Parfumul credintei – parfum de veselie

Dupa atatea zile cu ploaie, cu frig si tristete in sfarsit a venit si o zi de weekend in care trezirea de dimineata a avut aroma de soare si lumina.

Trebuie sa recunosc ca pe mine vremea de afara ma influenteaza mai mult decat imi doresc. As vrea ca in zilele cand soarele se joaca de-a v-ati ascunselea cu noi moralul meu sa fie la cote maxime in ciuda intunericului si a tristetii de pe chipurile oamenilor. Dar nu reusesc sa ma mobilizez sufleteste si nici altfel atunci cand soarele nu isi trimite razele datatoare de caldura si de viata.

Chiar si imprejurarile imi par mai putin prietenoase in zilele in care natura e cenusie. In astfel de zile increderea in mine, credinta mea ca pot face orice imi propun, ca in mine sta o forta nestavilita, aceasta credinta se zdruncina din temelii. Numai cred ca sunt in stare, numai cred ca sunt placuta, numai cred ca vremurile imi sunt prietene si favorabile.

Ani multi m-am luptat cu aceasta credinta in mine insami. Ani multi m-am crezut puternica si victorioasa dar si mai multi m-am crezut dimpotriva. Acest dimpotriva mi-a ascuns scopul vietii, m-a tinut departe de curaj, de riscuri dar si de victorii.

A venit insa un om in viata mea care mi-a redat increderea pierduta. Care m-a facut sa cred iar in mine iar mai apoi in noi. Pentru ca intregul sa fie complet a mai venit un pui de om care sa ma ridice pe culmi nebanuite, care sa imi arate cu adevarat ce inseamna puterea credintei. Credinta in tine insuti, credinta in miracole, credinta in cineva acolo sus, care ne iubeste neconditionat.

Credinta mea a capatat arome de dimineti cu zambete, a capatat arome de plimbari prelungite, a capatat arome de bucate pregatite cu drag pentru intreaga familie. Deserturi nemaincercate, bucate nemaigustate, bauturi vii si colorate, toate acestea au intregit aromele credintei mele intr-o viata frumoasa si plina de iubire.

Un weekend in care casa e plina de glas de copil, de culori si desene, de arome de paine calda, pentru mine inseamna un weekend fericit ce imi da incredere in toti si in toate.

Si pentru a ilustra aceasta bucurie ieri am sarbatorit Ziua Internationala a Zambetelor. ziua se sarbatoreste in fiecare prima zi de vineri a lunii octombrie, dar noi am inceput ziua de sambata cu multe fete zambitoare. Domnul Smiley Face ne-a dat cateva idei de joaca.

Am incropit o felicitare 3D in culori vesele si cu fata zambitoare in prim plan. Ne-am jucat apoi cu fetele zambitoare si le-am atasat diferite accesorii, intr-o vesela compozitie. Copilul s-a distrat grozav iar eu mi-am schimbat si starea si credinta in ceea ce vreau si ce pot.

Va las sa va delectati cu parfumul credintei noastre intr-o lume mai vesela.

Fotografie-2042

Fotografie-2044

Fotografie-2039

Fotografie-2041

Un weekend frumos va doresc, plin de incredere in voi si in fortele voastre.

Parfumul credintei are multe arome despre care au mai scris cei inscrisi in Clubul Condeelor Parfumate.

un weekend happy se aduna in scrieri si zambete in colectia lui Elly.

Vavaly

Scriu de peste 10 ani pe blog, promovez oameni, idei și frumos, mă bucur de viață, îmi place să mă joc iar din această joacă să ofer și altora inspirație. Dacă sunteți în căutare de creator de conținut, obiecte decorative sau bijuterii cu perle, eu sunt aici pentru voi. Ma gasiti si pe Vavalyart pe Facebook, Vavalyart si Vavaly pe Instagram.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: