Am auzit de multe ori spunându-se că abia după o traumă, după o suferință, înveți să vezi mai bine frumusețea lumii, înveți să te bucuri de lucrurile mici.
Din fericire, eu cred că fac parte din norocoșii care au făcut asta tot timpul.
Nu pot spune exact cum eram în copilărie sau adolescență, dar cred că am fost și atunci la fel. O colegă de liceu cu care m-am întâlnit la câțiva ani după terminarea liceului mi-a spus că tare mult îi plăcea de mine că eram nepărtinitoare, mereu veselă și cu o vorbă bună pentru fiecare.
Abia în ultimii ani am conștientizat însă această latură a mea, mare parte și pentru că am tot văzut în jur vorbindu-se despre asta, dar și datorită preocupărilor mele și postărilor din Social Media.
Perioada pe care o traversăm ne bulversează pe toți. Ne face să nu ne mai auzim gândurile dacă ne lăsăm bruiați de zgomotul din jur. Ne face să ne întrebăm ce punem în lume. Dar asta m-am întrebat și acum doi ani cum de altfel mă întreb în fiecare zi de când sunt în online.
Sunt oameni cărora le tună și le fulgeră chiar și atunci când e cer senin. Sunt oameni care văd pete chiar și acolo unde pare totul imaculat.
Eu aleg să văd soarele, să arăt frumosul, să aduc speranța.
Aleg să nu contribui la judecată, la arătat cu degetul, la împrăștiat știri neconfirmate. Sunt atât de multe lucruri pe care nu le știm…
Aleg să stau în liniște sau să pun picături de senin.
Am deschis într-o seară Cartea Alinării de Matt Haig. Mi-au atras atenția câteva pasaje și le împărășesc și cu voi.
FĂLCI ŞI NIETZSCHE, ȘI MOARTE, ȘI VIAȚĂ
Existăm, apoi nu mai existăm. E normal să ne temem de asta. De fapt, e chiar preferabil. Cum spunea antropologul cultural Ernest Becker: ”A trăi pe deplin înseamnă a trăi cu conștiinţa curentului de teroare care trece pe sub orice.” Teama nu e ceva rusinos. Dar teama de moarte e o altă teamă de viitor, o altă teamă de abstract, care ne îndepărtează de prezent,deci soluția pentru teama noastră e aici, acum, și e reală.
Când mă aflam în cădere liberă, frica mea de viață și frica mea de moarte erau egale. Mi-era teamă de durerea vieții, dar mi-era teamă și de anihilarea din moarte. Pare un paradox, dar nu mi-a fost niciodată mai frică de moarte decât atunci când aveam gânduri suicidare. Și cele două păreau legate intrinsec. Erau antinomice, dar erau totodată acelaşi lucru. Frica e dilatată de nesiguranţă, iar a face o alegere omoară nesiguranța și o trans formă în ceva controlabil. E o prostie, de fapt. Voiam să mor pentru că nu voiam să mor.
Mi se pare că frica de moarte, ca orice frică, se accentuează când nu vorbim despre ea și nu o scoatem la lumină. Fricile devin mai puternice când nu le vedem. Oamenii se tem de rechinul-alb fără motiv, din cauza filmului Fălci. Unul dintre lucrurile interesante despre acest blockbuster este că nu vedem rechinul complet decât după ce trece o oră și douăzeci și unu de minute, adică după mai bine de jumătate din film. Există motive practice și plicticoase pentru care lucrurile stau așa – rechinul mecanic nu prea funcționa în timpul filmărilor –, dar asta nu reduce din efect: rechinul e și mai înspăimântător tocmai pentru că nimeni nu-l vede.
Aș spune că la fel se întâmplă şi cu moartea. Mai mult decât sexul, moartea e un subiect incomod, care ne face să scrâșnim din dinți pe cei mai mulți dintre noi, mai ales pe cei care trăim în culturi europene moderne. Și totuși, moartea reprezintă baza pentru multe dintre preocupările noastre cele mai profunde. Și este parte din viață. Ajută la definirea vieții. Sporește valoarea timpului nostru pe pământ și valoarea celor cu care-l pe trecem. Liniştea de la finalul unui cântec e la fel de importantă ca însuși cântecul. Așa cum spune Nietzsche: ”Finalul melodiei nu este și scopul său, dar, în ciuda acestui lucru, dacă melodia nu s-a sfârșit, nu şi-a atins scopul.”
NOTĂ DESPRE VIITOR
Anxietățile și sentimentele de nesiguranță, mai ales aici, in Vest, sunt modelate de pretenția noastră ca viitorul să fie lipsit de griji. Dar sigur că nimic nu ne poate garanta asta. Viitorul stă cu stiloul în aer, refuzând să semneze acest contract. Alan Watts, un filozof britanic puternic influențat de filozofia și spiritualitatea estică, ne reamintește că viitorul e, prin natura sa, necunoscut: „Dacă… nu putem trăi fericiți fără un viitor asigurat, atunci nu suntem adaptați la traiul într-o lume finită unde, în ciuda celor mai bune planuri, tot vor avea loc accidente, iar moartea ne așteaptă pe toți la capăt de linie.” Cu alte cuvinte, dacă cerem de la viitor să nu ne aducă suferinţă ca să fim fericiți, atunci nu vom fi fericiți. E ca și cum i-am cere mării să stea complet nemişcată înainte să ne aruncăm în ea.
“Universul este în mod fundamental o posibilitate în continuă evoluție. Deși frica ne determină să ne imaginăm că sigur o să se întâmple tot ce e mai rău, viitorul – ca orice altceva – rămâne incert, imprevizibil, deschis și liber. Chiar şi cel mai insignifiant eveniment din labirintul care este viaţa noastră poate duce la cel mai imprevizibil rezultat.”
”Curiozitatea și pasiunea sunt inamicii anxietății. Chiar și atunci când cad adânc în anxietate, dacă un lucru din exterior mă face suficient de curios, asta mă ajută să mă ridic la suprafață. Muzica, arta, filmul, natura, conversația, cuvintele.
Găsește-ți o pasiune la fel de mare ca frica pe care o simți.
Lumea e calea de ieșire din mintea ta.”
Probabil că cineva are nevoie de cuvintele astea, sau de o parte din ele, de vreme ce s-au cerut a fi scrise.
Eu nu am căderea să vă zic să nu vă mai fie frică. Și mie îmi e frică.
Sau să fugim de ceea ce simțim, sau să ne rușinăm că simțim într-un fel sau altul.
Suntem oameni, avem experiențe și răni, avem poveri și dureri trecute care ies la suprafață când sunt răscolite.
Ne dorim să ne creștem copiii în liniște, să le știm viitorul mai bun decât am avut noi speranță în copilărie.
Ne dorim să creăm, să ne ducem viețile la capăt atâtea zile câte ne sunt date, fără ca altcineva să decidă asupra vieților noastre arbitrar, chiar dacă știm că lumea va merge înainte, cu sau fără noi.
Să avem pace în gânduri, să ne uităm atenți la aproapele nostru, să nu ne lăsăm atrași în discuții contradictorii sau în judecăți, să ajutăm cum putem e cam ceea ce stă în puterea noastră.
Să fiți și să fim bine!
Like this:
Like Loading...
O sa ii cer si eu sora-mii cartea, s-o mai rasfoiesc si eu. Poate imi mai ridica moralul
Sigur iti va fi de folos. E o lectura utila si pentru adolescentii nostri. Eu unde il prind pe Dante ii mai citesc cate un pasaj.