Jurnal de iulie – și cu furtuni și cu soare

August 5, 2025 Vavaly 0 Comments

Când am citit cartea Iernile sufletului am înțeles că uneori iarna nu vine doar în anotimpul destinat ei. Iarna se poate instala în noi în orice sezon. Cam așa am simțit eu luna iulie: cu un pic de iarnă în suflet.

Nu aș putea spune de la ce mi s-a tras concret, dar a fost altfel decât ne așteptăm să fie o lună de vară, în plin sezon al concediilor.

Vremea și vremurile

Parcă nici vremea nu ne-a susținut foarte tare să simțim că e cu adevărat vară. Știu că în alte părți ale țării a fost caniculă, dar la Sibiu vara a fost, cum glumesc eu, o miercuri și o joi. Ploile au venit din abundență, ba chiar mai mult decât era necesar în unele zone. Inundații, furtuni, toate parcă ne fac să ne uităm altfel la mediul înconjurător și la acțiunile noastre asupra lui.

Deși am avut parte și de ceva ieșiri la terase și petreceri în centrul orașului, nu pot spune că m-am simțit ca într-o lună plină de vară.

Și pe plan personal a fost cu furtuni și agitație. Întâi din cauza nebuniei cu premenopauza care mi-a dat din nou tot felul de stări, emoții, dureri. Nu puternice, nu de ajuns la spital, dar destul cât să nu mă lase în pace.

Mintea încețoșată și memorie selectivă au fost ingredientele ”minune” cu care am defilat pentru o sesiune de restanțe la facultate. Greu maică la 50 de ani să mai reții cursuri întregi de istorie. Dar mă străduiesc cât pot să merg mai departe. Mintea mea logică încearcă să pună ordine în toate meandrele istoriei.

Pe fondul acestor ”binecuvântări” stările de nervozitate s-au instalat comod și până nu am ajuns la a mă certa cu toată lumea din casă nu s-au lăsat.

Analizând bine ce s-a întâmplat pot spune că, vrem sau nu vrem, multe din trendurile și lucrurile la care ne uităm pe social media ne influențează de ajungem să credem că familia noastră ar putea fi mult mai perfectă decât este, că bărbatul ar putea fi mult mai stilat și galant decât este, copiii ar putea fi mult mai educați și deștepți decât sunt, eu aș putea arăta mai bine decât arăt.

Oricât spun eu că nu mă influențează ceea ce văd în jurul meu, când mă privesc sincer eu pe mine realizez că de multe ori acționez din aceste influențe. Chiar și filmele, cărțile, toate au influență asupra percepției noastre și ne formează așteptările proprii.

Noroc că mă trezesc la timp, noroc că există Prosecco care face minuni la discuțiile în doi și astfel reașezăm lucrurile pe făgașul ”imperfecțiunii” firești. Până data viitoare probabil.

Am continuat dieta fără carbohidrați și fără zahăr. Eu îi zic așa ca să o rezum, dar e mai mult decât atât, e o alegere conștientă a ce și când mănânc de fapt. Sunt convinsă că mă ajută să trec chiar mai ușor prin perioada asta decât dacă m-aș fi confruntat și cu alte neajunsuri pricinuite de alimentație nepotrivită.

Am făcut chiar și prima mea pâine cu maia și a fost un succes. Am savurat cu prietena mea, Daiana, un weekend de liniște și răsfăț, cu bunătăți doar de ea gătite, cu mâncat puțin și încetinit ritmul.

Filme și cărți

Cărți

Luna asta am stat foarte prost la capitolul ăsta. Am citit efectiv o singură carte cap coadă, celelalte le-am scanat mental mai mult.

Serenity road – de Irina Nichifiriuc

E și singura carte pe care am parcurs-o și savurat-o cap coadă, curioasă de aventurile și scrierea Irinei.

Aparent când zici Camino te gândești la plimbare în natură, timp pentru ascultat gândurile și așezat emoțiile. Adică calm, liniște, pace.

