Jurnalul lunii februarie – hibernare

Februarie. Deja a doua lună din an s-a dus. Deși în calendar este cea mai scurtă lună, în realitate parcă a fost o lună destul de lungă.

Aparent mai mult am hibernat luna asta, nu am simțit prea multă efervescență. Când m-am uitat însă pe întâmplările lunii observ că a fost totuși o lună destul de plină.

Vremea, vremurile

Vremea pentru mine a fost una obișnuită, ca de februarie. Am avut parte și de zăpadă, și de frig, și de alte fenomene. Pot spune că mi-a plăcut pentru că am făcut pace cu vremea, mă adaptez ei. Am profitat maxim de serile liniștite acasă pentru a citi, pentru a petrece timp cu familia, pentru a încetini ritmul în toate. Am simțit că este benefic.

Vremurile însă, mai ales pe final, parcă ne dau senzația că suntem jucați la ruletă. De 6 ani de zile parcă vin atâtea șocuri peste noi că la un moment dat parcă nici să tresărim nu mai avem putere.  Izbucnesc tot mai multe focare de conflicte prin tot felul de locuri ale globului. Am momente în care îmi zic că asta e, nu avem control, am momente de revoltă, am însă și momente de reală frică gândindu-mă la băieții mei și la viitorul lor.

Chiar mă gândeam că poate ar trebui să consemnez cu adevărat evenimentele care se întâmplă în lume, cine știe ce valoare istorică va avea peste ani jurnalul ăsta al meu… că tot învăț de zor istorie la facultate.

Apropo de facultate, am reușit încă o sesiune cu succes și sunt mândră de mine, deși nu e chiar ușor.

Jurnal de (pre)menopauză

Deși uneori mi se pare un pic nepotrivit să țin și un astfel de jurnal, faptul că am întâlnit multe femei care nu știu încă informații despre transformările care se întâmplă la premenopauză și cu ce simptome vine, mă determină să scriu și despre asta.

Până la urmă este etapa în care mă aflu și e parte din călătoria mea.

Dacă luna trecută mă plângeam de o durere în omoplat, luna asta a fost cu alte năbădăi. Durerea aceea a plecat așa cum a venit, practic de pe o zi pe alta. Nu înainte însă de a lăsa niște artificii.

M-am trezit într-o bună zi cu o durere de cap atipică. Nu era cunoscuta mea migrenă. Simțeam că e altceva. Simțeam și o ușoară amorțire a mâinilor, ceafa amorțită, presiune parcă în tot corpul. Am mers la spital și mi-au luat tensiunea. Care se urcase peste limitele mele normale cunoscute toată viața. Era 15 cu 9, o tensiune foarte mare pentru mine.

Nu prea aveam ce face sâmbătă seara. După ce m-am panicat, m-am calmat, am făcut dușuri alternative, rece cald, am băut ceai calmant și  am reușit să adorm. A doua zi eram mai bine, dar m-am odihnit cât de mult am putut și am început să îmi monitorizez tensiunea. Care era deja în parametri normali.

Luni iarăși mă simțeam amorțită, cu dureri în ceafă și în mână. Am mers la medic și mi-a spus că durerile sunt de la spondiloză cervicală (pe care eu credeam că nu o am). Presiunea resimțită la nivelul cervical poate da tensiune în tot corpul.

Începând de a doua zi am început un program ușor de mișcare, mai mult o gimnastică de dimineață, cât să incep să dezmorțesc zonele amorțite. Zi după zi am perseverat, combinând elementele cunoscute din Bare, Yoga, Fitness, gimnastică medicală. Cumva mi-am făcut propriul program de 20 – 25 de minute cu care să mă simt confortabil. De atunci nu trece zi fără să fac mișcare. Am progresat, mă mișc cu mai multă ușurință, tensiunea a rămas în parametri normali. Durerea cervicală a dispărut. Am beneficiat și  de masaj terapeutic care a desfăcut fiecare fascie și fiecare mușchiuleț blocat. Altă viață.

Analizele au ieșit bune și chiar foarte bune. În afară de o ușoară creștere a colesterolului care necesită atenție alimentară. Desigur, trec din nou la dieta cu care m-am simțit atât de bine în vară.

Pentru moment deci răsuflu ușurată.

Ceea ce am în controlul meu sunt mișcarea și alimentația, așa că fac tot ce depinde de mine pentru a fi funcțională cât mai mult timp.

Cărți

Dacă strada Beal ar putea vorbi – James Baldwin

O carte propusă la clubul de lectură NOOK și pe care mă bucur că am achiziționat-o și citit-o. Chiar sper să o citească și adolescentul meu. Este povestea unei prime iubiri, acea iubire frumoasă și pură ce se înfiripă în tinerețe. Vremurile și locurile însă par să fie potrivnice celor doi protagoniști. Este vorba despre anii 1970 în Harlem. Un loc în care doi tineri de culoare pot doar spera să le fie bine. Obstacolele apărute fac din iubirea lor o formă de rezistență. Este o carte scrisă cu vocea protagonistei, deci din perspectiva unei femei. Propozițiile sunt scurte, uneori sacadate, ca și gândurile care vin și pleacă. E analiza unui peisaj social complicat în care cei doi tineri învață să se descurce. Sau nu. E o carte pe care o recomand pentru că, din păcate, este încă actuală.

