Filmul ”Sotii de militari” – 2019 si cateva pareri persoanale

De unde luam bilete la film?

Aseară am văzut în sfârșit filmul Soții de militari. Filmul e din 2019 dar nu am avut norocul să îl văd la cinema  pe vremea când acestea erau deschise. Am profitat însă de faptul că se pot achiziționa bilete online și, pentru 12 lei poți închiria filmul pentru 24 de ore. Alături de un castron de pop-corn și de copilul cel mare ne-am delectat destul de bine.

Acțiunea filmului se petrece în Anglia și este bazată pe o poveste reală. Intenția mea însă nu este să vă povestesc filmul, ci să punctez anumite aspecte.

Deși acțiunea se petrece în Anglia, putea la fel de bine să se petreacă și în America. După ce am trăit chiar eu experiența americană de soție de militar, pot spune că această parte a vieții  pe care o prezintă filmele este reală.

Realitate sau fictiune?

Dacă înainte, când mă uitam la serialul cu același nume, mi se părea că acea comunitate de femei este doar ficțiune, cu greu acceptând că se întâmplă la fel și în viața reală, după ce am trăit chiar eu într-un mediu asemănător am înteles că totul este adevărat.

Sunt soție de cadru militar de 12 ani și, singurele ocazii în care m-am întâlnit cu alte soții ale colegilor soțului au fost balurile anuale, un fel de petrecere cu ștaif la care se mergea îmbrăcat frumos, se mânca și se dansa. Desigur, scopul era de socializare și de a lega prietenii. Dar într-un cadru atât de formal cu greu se poate întâmpla asta.

Realitatea pe care am trait-o in America

Ce am găsit însă în America a fost cu totul diferit. Soțiile militarilor formează comunități cu scopul nu doar de a socializa, ci și de a se sprijini reciproc. Având în vedere și faptul că familiile militarilor sunt într-o continuă mișcare, schimbând țările și chiar continentele destul de des, au mare nevoie ca, atunci când se stabilesc undeva, să găsească un loc în care să se simtă înțelese, ascultate, sprijinite.

La fel s-a întâmplat și cu noi, soțiile celor ce au venit din lumea întreagă să studieze la Naval War College. Eram câte una sau două din fiecare țară, aterizate  într-o țară cu obiceiuri și stil de viață diferite. Faptul că am format destul de repede o comunitate ne-a ajutat să trecem mult mai ușor peste această experiență.

La fel ca în film, organizam întâlniri la care fiecare aducea ceva de mâncare, de cele mai multe ori ceva specific gastronomiei țării de baștină, fiecare povestea ceva despre țara ei, discutam despre provocările vieții de zi cu zi, despre copii, școli, sistemul social și multe altele. Am avut întâlniri de dans, de muzică, de costume tradiționale, de Ziua Femeii, de Crăciun și multe altele.

Acolo am auzit prima dată de cuvântul  potluck – ”a communal gathering where each guest or group contributes a different, often homemade dish of food to be shared”. La fel și de gathering am auzit prima dată tot acolo.

Comunitatea locală de soții de militari avea întâlniri în care aducea împreună micii producători locali, afacerile din zonă,  reprezentanții instituțiilor de învățământ, pe de o parte, și soțiile militarilor pe de altă parte. Am participat și eu la o astfel de întâlnire și mi s-a părut o super idee. Așa am aflat de unde să cumpăr anumite produse, am aflat ce opțiuni aveam privind școlile copiilor, am cunoscut alte femei. Am aflat că în timpul sezonului rece se pot achiziționa haine groase sau încălțăminte pentru copii sau adulți de la alte femei care păstrau obiectele donate de cele din anii trecuți și care nu le mai luau cu ele, plecând în țări cu climă mai caldă. Un pont foarte util, care te scutea de o grămădă de cheltuieli. Se organizau seri de joc, de vizite, de karaoke și altele.

Soțiile de militari în America au un statut special, au aceleași facilități ca și soții lor. De exemplu la diverse evenimente sportive sau culturale, la muzee sau obiective turistice, militarii au discount-uri speciale dar la fel au și familiile lor. Pentru noi au fost de mare ajutor aceste reduceri.

Realitatea din Romania

De 12 ani, de când sunt soție de militar în România, nu am avut parte de nici o astfel de reducere, nu beneficiez de nici o legitimație care să ateste acest statut, nu am auzit de nici o inițiativă privind o comunitate a femeilor.

Vorbind cu soții din alte țări am înțeles că nu doar în America sau Anglia se întâmplă ca în filme. Fetele din India și Bangladesh povesteau despre întâlniri ale soțiilor, despre seri culinare sau de joc și facilități speciale.

Am scris toate astea nu pentru că mă plâng ci doar pentru a arăta un fapt real. Am avut la un moment dat, cu ani în urmă, ideea de a lua inițiativa să adun câteva soții ale colegilor soțului, dar nu am avut destulă forță, nu cunoșteam destul de multe pentru a forma un nucleu. Îmi place însă să cred că la un moment dat va prinde această idee și la noi în țară. Pentru că e adevărat: împreună suntem mai puternice iar eu cred în puterea comunității.