Așa pare din afară. Dar în interiorul călătorului se petrec transformări, se iau decizii se fac analize.

Irina își caută răspunsurile mergând pe Camino și ne împărtășește forma neșlefuită a gândurilor proprii.

E o călătorie către sine însăși. E o redescoperire a femeii și a feminității, dincolo de rolul de mamă.

Deciziile se iau în mintea ei pe măsură ce parcurge drumul. Divorțul apare clar ca una din cele mai bune decizii.

Întoarcerea către sine și către cine este ea vine treptat, pe măsură ce învață să se accepte, să se placă, să își fie de ajuns. E un drum mult mai greu decât cel fizic pe care corpul îl parcurge.

Bagajul emoțional atârnă mai greu decât rucsacul de drumeț pe care îl poartă în spate.

Dar, una câte una, bagajele inutile se desprind. Una câte una poverile încep să cadă.

La finalul drumului rămâne acceptarea a cine este și cum este ea, femeia Irina.

De la: ”nu-mi place de mine. Nu vreau să fiu în compania mea.” ajunge la: ”cea mai bună persoană pe care am găsit-o pe Camino sunt eu însămi.”

Nu este o carte despre revelații spirituale sau despre vreo transformare nemaipomenită. Este o carte despre oameni, fiecare cu bunele și mai puțin bunele lor. Pentru că asta înseamna călătoria: să fii printre oameni dar să înveți să îți fii de ajuns.

Vă recomand să citiți cartea. Poate vă va surprinde cu vulnerabilitatea și sinceritatea cu care Irina dezvăluie prima sa călătorie pe Camino, dar veți realiza că de fapt așa suntem toate: ne dorim acceptare, iubire, companie, să fim de folos, să ne implicăm, până când realizăm că putem face toate astea în primul rând pentru noi înșine.

Felicitări și mulțumiri, Irina Nichifiriuc!

Ziua în care am învățat să trăiesc – Laurent Gounelle

Sau omul în căutarea sensului vieții când o ghicitoare îi prezice că mai are puțin timp de petrecut pe pământ.

O carte în care se regăsesc multe clișee dar atât de adevărate că te fac să te uiți la propria viață și să îți spui: de fapt ce caut eu? De ce alerg? De ce mă zbat?

Când sensul și bucuriile se găsesc în lucruri atât de mici și evidente că nici nu le vedem uneori.

O plimbare în natură: ”Plimbările începură să îl umple de o stare de recunoștință pe care nu o mai simțise niciodată până atunci. Pentru frumusețea nebănuită a lumii … Trăia aici și acum și nimic altceva nu mai avea importanță.”

După o săptămână petrecută în plăceri căutate în stimuli din afară, personajul realizează că ”nu va găsi niciodată fericirea în exterior. Poți alerga toată viața după o mulțime de lucruri: dacă le cauți unde nu trebuie, nu le vei găsi niciodată.”

”Una din cele mai mari iluzii a vremurilor noastre: împlinirea dorințelor. Ne ascultăm din ce în ce mai puțin vocea interioară. Ajungem uneori să nu mai știm ce vrem să facem cu viața noastră. Avem tendința să ne dorim cu disperare să corespundem unor tipare care nu sunt ale noastre, ci impuse de societate.

Dar e aproape inevitabil în zilele noastre. Suntem interconectați, e normal să ne influențăm unii pe alții.

Totuși, în acest context de interconexiune, e nevoie să rămânem suficient de conectați cu noi înșine ca să ne putem trăi propria viață și nu pe a celorlalți.”

Eu zic că e posibil să facem asta dacă ne luăm pauze de deconectare, de stat cu noi înșine, de ascultat ce ne spune corpul, ce ne spun propriile noastre gânduri.

Luni de fiere – de Pascal Bruckner

O carte clasică, deloc confortabilă. Am început-o cu mult timp în urmă și cel mai probabil am abandonat-o, copleșită de scrierea densă și analiza prea amănunțită a unor sentimente pe care vrem să le păstrăm frumoase în mintea noastră.