Adam și Eva – de Liviu Rebreanu

Propunerea clubului de lectură IcarteIparte  a fost momentul perfect pentru ca eu să ajung să citesc și această carte aflată pe lista mea.

E unul din romanele preferate ale autorului și de aceea eram foarte curioasă să aflu ce se ascunde în paginile lui. E un roman total diferit de ceea ce am studiat noi în școală. Cineva la club chiar a întrebat de ce nu se studiază și acest roman în școală.

Poate pentru că este un roman mai mult filosofic, nu neapărat reprezentativ pentru un anume gen literar și nici nu vorbește de vreun fundal istoric din care tinerii să tragă nu știu ce învățăminte.

Dar este un roman care stârnește curiozitate. Este despre conexiunea și iubirea aceea fulgerătoare care poate apărea de niciunde. E drept că cu mintea de acum am putut să vad în roman teoremele din scrierile vechi ale omenirii despre călătoria sufletelor, despre yin și yang, despre feminin și masculin, despre suflete pereche sau parți ale aceluiași suflet. Nu este un roman de dragoste propriu zis, e un roman care invită la gândire și studiu. Mă bucur că am citit și mi-am satisfăcut curiozitatea.

La răscruce de vânturi – de Emily Bronte

Intrigată de disputa în jurul noului film ”bazat” pe carte, am zis să citesc întâi cartea, să văd de la ce s-a pornit. Deși o carte densă, care abundă în descrieri și introspecții ale personajelor, am citit-o cu ușurință, m-a prins în mrejele ei și m-a ținut captivă pentru câteva zile.

Ceea ce m-a făcut încă o dată să constat că lumea creată în cărțile astea vechi, clasice, au darul de a te prinde, de a te cuceri și a te face să vrei să rămâi cât mai mult timp. Deși e un roman gotic, cu o iubire bolnavă, patologică chiar, are o frumusețe aparte. Nu, eu nu am tânjit niciodată după o astfel de iubire, de nebunie, de boală. Dar e un roman de citit la vârsta iubirilor, dincolo de raționalul care ne spune că e vorba despre abuz. despre femei care nu aveau nici o șansă, despre o lume limitată și salbatică chiar. M-a fascinat felul în care oamenii își petreceau timpul atunci, felul în care tinerii se găseau și comunicau, felul în care erau rebeli dar și supuși. E o radiografie a unei lumi întregi deși se desfășoară într-un teritoriu restrâns.

Copilul de pe altă stea – Ross Welford

Este o carte pentru copii dar pe care am simțit să o citesc. Cumva am zis că e o pauză după toate cărțile serioase și  filosofice ale lunii. M-am trezit însă că citesc o carte ce abordează o altă problemă serioasă: extratereștrii. Și nu, nu o face la modul amuzant, cum sunt de obicei cărțile pentru copii. O face la modul destul de serios, începând chiar cu o răpire. Fiind însă o carte pentru copii ni se sugerează încă de la început că fata răpită este în viață, însă e pe altă planetă. Fratele ei geamăn ajunge să o caute și astfel are o întâlnire cu extraterestrul venit de pe planeta pe care oamenii ajungeau să fie exponate la Zoo.

Cartea ne ține curioși, e foarte bine scrisă și vine și cu câteva reflecții serioase: oare sentimentele noastre umane sunt benefice sau mai mult ne încurcă? Noi spunem că iubirea salvează, că iubirea este cea care să conteze. Dar acolo unde este iubire sunt și alte sentimente, o gamă atât de largă că uneori ajunge și la ură. Iar ura, orgoliile, ambițiile, puse în contexte nepotrivite ajung să ducă la ceea ce spuneam la început: vremuri tulburi. O fi mai bine fără sentimente?

Filme

Pentru că nu am mai ieșit din casă și pentru că am preferat să îmi petrec serile citind, nu m-am mai uitat la filme luna asta. Așa că consemnez doar un film.

Muzeul inocentei

Este de fapt o miniserie de 9 episoade inspirat de o nuvelă a autorului turc, Orhan Pamuk.

Filmul este duios, liniștit dar tratează o poveste de dragoste …obsesivă. Da, se pare că februarie a atras numai lecturi cu dragoste complicată.

Dragostea ca obsesie, dragostea bărbatului în stare să se distrugă pentru a avea ceea ce își dorește, dragostea dincolo de carnal, sunt temele abordate în film. Protagonistul este în stare să își urmărească scopul ani și ani la rând numai să fie cu femeia pe care, zice el, o iubește.

Dar oare femeia? Pe femeie o întreabă cineva ce își dorește? O întreabă cineva ce gândește?

Am avut momente de revoltă reală față de protagonist, deși aparent bărbatul îndrăgostit este demn de milă în suferința lui.

Mi-a plăcut cum e făcut filmul și merită văzut.

Călătorii

Deși nu era în plan nici o ieșire, planurile se adaptează.

Am avut parte de o excursie de o zi până în apropiere, în Făgăraș. Deși la o oră distanță de noi, nu ajunsesem pe acolo decât în trecere. Acum ni s-a împlinit și dorința de a vizita în cadru organizat și ne-am bucurat de asta.

Evenimente