Babywearing Braila și consultantul BW

Ca în fiecare an și anul acesta sărbătorim săptămâna Babywearing în perioada 1 – 7 octombrie.

De data aceasta am să vă vorbesc mai mult despre cum a evoluat acest obicei în orasul Brăila datorită unei mămici inimoase și devotate.

De ce Babywearing

Cea mai mare plăcere și bucurie a unei mame este atunci când își poate ține copilul în brațe. Dacă ar fi după noi i-am ține în brațe până ar pleca la facultate. Dar mai ales în primele luni, în primii ani, când sunt atât de mici și de drăgălași, când au atâta nevoie de noi, e tare greu să alegi să nu îi iei în brațe.

Cu mulți ani în urmă, pe când era Dante mic, am văzut un documentar despre bebeluși. Erau diverși bebelusi de prin diverse regiuni ale lumii și prezenta modul în care aceștia cresc în primul an de viață. Pe mine m-a impresionat ernorm felul în care copiii dintr-un trib din Africa erau purtați. Practic ei erau participanți activi la treburile comunității doar prin simplul fapt că erau mereu lipiți de mama lor. Acolo, într-o eșarfă mare, dormeau, mâncau, gângureau și se jucau. Dar, cel mai important, zâmbeau. Copiii aceia nu plângeau. Aproape că nu plângeau deloc. Erau pur si simplu fericiți deși condițiile de trai erau cele mai precare.

Mișcarea Babywearing exact asta promovează: copiii atașați de mama lor nu pentru că ”așa trebuie”, așa e moda sau așa e legea. Atașarea copiilor e comodă atât pentru mamă (sau orice alt purtător) cât și pentru copil, oferind de multe ori cea mai ușoară cale de a gestiona anumite situații.

Babywearing Braila și consultantul de specialitate, Laura Denisa

Abia la al doilea copil am aflat că și în orașul nostru, Brăila, există o comunitate de mame inimoase ce promovează pe toate căile purtarea bebelușilor. Inima și sufletul acestei mișcări este Laura Denisa, mămică de doi băieți pe care nu a obosit să îi poarte. Ea este cea care s-a luptat să avem o librărie de sisteme în oraș pentru ca mamele aflate la început de drum să poată proba sau închiria, ea este cea care s-a luptat să obțină cele mai bune și corecte informații privind BW obținând acreditarea de specialist BW. Entuziasmul ei este molipsitor și, de când am aflat de acest grup, tot mai multe mămici ce își poartă bebelușii în sisteme ergonomice au apărut în oraș.

De când o cunosc pe ea și de când am participat la întâlnirile BW Braila, am prins și eu curaj să abordez mamele și să le vorbesc despre purtarea sănătoasă a bebelușilor. Ba chiar și tații sau bunicile, bunicii au început să poarte copiii la noi în oraș.

Când purtam copilul în sistemul meu cu vulpițe mi s-a întâmplat de multe ori să fiu intrebată și să mi se ceară informații despre purtarea copiilor. Le-am dat cu mare bucurie și încredere în liderul grupului, Laura.

Mă bucur mult să știu că Braila e pe harta Babywearing-ului din România.

Întâlnirile Babywearing Braila sunt motiv de veselie, de socializare pentru părinți și copii, de schimb de informații, de probat noi sisteme din librărie, de încurajat și sprijinit proaspetele mame, de a face schimb sau a da mai departe sistemele de la o mamică la alta.

Babywearing Braila merge mai departe

Datorită acestui grup între noi s-au legat prietenii, avem curajul să facem proiecte, să ne dorim să devenim o voce. Cu Laura în frunte încep să cred că vom reuși să devenim o voce în orașul ăsta, că ne putem lupta un pic mai mult pentru drepturile noastre și ale copiilor noștri la o viață decentă, la asistență medicală modernă și la un mediu curat.

Nu știu cum face Laura, dar e peste tot prezentă, peste tot reușește să mobilizeze și să dea imboldul și motivația necesare.

Babywearingul poate fi un pretext pentru mămicile dintr-un oraș de a se cunoaște, de a se împrieteni și de a face mult mai multe lucruri împreuna pe măsură ce cresc pruncii.

Povestea BW Brăila nu se termină odată ce copiii noștri au crescut. Mereu vor fi noi și noi mămici ce dau naștere la prunci iar acestea au nevoie de susținere și îndrumare.

Povestea BW Brăila merge mai departe. Mult succes, Laura!

Vavaly

Scriu de peste 10 ani pe blog, promovez oameni, idei și frumos, mă bucur de viață, îmi place să mă joc iar din această joacă să ofer și altora inspirație. Dacă sunteți în căutare de creator de conținut, obiecte decorative sau bijuterii cu perle, eu sunt aici pentru voi. Ma gasiti si pe Vavalyart pe Facebook, Vavalyart si Vavaly pe Instagram.

2 thoughts on “Babywearing Braila și consultantul BW

  • October 2, 2018 at 6:44 am
    Permalink

    Omul sfințește locul, nu așa se zice? Mereu îmi place să citesc povești despre oameni care se străduie să schimbe ceva în comunitatea lor (mare sau mică). Oamenii aceștia fac cu adevărat diferența.

    Reply
    • October 2, 2018 at 8:57 am
      Permalink

      Așa este. Iar dacă mai sunt și modești și atât de convinși că nu fac decât ceea ce e normal și ar trebui să facă toată lumea, chiar sunt o lecție pentru mulți alții. Laura e un om care face atât de firesc tot ce face încât de multe ori când credeam că nu am energie sau motivație sa particip la o acțiune, doar văzând cum ea reușeste mă urneam și eu.

      Reply

Leave a Reply to Laura Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: