Zi sau noapte? Carte sau film? Alegeri care dezvaluie un pic din mine

Era o vreme când ne plăceau mult astfel de provocări în online. M-am bucurat când m-a provocat Vienela să răspund și eu la câteva întrebări care ne dezvăluie dar nu spun chiar totul despre noi. Vă invit și pe voi să vă jucați cu noi!

1. Liber/ă prin viață sau răsfăţat/ă într-o colivie de aur?

Liberă prin viață, cu siguranță. Deși e relativă și libertatea asta…

2. Zi sau noapte?

Zi – cu soare și plimbări dacă se poate :). Dorm prost, adorm greu, mă bântuie gândurile – nu am cum să prefer noaptea.

3. Cafea sau ceai?

Cafea cu ceva dulce alături. Și cu cineva drag la vorbă, dacă se poate.

4. Numeşte trei obiecte și trei fiinţe fără de care viaţa e pustie.

Cărți, culori, apă caldă. Copiii, soțul, prietenele.

5. Îţi place să dăruieşti sau să primeşti?

Cu siguranță îmi place mai mult să dăruiesc. Citat din cartea Noaptea în care l-am întâlnit pe Moș Crăciun: ”E un sentiment minunat să primești un cadou. Dar sentimentul acesta dispare după o vreme și îți dai seama că vrei altceva. În schimb, când faci un dar… și nu spui nimănui despre asta…, ei bine, sentimentul acesta minunat rămâne pentru totdeauna.”

6. Iubeşti copiii? Dar ei pe tine?

E clar că iubesc copiii, că am momente în care mă simt responsabilă pentru toți copiii lumii.

7. Ieri sau mâine?

Mâine. Pentru că e ca o promisiune.

8. Îţi surâde ideea de a aduna în paginile unei cărţi poveştile tale, trăite sau imaginate?  

Am de vreo doi ani în minte o carte. Între timp am aflat și citit cărți similare dar tot simt că a mea va fi altfel. Poate o voi scrie, poate nu…

9. Dai şi fugi sau lupţi până la capăt?

Să lupți până la capăt când e clar că nu ai cum să câștigi e o prostie. Dar am făcut de multe ori și prostia asta…

10. Carte sau film?

Carte. A citi o carte înseamnă liniște, înseamnă timp cu tine, e ca o meditație.

11. Un cuvânt care te reprezintă.

Răbdare. Asta e, nimeni nu mă crede când zic că nu am nici eu răbdare infinită :))).

 

Vavaly

Scriu de peste 10 ani pe blog, promovez oameni, idei și frumos, mă bucur de viață, îmi place să mă joc iar din această joacă să ofer și altora inspirație. Dacă sunteți în căutare de creator de conținut, obiecte decorative sau bijuterii cu perle, eu sunt aici pentru voi. Ma gasiti si pe Vavalyart pe Facebook, Vavalyart si Vavaly pe Instagram.

4 thoughts on “Zi sau noapte? Carte sau film? Alegeri care dezvaluie un pic din mine

  • January 14, 2021 at 2:05 pm
    Permalink

    Da, să știi că ai răbdare! Pe mine m-ai surprins cu răbdarea și cu calmitatea ta. 😀

    Reply
    • January 16, 2021 at 2:44 pm
      Permalink

      Am destula, dar nu chiar infinita :))).

      Reply
  • January 14, 2021 at 4:53 pm
    Permalink

    Daca nu ma mira raspunsurile tale, inseamna ca te cunosc bine?
    Mi-a atras atentia apa calda. Cum de nu m-am gandit la ea? Si cum imi imaginez ca as putea trai fara ea?
    Imi place mult citatul ales de tine.

    Reply
    • January 16, 2021 at 2:45 pm
      Permalink

      apa calda, internetul, electricitatea – fara ele viata ar fi altfel, clar.
      Sigur ca ma cunosti, dupa atatia ani 🙂

      Reply

Leave a Reply to Vienela Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: