Crăciunul e mai mult decât o sărbătoare

De câțiva ani pot să spun că am făcut o pasiune pentru Crăciun.

M-am tot întrebat ce anume mă face să caut cărți despre Crăciun, de ce aștept cu nerăbdare perioada asta. E clar că nu e despre cadouri și venirea Moșului. Mai ales că eu sunt mama. Adică tot un fel de Moș Crăciun.

Nu e nici despre mâncare sau musafiri. Noi mâncăm puțin, gătesc cu drag, iar musafirii sunt oricând bine veniți la noi în casă.

Abia anul acesta, luna aceasta, am înțeles despre ce este Crăciunul la mine.

Copiii au crescut. Nu mai avem serbări la grădiniță și școală. Nici nu eram mare fan serbări, dar totuși în America parcă le duceam dorul acestor momente ce marcau cumva sărbătorile de iarnă.

Iernile sufletului

Cartea despre care vorbea toată lumea în online prin luna octombrie, noiembrie, a ajuns și la mine. Iernile sufletului e cartea care m-a făcut să înțeleg.

Avem nevoie de iarnă. Avem nevoie de perioada asta de liniște. De încetinirea ritmului. Avem nevoie să stăm noi cu noi. Să ne uităm mai mult spre noi. Să reducem volumul lumii exterioare și să ne cuibărim în propriul cămin.

M-am regăsit în carte și o recomand a fi citită chiar acum, în luna asta a iernării, a hibernării.

Mie îmi place să iernez. Când erau copiii mici și alergam toată vara de colo-colo, așteptam cu nerăbdare iarna pentru a încetini ritmul.

Cărți de Crăciun s-au adunat frumos pe noptiera mea. Stau până în ceas târziu din noapte și citesc.

Uneori doar visez. Mai ales de când citesc Antologiile de Crăciun  ale Editurii Siono. Sunt scurte povestiri scrise de către bloggeri, debutanți, oameni care au îndrăznit să își scoată scrierile la lumină și să le lase în lumina ochilor cititorilor. Sunt povestiri care mă poartă în trecut, în copilărie, în vremurile de altă dată.

Aromele ceaiurilor de iarnă mă fac să țin mereu cănile pline. Neapărat cu miere, pentru copii.

Aromele biscuiților plutesc în aer aproape zilnic de zici că e cofetărie la noi. Dar ce frumos e când mânuțe mici de copil se muncesc să decupeze forme, când ochișori curioși descoperă ingrediente și exersează cititul în cărțile de bucate. Mulțumesc, Horia, pentru magia acestui Crăciun alături de tine!

Luminițele au și ele rolul lor. Am așezat luminițe peste tot prin casă, în toate colțurile. Mare invenție luminițele cu led, cu baterie, cu lumini colorate.

În cartier e un dans al luminilor. Parcă e concurs. În aproape toate curțile atârnă ghirlande luminoase, sunt brazi uriași decorați cu lumini.

Nici nu am mai simțit nevoia să mergem în centru să vedem luminile de acolo. Nu am mai fost la târg din 1 decembrie.

Așteptam cu mare interes să văd Târgul de Crăciun de la Sibiu. E frumos, cu luminițe, cu brad mare, împodobit, cu roată și patinoar. Dar parcă e mai interesant să îl vizităm cu oaspeți decât doar noi. Așteptăm alți oaspeți cu care să mergem.

Mai ales că am meșterit cu copilul tot felul de decorațiuni de Craciun și ne-am făcut plinul pe partea asta. Când ești tu însuți creator, e mai greu să găsești lucruri care să te surprindă cu adevărat la tarabele comercianților.

Ce e Crăciunul?

Acum am înțeles ce e Crăciunul. E această perioadă magică.

E bucuria de a fi împreună. E aroma de ceai și biscuiți.

E liniștea serilor cu povești și cărți. Sunt filmele văzute în familie, în doi sau în solitudine lângă bradul de Crăciun.

E atmosfera căminului și decorațiunile și luminițele. Sunt gândurile către cei aflați departe.

E starea asta de așteptare.

Oare pentru voi ce înseamnă Crăciunul?

 

Vavaly

Scriu de peste 10 ani pe blog, promovez oameni, idei și frumos, mă bucur de viață, îmi place să mă joc iar din această joacă să ofer și altora inspirație. Dacă sunteți în căutare de creator de conținut, obiecte decorative sau bijuterii cu perle, eu sunt aici pentru voi. Ma gasiti si pe Vavalyart pe Facebook, Vavalyart si Vavaly pe Instagram.

2 thoughts on “Crăciunul e mai mult decât o sărbătoare

  • December 21, 2021 at 7:55 am
    Permalink

    Si pentru mine Craciunul e mai mult o sarbatoare, cumva stiam asta de mica fiindca mami e nascuta fix pe 25 decembrie. Craciunul e despre a aduce familia aproape, despre ceai de zahar ars sau vin fiert (dupa stare si ora), despre prajituri si mai ales cozonac, despre lenvit…

    Reply
    • December 21, 2021 at 4:10 pm
      Permalink

      Wow, sa iti traiasca mama si sa o sarbatoriti inca multi ani de acum incolo!
      Ceai de zahar ars nu am gustat niciodata, dar cu vinul fiert sunt tare de acord. Si cu leneveala :).

      Reply

Leave a Reply to Vavaly Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: