aminte a vremurilor de altă dată. Într-o epocă în care copiii noștri sunt tot timpul nemulțumiți de ce au, în care abia îi urnim din casă să zburde pe afară sau în care pot vizita întreaga lume real sau virtual, să îți amintești de vremurile în care o cameră era tot palatul familiei și ulița era întreaga împărăție, face bine o incursiune în acel loc.

Casa este bine îngrijită, amenajată, te face să îți amintești cu fiecare detaliu scrierile Amintirilor din copilărie. Era și un ghid acolo care vorbea cu mare drag și pasiune despre acel loc, cu mare respect pentru scriitor. Pe mine m-a impresionat. Din păcate mi-a fost greu să poposesc prea mult cu gândul și cu pasul, avându-l pe Horia dornic de explorare și de a se ascunde prin toate cotloanele. Dar cred că vom reveni.

Alături   este și un muzeu cu personaje din poveștile și povestirile scriitorului, copiii recunoscând cu entuziasm iezii, capra, ursul și altele. Sunt reconstituiți și membrii familiei, în straie tradiționale.

Ai mei copii și-au făcut de lucru cu niște pisici ce păreau să fie chiar locatari ai locului. Mie mi s-a părut un lucru bun că sunt tolerate acolo, insuflețind bătătura și amintind chiar de pisicile de care vorbește și autorul în amintirile lui.

Deși nu am fost în destinații exotice, nu am savurat cocktailuri sofisticate cu umbreluțe și nu ne-am scăldat în apusuri sau răsărituri spectaculoase, sejurul a fost unul normal, relaxant, de familie, o experiență plăcută ce ne-a scos din cotidianul și rutina zilelor obișnuite.