Dragostea – subiect de carte sau subiect de viață?

Dragostea. Mi-e frică de dragoste. Am 20 de ani și mi-e frică să mă îndrăgostesc, mi-e frică să fiu cu cineva, mi-e frică de o relație. De fapt cred că mai mult mi-e frică de suferință. Am citit în multe cărți că dragostea aduce suferință, că e cumplit să te îndrăgostești și să nu  fii iubită, să iubești și să fii părăsită. De ce se mai îndrăgostesc oamenii dacă suferă atât, dacă se despart, dacă ajung să se urască? Nu, mai bine să nu știu cum este. Deși se spune că e sublim când simți primii fiori, că e ceva de nedescris. Dar parcă nu vreau să aflu  ce urmează după aceea. Mi-e bine așa. Îmi sunt de ajuns eu mie, sunt fericită cu cărțile mele, cu studiile mele de la facultate, cu colegele mele de clasă. Băieții nu există pentru mine decât ca și parteneri de conversație. Nu văd mai mult la ei. De altfel nici nu a încercat vreunul să fie mai mult decât coleg. Nici nu știu ce ar putea vedea la mine. Am câteva colege care au deja iubiți. Dar ele sunt frumoase, se dau cu ruj, poartă haine la modă. Eu sunt un băiețoi copilăros care nici nu știe ce vrea de la viață.

La mine în casă se vorbea despre căsătorie în șoaptă. Da, despre căsătorie. Despre altfel de relații nu s-a vorbit niciodată. Nu mi-a spus nimeni cum e cu dragostea. Mi s-a spus doar că nu e voie să ies cu băieții ca să nu îmi fac părinții de râs și cam atât. Ce însemna asta nu mi-a explicat nimeni. De ce ar fi de rușine să ieși cu prietenii la un film nu mi s-a spus. Sunt doar o copilă cu mintea plină de povești din cărți și de grozăvii aflate pe ”sub mână” de la câteva colege mai îndrăznețe. Dar sunt sigură că nu știu nici măcar jumătate din întregul puzzle care mi se pare viața.

Da, mă gândesc și eu uneori că probabil o să mă mărit și o să am copii. Dar cum se ajunge acolo nu îmi bat capul încă.

Dar iată că ceasul vieții nu stă pe loc și cei 20 de ani ai mei s-au transformat în 25. Cinci ani tumultuoși, cinci ani în care am aflat tot ce vroiam sau nu vroiam să aflu. Uneori aș vrea să dau timpul înapoi și să nu fi trăit toate câte le-am trăit. Alteori îmi dau seama că fără experiențele avute nu aș fi fost întreagă, nu aș fi fost femeie. Aș fi rămas o copilă zănatecă și visătoare.

Dar dacă aș avea o putere l-aș scoate pe ”el” definitiv din povestea vieții mele. Nu știu în ce cotlon al minții și al inimii să îl ascund și să nu îl mai scot niciodată.

Am crezut și eu că mi-am găsit în sfărșit perechea. Nu că aș fi vrut neapărat dar parcă prea mă căinau toate vecinele că rămân nemăritată și prea nu eram și eu în rând cu lumea. Aveam colege care erau la primul copil iar eu nici nu mă pupasem încă cu un băiat.

A fost de ajuns să îmi deschid o dată inima și să dau voie iubirii să intre în viața mea că s-a și înființat pretendentul la ușa inimii mele.

Cioc-cioc, cioc-cioc, așa a făcut inima mea când am început să primesc atenție, flori, ciocolată și pupături de mâini. Că mai mult nu îndrăznea la început. Dar nici mult nu i-a luat până a îndrăznit tot mai mult. De la un pupat de mână până la un alt fel de pupat nu e cale prea lungă la 20 și un pic de ani. Doar că eu pe atunci nu știam că dacă te-a pupat nu înseamnă că devii și proprietatea lui și că poate face cu tine orice vrea. Mi-au trebuit niște ani de suferință, de răbdare, de înghițit mizerii ca să îmi dau seama că eu sunt EU și el e ”el”.

Eram avidă de iubire, eram credulă, eram nescoasă în lume. Credeam că lumea începe și se termină cu primul băiat care îmi aduce flori. Pentru că altfel mă făceam de rușine dacă îmi aducea altul flori și, vai de mine, mă mai și pupa.

Am plătit scump necunoașterea vieții, lipsa de încredere în mine, abandonul total în mâinile unuia care a simțit puterea pe care o avea asupra mea. Acea putere nu fizică ci mentală, acea sucire de vorbă și interpretare de privire, acea judecată la care e supusă zilnic femeia cu un bărbat bolnav de orgoliu și gelozie sunt mai dureroase și mai periculoase decât orice fel de agresiune. În viața unei femei tinere sapă răni adânci pe care cu greu le vindecă apoi.

Dar roata vieții se învârte și maturitatea mă găsește vindecată, împlinită, cu multe din secretele vieții aflate și cu convingerea că totuși dragostea e frumoasă.

Așa cum îmi place să cred că s-a întâmplat și cu personajul feminin din cartea Jurnalul Aurorei Serafim. Cred că multe dintre noi, cele aflate acum la o anumită vârstă, ne puteam recunoaste în personajul feminin conturat de autoarea interbelică Sidonia Dragusanu.

Multe am intrat nepregătite în viața de cuplu, am învățat din greșeli și uneori am fost rănite pentru a ne primi lecțiile. Îmi place să cred că tinerele de azi sunt mult mai încrezătoare în ele, mult mai informate, mult mai sigure pe ceea ce vor de la viață. Din păcate știu că nu este așa, știu că un prrocent destul de mare de fete încă sunt asuprite de partenerii de viață, cărțile încă vorbesc despre dragostea ca durere, despre relații de cuplu chinuite, despre răni și alegeri nepotrivite.

Sigur că nimeni nu poate spune inimii să nu aleagă ceea ce ea crede că e bine. Dar mai cred că o inimă pregătită, o inimă educată, o inimă încrezătoare în ea însăși, poate face acele alegeri care să o facă să cânte de fericire.

Se spune că fără durere și suferință nu am ști să apreciem fericirea adevărată. Dar viața ne pune și așa în fața a tot felul de provocări, de ce trebuie ca și iubirea să implice suferință? Iubirea ar trebui să fie o alegere, o formă de libertate, de consimțire între doi oameni, și nu o formă de asuprire și constrângere.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2019

2 thoughts on “Dragostea – subiect de carte sau subiect de viață?

  • March 28, 2019 at 11:43 am
    Permalink

    Oare ce-am fi fost sau cum am fi fost dacă lucrurile ar fi stat altfel, dacă ne-am fi născut în alte vremuri, dacă… ?
    Datorită acestui text am descoperit şi acel site şi îţi mulţumesc mult pentru asta!

    Reply
    • March 31, 2019 at 11:36 am
      Permalink

      Cred ca toti ne intrebam cum ar fi fost daca, dar macar generatiile de azi ne straduim sa ii educam altfel, pe unde se poate.
      Ma bucur ca ti-am fost de folos.

      Reply

Leave a Reply to Vavaly Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.