Fa-ti intai partea ta si apoi priveste la ce fac altii! – lectie pentru copiii mei

De multe ori ne uităm mai degrabă la ce fac alții, decât la partea noastră de poveste.

Săptămâna trecută am plecat cu toții la Botoșani, la rude. Le spusesem copiilor că vom merge undeva în concediu. Planul era să vizităm Oradea și Timișoara. Din mai multe considerente, am reconfigurat traseul și am decis să mergem câteva zile la țară.

Am anunțat copiii în weekend despre faptul că marți vom pleca. Dante s-a arătat entuziasmat de revederea cu verișorii și rudele.

Luni i-am zis să se pregătească de plecarea de a doua zi, să vină în casă să își facă bagajul.

A venit bombănind, s-a învârtit degeaba prin casă și s-a culcat.

Ce ”nu” am facut noi

A doua zi a început să ne acuze:

• că noi nu ne-am pregătit din vreme
• că eu nu am făcut bagajele
• că noi nu i-am anunțat
• că noi nu suntem organizați
• că noi nu comunicăm destul între noi
• că noi nu comunicăm destul cu el

În cea mai mare parte era despre noi. Era despre ce am făcut sau nu am făcut noi. Era foarte puțin spre deloc despre el.

Înainte să plecăm a tras o repriză zdravănă de plâns în brațele mele. Mi-a mărturisit că nu știe exact ce simte, că o mulțime de emoții dau buzna peste el. Vârsta de 12 ani,  de tranziție către adolescență, vine cu furtuni emoționale și hormonale și nu e întotdeauna ușor de gestionat.

Pentru că drumul de la Sibiu la Botoșani e lung, am avut timp berechet să discutăm cu el.

Concluziile noastre

• eu cu soțul avem deja un sistem pus la punct de ani de zile a acționa. Când vine vorba de călătorii știm fiecare din noi ce avem de făcut și ne facem partea
• după atâția ani împreună comunicarea între noi e de multe ori fără prea multe vorbe sau ședințe de consultare, sunt de ajuns câteva cuvinte ca să știm fiecare direcția de urmat
• am învățat să ne uităm întâi la ce avem fiecare din noi de făcut și după aceea să punem totul la un loc pentru a vedea ce mai trebuie completat
• atunci când fiecare ia decizii pe bucata lui de responsabilitate, lucrurile se mișcă mai repede, mai lin, nu ne mai împiedicăm unul de altul. Soțul chiar a venit cu exemple din profesia lui, din armata, din organizarea armatei și felul în care se iau deciziile.

Anuntam copiii dinainte

Încă de când erau copiii mici am considerat că e bine ca ei să fie anunțați dinainte despre schimbările care urmează, fie că e vorba de o plimbare în parc, de mers la un magazin sau de o vizita la cineva. Copilul are nevoie să își configureze ziua, să știe ce îl așteaptă. La fel am procedat și acum, după cum am zis mai sus.

De unde a venit totuși reacția lui Dante?

Din neacceptarea lui. El nu era dispus să meargă, abia și-a făcut niște prieteni în zonă, era foarte încântat, iar noi veneam să îi perturbăm mediul. Neacceptarea lui a dus la ne-auzirea noastră. Iar atunci când nu auzi ce zice celălalt e foarte ușor să dai vina pe el pentru ce ți se întâmplă ție.

Zi de zi îi amintesc că ceea ce se întâmplă în viața lui, că ziua lui proastă sau cartea care a rămas nedeschisă pe birou sunt doar despre deciziile pe care el le-a luat, nu despre întâmplările din jurul lui sau oamenii care l-au distras.

Obișnuia să spună că toată lumea are ceva cu el. Argumentul meu a fost: nimeni nu se trezește dimineața cu gândul să îi facă lui ziua proastă, să îi facă lui șicane. Ceea ce fac ceilalți e despre ei. Ceea ce facem noi e despre noi. E una din mantrele pe care mi-o repet și i-o repet.

Atâta vreme cât el nu și-a făcut partea lui (de bagaj, de prezență, de planificare, de comunicare) degeaba se uită la ce au făcut sau nu au făcut cei din jurul lui.

Să ne uităm mai mult la iarba din curtea noastră, să ne întrebăm de ce nu e atât de verde pe cât am vrea, să ne întrebăm dacă am udat-o pe cât am putut de bine sau dacă am tuns-o suficient de des, dacă am rupt cu grijă buruienile sau le-am lăsat în voie să crească pentru ca apoi să ne deranjeze, sunt câteva metafore cu ajutorul cărora mă străduiesc să îi fac pe copiii mei să înțeleagă că e important să își facă în primul rând partea lor, să facă ceea ce depinde de ei și stă în puterea lor, și abia apoi să se uite peste gard la ce fac ceilalți.

Este un alt fel de a le transmite mesajul că cel mai bine e să se compare cu ei înșiși, să se uite întâi la cum sunt ei azi față de ieri, și să nu se compare cu ceilalți.