Parfumul unei nopți de iarnă

Beculețe galbene. Asta mai avea de cumpărat. Își făcu un inventar mental: pe cele roșii le are de anul trecut iar cele albastre le-a primit de la prietena ei. Beculețele albastre primite anul trecut de la El erau deja străjerii ei de fiecare noapte de când Decembrie a început să își desfășoare mantaua în galeria lunilor din an.
Îi era mereu frică de luna asta. Decembrie trebuia să fie luna bucuriei, a petrecerilor, a luminilor și împăcării.
Din nefericire era și luna despărțirilor dureroase. Se gândea că ar trebui să se dea o lege împotriva despărțirilor în luna decembrie. Ar putea chiar ea să dea o astfel de lege. Să meargă cu proiectul în parlament și să ceară aprobarea. I se părea inuman să te desparți în decembrie. Nimeni nu ar trebui să fie singur în această perioadă. Nimeni.
Dar iată că tocmai ea se găsea singură acum iar Crăciunul bătea la ușă. Fusese mereu o răsfățată a soartei și iubirea o însoțea la tot pasul, admiratorii nu lipseau iar cei care o părăseau erau inexistenți. Până acum.
Semnele fuseseră vizibile încă din toamnă dar ea nu a vrut să le vadă. Deși obișnuia să privească lumea prin lentila zoom a aparatului de fotografiat nu văzuse ce era chiar lângă ea. Sau poate tocmai de aceea nu văzuse.
A început cu un weekend departe sub diferite pretexte. Apoi pretextele Lui de a fi departe au început să fie tot mai dese și tot mai transparente. Începuse să vadă prin ele dar nu a vrut să le dea importanță. Se mândrea cu faptul că nu este geloasă și paranoică, făcea un act de bravadă din încrederea în ea însăși și din libertatea pe care o lăsa celuilalt. Vedea Iubirea ca pe ceva eliberator, ca pe o împlinire, nu ca pe o înrobire.
Nu vroia să plângă sau să facă o melodramă din asta. Vroia să fie tare. Ca toate femeile moderne credea că poate lupta contra tristeții cu remediile atât de popularizate în reviste: întâlniri cu prietenele, lectura unei cărți, un pahar de vin, o vacanță de una singură într-un loc necunoscut. Le încercase pe toate și credea că a depăsit momentul critic. Se simțea din nou ea însăși. Sau cel puțin așa credea.
Intră grăbită în magazinul cu decorațiuni interioare încercând să ignore tot ce era în jurul ei. Nu avea nevoie decât de beculețe galbene pentru a completa decorul casei ei. Se mișcă cu repeziciune printre rafturi atingând ba un obiect, ba altul, cu mintea rătăcind cine știe pe unde.
Inima îi tresări și zbură departe, tocmai în casa bunicilor ei. Parfumul de scorțișoară o învălui ca o poveste. Nu știa de unde vine. Să fie oare de la biscuiții așezați strategic pe rafturi în calea cumpărătorilor? Să fie de la difuzoarele de parfum așezate discret pe lângă rafturi? Să fie de la decorațiuile lucrate manual care aveau în ele batoane de scorțișoară? Nu, simțea că nu e asta. Simțea că e ceva mai mult de atât dar nu putea înțelege ce era.
Se simțea privită. Poate se comportă anormal și atrage atenția asupra ei? Nici nu simțea că începuseră să îi curgă lacrimile. Tristețea o copleșea fără să își dea seama. Tristețea își cerea dreptul și își făcea loc brutal în viața ei. Tristeațea o învăluia ca o haină invizibilă și începea să o strângă ca într-o plasă.
Începu să se agite de parcă ar fi vrut să alunge niște insecte invizibile. Undeva în colțul minții ei se simțea caraghioasă dar nu se putea abține. La fel cum simțea că nu se mai poate ține pe picioare deși nici de asta nu era foarte conștientă.