Am reluat-o acum pentru clubul de lectură. Dar pentru că nici timpul nici starea nu îmi erau favorabile unei astfel de lecturi, am parcurs-o pe sărite și am completat-o cu vizionarea filmului. Știu, am trișat precum elevii care se pregătesc pentru BAC :))).

Dar adevărul e că filmul mi-a limpezit mai mult ideile cărțile și m-a făcut să citesc cu atenție ultima parte precum și fragmente inconfortabile despre obsesii, deviații patologice, comportamente sexuale deviante sau fetișuri.

Scrierea cărții se dorește o analiză a instituției căsătoriei, considerată burgheză și depășită. Vorbim de anii 80 când se pare că a început o adevărată revoluție în privința acestor concepte.

Pot rămâne doi oameni îndrăgostiți pe viață? E nevoie de condimentarea vieții sexuale și de tot felul de experimente pentru ca doi oameni să rămână împreună fără să se plictisească unul de altul?

Este ura opusul iubirii sau iubirea poate lua diferite forme, chiar si distructive? Sunt perversiunile sexuale apanajul inteligenței umane și semnul imaginației sau sunt doar niște deviații patologice? Sunt întrebări la care cititorul este obligat să se uite, să caute răspunsul în sine însuși, fără judecată și fără a se ascunde după moralitate.

În noapte de Haruki Murakami

Este o carte de citit într-o seară, o carte ca un puzzle. Doar că eu nu am reușit încă să o termin, deși sunt foarte curioasă cum se vor așeza piesele împreună. Revin în august, sper, cu mai multe detalii despre ea.

Filme

Sub soarele întunecat

O miniserie Netflix pe care am crezut-o mai psihologică decât este. Din păcate e doar despre o familie cu multe secrete, avidă după statut și bogăție, care ascunde crime și nedreptăți până când lucrurile duc la descoperirea acestora. Totuși e un film de văzut, îți pune un pic mintea detectivistă la treabă, te face să te întrebi cine e criminalul, te face să îndrăgești sau să urăști personaje. E de văzut mai ales pentru că e franțuzesc și nu e plin de clișeele obișnuite ale seriilor obișnuite.

Formula 1

Cu ani în urmă, pe când internetul abia apărea și când timpul curgea altfel, avea răbdare cu noi și noi cu el, vizionarea curselor de F1 era principala distracție de duminică.

Țin minte și acum senzațiile trăite privind ecranul pe atunci mic, sunetul acela inconfundabil al cauciucurilor pe asfalt. Deși nu sunt o împătimită a vitezei și nici mare amatoare de șofat, adrenalina și dopamina care îmi invadau pe atunci corpul au rămas în amintirea mea.

De aceea mi-am și dorit mult să văd filmul la cinema. A meritat din plin. E o poveste bine filmată, cu protagoniști unul și unul, cu răsturnări de situație și cu rețeta perfectă a succesului cinematografic.

Ghepardul

Deși nu am citit nici cartea și nu am văzut nici versiunea veche a filmului, seria actuală m-a cucerit. Lupta dintre generații, renunțarea la ce a fost vechi și dispariția unei lumi pentru ca alta nouă să apară, toate se regăsesc în film. E și dramatism, e și duioșie, e și frumusețe, e și idealizarea unei epoci. Costumele de epocă, interioarele, domnițele, domnii, obiceiurile, balurile, muzica, clasa, toate m-au făcut să visez.

Luni de fiere

Spre deosebire de carte, filmul este mult mai blând cu spectatorii. Protagoniștii, interpretați de actori celebri, tineri și frumoși la vremea la care a fost făcut, pun în scenă ceea ce e greu de imaginat că se poate atunci când lecturezi cartea.

