Little women – filmul care ne trimite pe urmele scriitoarei Louisa May Allcot
Intr-o frumoasa seara spre noapte de joi spre vineri, saptamana trecuta, am fost sa vedem filmul Little women. Imi doream sa il vad chiar inainte de a primi premiul Oscar. Chiar daca ora la care l-am vazut a fost una foarte tarzie (intre 10 si 12 pm), tot ne-a captat atentia si ne-a facut curioase sa aflam mai multe despre povestea din spatele filmului (adica pe mine si companioanele mele, ca la ora aia nici barbat nici copil nu ar fi mers la film, doar mamele ies la asemenea ora sa vada linistite un film).
Intr-o frumoasa zi de miercuri, respectiv azi, am pornit la drum in statul vecin, Massachusetts, la o ora distanta, sa vizitam una din cele mai vechi regiuni din New England, respectiv Concord, pe urmele scriitoarei Louisa May Alcott (Jo in film).
Am vizitat casa in care a locuit impreuna cu familia si cele trei surori, Orchard House. Casa nu are nimic spectaculos pe afara, arata ca toate casele de pe aici, dar interiorul ascunde in fiecare coltisor al ei cate o poveste. Iar reproducerea din film se pare ca a fost destul de fidela. Asa ca se cere o revizionare a filmului :).
Nu am avut voie sa facem poze in interior dar a fost emotionant, am simtit istoria acelor vremuri, am ascultat povestea familiei, pentru ca fiecare tur este insotit de catre un ghid, am vazut micul birou de la care a fost scrisa chiar cartea ce sta la baza filmului.
Inca o data am vazut ca oamenii astia stiu sa isi puna in valoare istoria, sa isi vanda povestile, sa ofere spre vanzare suveniruri atragatoare si diverse.
Sigur ca mie mi-au atras atentia in mod deosebit picturile surorii May Alcott (Amy in film), lucrari atent pastrate si conservate, chiar si desenele de pe pereti fiind cu grija pastrate si prezentate publicului.
Am vazut si pianul de la care sora Elisabeth (Beth in film) incanta familia cu cantecele ei.
Camera copiilor m-a impresionat si ea in mod deosebit, o camera destul de austera si mica, cu cateva accesorii din lemn, cu un pat micut si un leagan patut, absolut deosebit de ceea ce intelegem noi azi prin camera copiilor.
Am admirat mobilierul construit chiar de tatal celor patru surori, acesta fiind nu doar profesor, ci si un iscusit tamplar si mester, gandul meu plecand pentru cateva clipe la mii de kilometri distanta, inapoi acasa, la tatal meu, care are mare placere sa construiasca tot felul de lucruri in gospodarie.
Se simte atmosfera de familie chiar daca este o casa muzeu. E o casa vie, o casa in care copiii sunt bine veniti, sunt tot felul de fructe si flori asezate pe mese, detalii care fac atmosfera sa nu fie apasatoare.
Cartea Little women este tradusa in multe limbi si pe un raft din camera scriitoarei erau asezate cate un exemplar din cartile traduse. Urmeaza sa aflu daca exista si in limba romana.
Am luat pranzul intr-un han ce dateaza de prin 1700, cu podele scartaind, fara termopane sau plastic, cu mobilier din lemn cu acelasi design ca si in casa vizitata. Doar mancarea era moderna si, ca de obicei, nu am reusit sa ma descurc prin denumirile din meniu, asa ca m-am ales cu un sendvici extrem de scump si cateva frunze de salata. Dar nici nu a mai contat. Am respirat fiecare clipa, m-am bucurat de companie si mi-am incarcat mintea de amintiri.
Sunt recunoscatoare pentru oameni, locuri, povesti!
Știi ce mi se pare interesant? Hanul lor e mai tânăr decât multe clădiri din Europa, dar nu ne pasa de ceea ce avem. Iar ei știu cum să creeze poveste.
Exact asa este. Aici unde locuiesc eu sunt multe case de pe la 1700. sunt bine conservate, locuite, au niste preturi exorbitante. stiu sa valorifice chiar si istoria asta tanara a lor.