New York – cum am auzit ca este si cum l-am vazut eu

Știți cum e cu preconcepțiile? Știți cum e cu ideile alea care nu sunt ale tale dar ți le însușești și mergi cu ele în cap ani de zile de parcă ar fi ale tale fără ca măcar să te mai oprești să cercetezi să vezi dacă sunt adevărate?

Cam așa am plecat eu spre New York. În mintea mea erau doar gânduri precum: e foarte aglomerat, trebuie să îmi leg copiii de mine să nu îi pierd, zgârie norii sunt foarte înalți că nu vezi lumina soarelui, vântul este atât de puternic că abia te poți ține, străzile sunt așa de întortocheate că nu ai cum să nu te rătăcești, orașul e foarte murdar că umblă șobolanii pe stradă.

Sigur că aveam și imaginile fascinante din filme, cu locuri drăguțe, cu cafenele exotice, cu oameni eleganți și vitrine ce îți iau ochii. Citisem și relatări ale oamenilor care locuiesc acolo, români care s-au mutat acolo și s-au îndrăgostit de oraș.

Dar pentru un om de rând mai mare impact au informațiile primite pe calea ”din om în om” decât cele din filme, cu gândul că acelea sunt cosmetizate sau chiar sunt din studio și nu din realitate, precum și informațiile negative care te fac să zici că nu vrei să mănânci ”strugurii” ăia că sigur sunt acri.

Ce am găsit însă a alungat toate acele gânduri:

  • străzile curate, pe cât este posibil într-un oraș cu un trafic extrem de mare (deși Dante, copilul meu, a zis că e murdar, referindu-se în primul rând la sacii de gunoi care se adunaseră vineri seara pe trotuare dar care dimineață dispăruseră,darși la mucurile de țigări care totuși nu pot spune că se compară ca și număr cu ce e în parcurile noastre din Brăila, nici pe departe)
  • blocurile într-adevăr înalte și umbra dintre ele destul de mare ca să zic așa dar totuși se vede soarele, 
  • bulevardele sunt largi și trotuarele cu borduri joase, adaptate pentru cărucioare (ceea ce nu se poate spune despre micul meu oraș din România),
  • aglomerația e mare într-adevăr și cu siguranță poate fi și mai mare decât am prins noi, dar până la urmă m-am putut strecura cu bine,
  • numerotarea străzilor e atât de clară și logică că nu ai decât să urmărești fiecare pătrățel care apare pe hartă și ajungi acolo unde vrei fără probleme
  • numărul de mașini este foarte mare, practic e flux continuu, dar e ordine, se respectă regulile, poți traversa în siguranță, regulile de aici de pe insulă le-am regăsit și acolo. Cumva faptul că sunt multe semafoare fluidizează traficul deși prima impresie e că se circulă bară la bară.

Se construiește mult la etajele superioare și de aceea sunt multe schele care practic acoperă trotuarele, ferind trecătorii de ceea ce se întâmplă la înălțime, dar probabil că dacă locuiești acolo devine ceva obișnuit.

O altă preconcepție a mea era legată de faptul că te simți ca o furnică pierdută în spațiu, că nu ai semnificație în toată mulțimea aia de oameni și de construcții. Nu știu cum să spun dar nu m-am simțit deloc așa. Am avut exact senzația pe care o ai atunci când conduci noaptea iar farurile luminează fiecare metru din fața ta. În jur e o mare de întuneric dar drumul se luminează cu fiecare bucățică pe care o parcurgi. Cam așa simți și în mulțimea aceea. Tu ești lumina din jurul tău, tu contezi pentru tine și cei cu care ești.

Oamenii sunt grăbiți dar totuși preocupați de cum arată, cum ies pe stradă. Am văzut oameni super eleganți, pietre prețioase strălucind la urechi sau la mâini, haine de firmă de o evidentă cea mai bună calitate. Am văzut haine multicolore, tocuri înalte, ținute de revistă. Dar nu am simțit nimic țipător, nimic în afara peisajului. M-am obișnuit, de când sunt în America, cu părul vopsit în toate culorile curcubeului, cu tot felul de tunsori sau ținute, cu pantaloni cu turul până la genunchi sau alt gen de haine. Dar nu simt să judec, să mă întreb de ce, să îmi pese. Am înțeles că multe sunt un mod de exprimare, altele fac parte dintr-o cultură a grupului din care este fiecare individ. Nu e treaba mea și nici a celorlalți. Omul e mai mult decât hainele de pe el, decât tunsoarea lui sau locul în care are agățate bijuteriile.

Am văzut, desigur, și oameni care locuiesc în cutii de carton pe trotuar, dar foarte puțin și asta probabil pentru că noi am fost cazați în centru, pe artera principală, ne-am deplasat cu autocarul pe distanțele mari până la muzee sau pe străzile principale când am ieșit să explorăm.

De fapt toate cele scrise mai sus sunt din ceea ce am constatat eu având în vedere pe unde am umblat. Știu bine că orașul este mult mai mare, din autocar am văzut și blocuri cu mai puține etaje, sțiu că sunt și zone mai puțin prietenoase.

Dar imaginile din reviste, filme, imaginile iconice despre New York sunt cam cum le-am văzut eu. Minunățiile de reclame uriașe ce luminează noaptea ca ziua ne-au făcut să scoatem exclamaii de uimire. Broadway street era animată seara cu tot felul de personaje din filme sau din desene animate, care mai de care mai colorate și mai îmbietoare.

Am recunoscut câteva branduri celebre ale căror vitrine nu puteau trece neobservate. Aș fi intrat eu măcar în vreo două, dar copiii aveau altă părere și singurul magazin în care am intrat a fost cel de lego. Nu e nimic, data viitoare. Cum care dată viitoare? Sigur va mai fi o dată viitoare, nu?

 

E un mix de clădiri ultramoderne cu arhitectură ce îmi amintea de Europa, un mix de nou și vechi, dar cu atât mai plăcut.

Am vizitat Statuia Libertății, Insula Ellis, Metropolitam Museum of Art, Muzeul dedicat evenimentelor din 11 septembrie, sediul Natiunilor Unite, Central Park, Time Square. Imagini și impresii de la acestea voi scrie într-un articol viitor.

Cu alte cuvinte orașul mi-a plăcut foarte mult, când privesc pozele încă simt atmosfera de acolo, îmi va rămâne în suflet seara petrecută doar eu cu soțul în micul parc din spatele bibliotecii, dimineața în care am pornit-o cu toții spre celebrul parc, imaginea luminată a Empire State Building pe care o vedeam de la fereastra hotelului.

2 thoughts on “New York – cum am auzit ca este si cum l-am vazut eu

  • November 21, 2019 at 2:09 pm
    Permalink

    Înseamnă mult să simţi pulsul unui loc ca să-l înţelegi, dincolo de ceea ce se vede pe la TV. Pentru mine NY e un vis şi poate va rămâne aşa.

    Reply
    • November 21, 2019 at 11:47 pm
      Permalink

      Asa este, trebuie sa vezi cu ochii tai si sa simti. Eu inca am senzatia ca a fost un vis :). De aceea si zic ca voi mai merge acolo, sa vad din nou si sa simt :).

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.