Filmul are o curgere mai alertă a faptelor, dar mi-a plăcut mai ales pentru că a redat multe replici din carte. Deși finalul este schimbat, nu deranjează. Dimpotrivă, mi se pare că două finaluri diferite ale aparent aceleași povești reprezintă un câștig pentru cititor și spectator.

Mi-a plăcut jocul femeilor, alianța dintre ele, suroritatea, înțelepciunea lor în fața instinctelor de prădători ale bărbaților.

Frumoși și deștepți

Nou descoperit pe Netflix este o serie despre câțiva prieteni ce locuiesc împreună și trec prin diverse situații de viață. Fără să vrem ne amintim de Friends, Seinfeld și alte seriale din tinerețea noastră.

Serialul de față însă este unul actual, cu glume actuale, cu actori din zilele noastre, cu probleme specifice acestor vremuri. E un serial numai bun pentru o ora pe canapea într-o seară de vară.

Evenimente

Au fost și luna asta câteva evenimente frumoase și feminine la care am mers.

Inima oglindă

Feminitate, joacă, introspecție, alegere, zâmbete, culoare, povești…și încă multe altele se găsesc la atelierele orchestrate cu gratie de către Veronica Soare .

Duminică a fost o zi de pus la inimă.

In unul din cele mai intime, mai frumoase și mai primitoare spatii din oraș, NOOK , o mână de femei au fost provocate sa isi construiască propriile inimi colorate.

Părea ceva ușor…dar când e ușor pentru o femeie să aleagă dintr-o infinitate de posibilități?

Pot spune că m-am îmbogățit cu încă o bijuterie de suflet dar și cu femei noi intrate în viața mea.

Conectare și reconectare – așa am simțit acest atelier.

Femei uimitoare, care susțin afaceri de succes, sprijină comunitatea, dar nu uita sa se și joace.

Mulțumim, Veronica, că ne-ai adus împreună!

Mare bucuroasă sunt de revedere.

Baie de gonguri, yoga, plante

Aniversarea a patru ani de funcționare al salonului La Maison Verte al prietenei mele, Simona, a fost momentul perfect pentru mine de a ieși între femei.

Avem nevoie de cercurile de femei pentru a ne echilibra energia feminină. Știu, acum câțiva ani și eu strâmbam din nas când citeam lucruri de genul ăsta. Dar azi le simt și le apreciez cu totul altfel.

Am avut parte de răsfăț și relaxare datorită harului Simonei de a ne scălda într-o baie de sunete produse de tot felul de boluri și gonguri. E o adevărată artă pe care ea a învățat-o călătorind în lume, în locuri cu adevărat autentice de prin America Latină. Tot de acolo a adus și magia boabelor de cacao.

Am făcut yoga în grădină, sub cerul senin, ne-am scăldat în aroma plantelor, am ascultat povești despre plante de la o femeie ce le studiază și le transformă în răsfățuri cosmetice. Seara s-a prelungit până târziu, așa cum le stă bine unor femei să petreacă.

Clubul de carte ICarteiParte

Ne-a adus și luna aceasta împreună pentru a dezbate Luni de fiere. Deși am fost doar câteva fete, discuțiile au fost aprinse și interesante. Cu o astfel de carte nici nu se putea altfel. Am fost așa de absorbită de discuții că am și uitat să fac poze. Noroc că mi-a făcut o prietenă poză în fața locației care ne găzduiește în fiecare lună, Cafe des Artistes.

Deși nu am călătorit luna asta, nu am fost în vacanță, simt că pe final mi-am recăpătat tonusul și bucuria. Atelierele cu copiii, pe care le țin la bibliotecă, mă încarcă cu creativitate, jucăușenie și bine.

Ba chiar m-am scos și la shoping într-o seară, după o vizită deloc relaxantă la stomatolog. M-am probat cu haine din colecțiile noi și parcă iar încep să mă întreb ce îmi mai place în materie de modă și ce ar trebui să schimb. Cum zice soțul meu: noi femeile ne schimbăm o dată la șase luni și avem pretenția ca ei să țină pasul :))).