Jocuri online în vacanta

Ce mica-i vacanta mare… asa spune un cântec bine cunoscut generatiilor noastre de fosti elevi. Si întradevar, parca vacanta mare ni se parea asa de mica, având în vedere multitudinea de activitati în care ne implicam singuri. Da, singuri, pentru ca parintii erau în general la lucru, bunicile la fel, iar bone si dadace nu erau pe atunci. Bona era câte o bunica de pe scara ce supraveghea cu un ochi vigilent ca pustimea galagioasa sa îsi gaseasca odihna macar la orele amiezii, gonindu-ne pe toti în case.

În rest, strazile erau ale noastre, scarile de bloc erau luate cu asalt, ulitele satelor rasunau de glasurile scolarilor veniti de la oras. Nu îmi amintesc sa fi fost prea multe zile în care sa spunem ca ne plictiseam. Ne jucam de-a doctorul, de-a mama si de-a tata, de-a ascunsa sau baba oarba. Ne jucam chiar si de-a scoala, atunci când ni se facea dor de scoala. Nu trebuia sa ne puna nimeni la scris sau citit. Ne adunam în grupuri si faceam toate astea în joaca. Eram pe rând învatatori si elevi si nu prea puneam la suflet micile orgolii ce se iscau pe moment.

Aflata acum la prima vacanta mare de scolar alaturi de copilul meu constat cu tristete ca vacanta asta mare e cam prea mare pentru ceea ce sunt copiii dispusi sa faca. Plictiseala se instaleaza repede în rândurile lor. Sunt deosebit de activi, simt tot timpul nevoia sa faca ceva, sa simta adrenalina, sa îsi puna mintea la contributie. Locurile de joaca nu mai ofera posibilitatile pe care ni le cream singuri alta data într-o scara de bloc. Ei vor sa lucreze acum mai mult cu mintea decât altfel.

Desi nu ne e usor sa acceptam asta, nu prea avem încotro. Am facut câteva tentative de a-i aduna pe pustii de la bloc pe o patura si a le propune diverse jocuri, am iesit cu jucarii. Imediat au iesit orgoliile la suprafata, copilul meu abia suporta sa lase pe altcineva sa se joace cu jucariile lui de teama ca i le strica. Am încercat sa nu ma bag dar nu prea am avut succes.

Ascultându-i cu cât entuziasm discuta însa despre jocurile pe calculator, cu câta satisfactie le vorbeste feciorul meu despre niste jocuri cu masini noi pe care i le-a aratat taica-su, am înteles ca pur si simplu suntem generatii diferite si nu avem încotro decât sa tinem cont si de preocuparile lor.

Curioasa fiind sa vad si eu ce e cu masinile astea noi, am intrat si, drept sa spun, m-au cucerit si pe mine. Mai ales ca nu stiu sa conduc, au devenit o adevarata provocare. Daca esti si tu curios de o aventura virtuala, vezi site-ul.

Asadar, vacanta mare e mare dar o umplem cu ce putem, în asteptarea scolii care îi va umple si ne va umple timpul din plin.