Noi, cei care mai suntem, știm să ne bucurăm?

Plecări definitive la început de an. Parcă prea mulți prieteni își plâng prietenii mult prea devreme plecați. Vârsta nu mai e decât o cifră. Anii ce ne sunt dați nu au certificat de garanție. Undeva se adună suflete bune, suflete tinere, suflete de oameni ce au trăit cu pasiune, cu dăruire, cu iubire viața ce le-a fost dată.

Dar oare noi? Noi știm să prețuim ce avem? Noi știm să ne bucurăm cu adevărat de zăpada asta de ianuarie fără să ne lamentăm că e frig? Oare știm să ne bucurăm de clipele unei zile ce curge indiferent de starea noastră? Știm noi să ne deschidem inima în fiecare zi și să ne adunăm gândurile cu mulțumire în fiecare seară?

Sau ne ascundem după prea multe sarcini, iluzorii ”trebuie” pe care îi cărăm cu noi ca pe niște poveri pe care de multe ori ni le punem singuri în spate.

Trăim într-o lume dominată de aparențe, preocupată de ce bagă în gură și cum arată după, preocupată mult prea mult de a avea, dispusă să sacrifice mult prea mult pentru doi arginți. Uităm că de fapt nu e nimic al nostru.

Uităm să ne fim nouă. Uităm să ieșim din noi și să cuprindem cu gândul lumea asta mare și frumoasă. Uităm să ne jucăm, să râdem, să iubim. Punem preț pe aparențe, pe iluzorii păreri ale altora, dar uităm să ne privim cu ochii noștri, să ne evaluăm cu propriile criterii. De fapt uităm și care ne sunt criteriile, preocupați să ne încadrăm în norme.

Și ce trist e! E trist pentru că nimeni nu știe cât de lungă îi e poteca pe această lume. Nimeni nu vede capătul sperând că acesta nici nu există de fapt.

Ne complicăm singuri existența cu fel de fel de nimicuri, cu planificări și organizări, sau cu  chestii mărețe doar pentru a ne bate apoi cu pumnul în piept că am realizat ceva. Dar cu ce preț? Ne mai lăsăm noi timp să ne privim copiii în ochi? Ne mai lăsăm timp să bem un ceai cu un prieten? Ne mai lăsăm noi timp să facem ce ne place cu adevărat? Mai știm să citim o carte sau să vedem un film doar cu simțurile, fără să ne gândim tot timpul la ”ce a vrut să zică autorul”?

Mi-am cumpărat zilele trecute o carte. O carte scumpă. Nu e o carte valoroasă prin informația ei. E de fapt o carte de bucate. Dar e o carte ce te face să visezi prin calitatea fotografiilor. Te plimbă prin New York în cea mai frumoasă perioadă a anului, Crăciunul. Uneori face bine să nu te mai întrebi atâta dacă îți trebuie sau nu, ci pur și simplu să te bucuri.

 

E abia începutul de an și îmi doresc tare mult să nu mai aud despre atâtea sfârșituri. Să aud de începuturi frumoase, de muzică bună, de frumos și de bine.

Dar cine mă întreabă pe mine ce îmi doresc? Cine sunt eu să emit pretenții în Univers?

Îmi fac micul meu Univers și mă bucur de el așa cum știu eu mai bine. Dar nu uit să mulțumesc în fiecare seară pentru ce mi-a oferit peste zi și în fiecare dimineață pentru încă un răsărit de Soare, încă un zâmbet de copil și  o îmbrățișare caldă de la omul iubit.

Voi vă luați răgaz să mulțumiți? Vă luați răgaz să fiți?

 

6 thoughts on “Noi, cei care mai suntem, știm să ne bucurăm?

  • January 15, 2019 at 7:03 am
    Permalink

    „Îmi fac micul meu Univers și mă bucur de el așa cum știu eu mai bine. Dar nu uit să mulțumesc în fiecare seară pentru ce mi-a oferit peste zi și în fiecare dimineață pentru încă un răsărit de Soare, încă un zâmbet de copil și o îmbrățișare caldă de la omul iubit.” – pe scurt, cred că așa s-ar rezuma și atitudinea mea în fața a ceea ce se întâmplă în vremurile astea…
    Frumoasă introspecție! <3

    Reply
    • January 16, 2019 at 8:24 am
      Permalink

      Cred că mi-au trebuit și mie niște ani să ajung aici dar ce bine că e așa azi. Multumesc de vizită și apreciere!

      Reply
  • January 15, 2019 at 10:57 am
    Permalink

    Eu vreau mai întâi să îţi mulţumesc pentru acest text, simt că am câştigat citind, am câştigat simţind!
    Avem nevoie să învăţăm să preţuim mai mult. Ce avem în jur, ce suntem, cum suntem. Măcar puţin, în fiecare zi. Că nici forţat nu merge.
    Interesantă şi frumoasă carte, o caut şi eu, măcar să o răsfoiesc.

    Reply
    • January 16, 2019 at 8:25 am
      Permalink

      Am scris sub impulsul a ceea ce simțeam și mă bucur că mi-am ascultat inspirația și inima să aștern cuvintele. E așa ușor să uităm de noi …
      Cartea e superbă și te va încânta.

      Reply
  • January 25, 2019 at 6:02 am
    Permalink

    „Îmi fac micul meu Univers și mă bucur de el așa cum știu eu mai bine. Dar nu uit să mulțumesc în fiecare seară pentru ce mi-a oferit peste zi și în fiecare dimineață pentru încă un răsărit de Soare, încă un zâmbet de copil și o îmbrățișare caldă de la omul iubit.” – pe scurt, cred că așa s-ar rezuma și atitudinea mea în fața a ceea ce se întâmplă în vremurile astea…
    Frumoasă introspecție! <3

    Reply
    • January 26, 2019 at 5:48 pm
      Permalink

      Mulțumesc mult pentru apreciere!

      Reply

Leave a Reply to Georgiana Mihăilă Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.