Bijuterii cu ochi de tigru si malachit

Bijuteriile din pietre semiprețioase au ceva special. În primul rând poartă cu ele o poveste, o semnificație.

De cele mai multe ori alegem bijuteriile din pietre instinctiv, fără să știm neapărat dacă ni se potrivesc sau nu.

Surpriza vine atunci când citim despre respectivele pietre si semnificația lor.

Nu de puține ori mi s-a întâmplat să îmi dau seama că am ales exact piatra care mi se potrivea în acel moment, de care efectiv aveam nevoie.

Azi o să îți vorbesc despre două din aceste pietre: ochi de tigru și malachit.

Piatra ochi de tigru

Piatra ochi de tigru, așa cum îi spune și numele, imită strălucirea ochilor de tigru.

Are ca și culoare principală maron, culoare de pământ, dar cu iriziații, ape și puncte de galben, auriu, exact ca strălucirea temutelor feline.

La prima vedere poate nu este cea mai atrăgătoare piatră, dar cu cât o studiezi mai mult cu atât îi vezi particularitățile.

Legendă:

În Egiptul Antic irizațiile galbene erau asociate puternicului Zeu Ra, cel care stăpânea Pământul, care dădea viață la tot ce era pe Terra.

Se credea că este asemenea soarelui  puternic la amiază, simbol al forței de viață.

De aceea faraonii și aristocrații purtau bijuterii cu ochi de tigru pentru a beneficia de vitalitatea și puterea oferită de aceste pietre.

Grecii valorificau proprietățile ochiului de tigru în bijuterii pentru a le întări simțurile de concentrare, precizie și protecție.

Romanii purtau amulete realizate din ochi de tigru când mergeau în lupte pentru a combate teama, pentru a avea o gândire strategică  și pentru a le da putere în lupte.

Recomandări, beneficii

Recomandat pentru zodiile: Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioara, Scorpion, Capricorn

Ochi de tigru – piatra norocului si a femeilor de succes.

Este talismanul celor nascuti in anul tigrului;
Aduce noroc, energie, curaj, prosperitate, protectițe;
Se oferă la aniversările a noua și a treizeci și noua a căsătoriei;
E recomandata liderilor, persoanelor din comunicare, oamenilor de afaceri, psihologilor.
Cerceii și inelele cu ochi de tigru pot fi purtate ca talisman de oamenii de creație.
Bijuterile moderne, practice, cu ochi de tigru sunt aparte și atrag privirile asemenea soarelui.

Malachitul

Malachitul este o piatra de un verde intens, folosita de mii de ani in bijuterii. Atrage privirea prin intensitatea culorii și prin jocul de culori de pe suprafața lui.

Legendă

Denumirea de malachit provine de la denumirea unei plante ale cărei frunze sunt de culoare verde intens, molochitis.
In Roma și Grecia antică malachitul se folosea în bijuterii, sub formă de camee încadrată de aur.
Egiptenii purtau amulete din malachit, în formă de scarabeu, pentru a atrage energiile pozitive.
Tot în Egipt malachitul măcinat foarte fin se folosea ca fard de pleoape.
Malachitul se folosea și pentru lipirea obiectelor din aur, la temperaturi înalte topindu-se și descompunându-se în dioxid de carbon și cupru, cu proprietăți de lipire.

Recomandări, beneficii

Malachitul este o piatră moale, de aceea bijuteriile trebuie purtate cu grijă, protejate de lovituri sau zgârieturi.
În prezent malachitul este privit ca o piatră a energiilor benefice, dar și un simbol al spiritualității.
Malachitul este o piatra de transformare, incurajeaza asumarea de riscuri si de schimbare.
Talisman norocos pentru nativii din zodiile Taur și Balanță.
Absoarbe energiile negative și echilibrează energiile fizice dar și emoționale.
Eliberează inhibițiile și încurajează exprimarea sentimentelor.
Cerceii și brățările cu malachit sunt feminine, pot fi asociate și cu non-culori, verdele intens contrastând perfect cu alb dar potrivindu-se la fel de bine și cu o ținută neagră.
De asemenea, verdele patrunzator al malachitului arata grozav in contrast cu nuanțele pământii, cum ar fi ale pietrelor ochi de tigru.

Vavaly

Scriu de peste 10 ani pe blog, promovez oameni, idei și frumos, mă bucur de viață, îmi place să mă joc iar din această joacă să ofer și altora inspirație. Dacă sunteți în căutare de creator de conținut, obiecte decorative sau bijuterii cu perle, eu sunt aici pentru voi. Ma gasiti si pe Vavalyart pe Facebook, Vavalyart si Vavaly pe Instagram.

2 thoughts on “Bijuterii cu ochi de tigru si malachit

Leave a Reply to Claudia Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: