Primele colaje ale lui Horia (3 ani si 4 luni)
Horia este genul de copil pus tot timpul pe șotii, mereu cu chef de alergat, de tras și împrăștiat, greu de prins și atras într-o activitate statică.
Cel puțin așa a tot fost de cate ori am vrut să fac și eu câte o activitate cu el, să ne jucăm un joc care implica ceva cartonașe, imagini, colorat sau desenat.
Dar iată că micul zgâmboi a crescut și a început să aibă și el preocupări mai pașnice. A început să coloreze și chiar să îi facă plăcere asta. Excepție face coloratul la grădiniță unde s-a întâmplat mult prea des să coloreze altcineva în locul lui pentru că nu ieșea perfect cum făcea el și pentru că … el face urât… da, exact așa.
Pentru că zilele astea a stat mai mult pe acasă și pentru că energia lui nu a mai fost așa debordantă, am căutat să facem activități mai liniștite. De fapt eu nu am făcut decât să îmi iau culorile și cartea de colorat și el mi-a urmat exemplul.
Azi am simțit că putem face mai mult și i-am propus să facem un copac din nasturi. Ei, și cu asta a început o adevărată distracție cu lipici, nasturi, cartoane și mult sclipici. A decupat singur cartoane, s-a bucurat foarte tare de ceea ce ieșea, era tare bucuros de rezultat și îi arăta lui tati cu mare mândrie fiecare colaj realizat.
Ce am constat eu acum, lucrând cu cel de-al doilea copil:
- sunt mult mai relaxată în privința rezultatului. la Dante urmăream de fiecare dată o tematică, vroiam să iasă ceva coerent la urmă. Acum mă bucur pur și simplu alături de copil, mă las îndrumată de el.
- sunt mult mai relaxată în privința materialelor. Nu mai simt presiune să păstrez, să reciclez, să economisesc materiale.
- nu mai am așteptări. ba dimpotrivă, cred că am plecat de la o subapreciere a ceea ce poate face și am fost surprinsă de abilitățile lui. la Dante supraevaluam ceea ce putea face și aveam așteptări de învățare, de lucru dus până la capăt, de abilități însușite
- mă bucur cu adevărat de ceea ce se întâmplă, o simt ca pe o joacă și nu ca pe o învățare prin joacă deși sunt conștientă că e o performanță faptul că a învățat să țină foarfeca corect, să taie după liniile trasate, să lipească cu o cantitate decentă de lipici și multe altele.
E o mare bucurie să văd că micul meu copil turbo este atât de încântat și de lucru manual și am speranțe că vom mai face încă multe minunății împreună.
E un mic artist, se vede. Şi dacă e atras de asta, sigur veţi mai face astfel de activităţi care nu presupun alergat 😀
eu cred ca a contat mult si puterea exemplului, faptul ca ne vede pe noi mesterind tot felul de chestii. dar cred ca are si el ceva potential, ne dovedeste asta cand are chef 🙂
@Horia este genul de copil pus tot timpul pe șotii, mereu cu chef de alergat, de tras și împrăștiat, greu de prins și atras într-o activitate statică.
L-ai descris exact pe Teo 🙂 Vavaly, sunt ca o paparudă cu baterii în parc, când altii fac trei pasi uitandu-se la o masinuță sau se supara ca altul i-a luat mintea, noi fugim kilometri. Mi-am zis că han, e hiperkinetic ca mă-sa, acasa ma aude, ma vede, ma mai si asculta, afara parca e pe alta planeta. Ok, intr-un fel e. Ce face Horia e grozav, imi dai sperante ca voi ajunge si eu sa-i citesc poezii si sa lipim nasturi :))
eu cred ca sa fii mama e cea mai buna scuza sa te mai copilaresti un pic, sa faci poate ce nu ai avut voie in copilarie, sa te bucuri inca o data de viata cu toata fiinta. copiii kinetici sunt cu adevarat o provocare, iar mie mi-a trebuit ceva vreme sa inteleg asta dar mai ales sa accept. acum m-am adaptat lui , m -am relaxat si totul merge bine.
Copil Turbo zici? Deci mai am un an de duracell cel putin si apoi poate intram si noi cateodata in primele viteze?
Frumoase compozitiile cu nasturi. Si sunt destul de multi.
Asa ca pare sa aiba multa rabdare!
Esti o mamica minunata! 🙂
Zile frumoase, pline de bucurii! 🙂
Multumesc mult! Da, se dovedeste ca e tot mai migalos si rabdator. Poate unde a si avut exemple pe mine si pe fratele lui.