Parfumul de scorțișoară o învălui cu totul. Scorțișoară și încă ceva…
– Cred că te-a doborât căldura din magazin și ai leșinat.
Deschise încet ochii și privi în jurul ei. Nu recunoștea locul dar simțea parfumul cunoscut. Nu știa să îl pună la locul lui dar îl simțea familiar. Își privi mâinile.
-Luminițe galbene. Așa ai strigat înainte să leșini.
Schiță un zâmbet și se simți stânjenită. Ce copilăresc! Să leșine, să fie culeasă de un frumos necunoscut și ea să vrea luminițe galbene. Frumos necunoscut? Da, era frumos. Cu adevărat frumos. Dar necunoscut? Cum să fie necunoscut? Parcă îl cunoștea de când lumea.
-Cine ești tu? De unde vii?
-Vin din visul unei nopți de iarnă.
Și atunci și-a amintit. Da, așa era. De acolo venea el. Venea din visul ei de tânără fată care credea în Feți Frumoși. Venea din visul ei cu ochii deschiși pe când făcea pregătirile de Crăciun împreună cu bunica ei. L-a Văzut într-o seară de iarnă intrând pe poartă cu un brad mare, mare. Îl ducea cu ușurință de parcă nu ar fi avut cel puțin doi metri. Dar bradul era doar cu puțin mai înalt decât el și părea abia un frate de al lui, nu un falnic brad din pădure.
Și totuși era imposibil. Ea era doar o copilă pe atunci iar el era deja bărbat în toată firea. Era aidoma celui ce stătea acum în fața cu o mină îngrijorată și întinzându-i o cană de ceai. Era imposibil. Doar nu era nemuritor și nici despre ea nu știa să aiba capacitatea de a călători în timp.
-Bea, Irino! E ceai de tei, alinător de gânduri și doruri. Am pus și un strop de portocală și un vârf de miere, așa cum îți place ție.
Se frecă la ochi convinsă că este încă într-un vis de iarnă. Dar nu era. Era real și stătea drept în fața ei. Dar numele și ceaiul se potriveau perfect.
-Cine ești tu? îndrăzni să murmure.
-Sunt Sorin. Vecinul tău din copilărie din satul bunicilor. Tovarăsul de săniuș și îmbulgăreală.
Abia atunci se deșteptă cu adevărat. Cel de care își amintea ea era tatăl lui Sorin. Erau ca două picături de apă acum peste timp și timpuri. O pufni râsul și începu să se destindă. Se lăsă cuprinsă de brațele lui calde și puternice și nu îi mai păsă de nimic. Era deja convinsă că arcul peste timp s-a făcut pentru ca visul ei de copilă să se împlinească. Iar parfumul…

Abia acum recunoștea mirosul de portocală, de iasomie și trandafir bulgăresc. Era o combinație pe care o cunoștea de când lucrase într-un magazin de parfumuri și îi plăcuse foarte mult. Îi amintea de copilărie și de visul ei dintr-o noapte de iarnă.

Ouveture de Sospiro Perfumes este un parfum fructat unisex lansat în 2016 de către Chris Maurice. Notele lui sunt de portocală, magnolie și frunză de smochin, urmate de iasomie, ylang-ylang, trandafir bulgăresc și scorțișoară pentru ca melodia să o încheie santalul, ambra, vanilia, tămâia.

Am imaginat această poveste parfumată răspunzând unei noi provocări a Grupului Condeielor Parfumate găzduit de către Mirela Pete, pe al cărei blog găsiți și alte povești parfumate de iarnă.

Perioada Crăciunului ne face nostalgici dar ne dă și speranță. Speranța că mereu ne așteaptă ceva bun în viitor. Speranța că, oricât de greu ar fi azi, mâine sigur va fi mai bine.

Să credem în miracolul Crăciunului și să ne dăm o șansă la fericire!

Un Crăciun de poveste tuturor!