Unde e socializarea de alta data?

Pentru ca în ultima vreme am fost nevoita sa stau mai mult în casa, iar statul acesta sa însemne de multe ori chiar stat degeaba, am avut timp sa ma gândesc la anumite aspecte ale vietii. Pentru ca, nu-i asa, ce poate face o femeie când nu are ce face decât sa cugete?

Iar cugetarea mea a pornit de la o constatare ce a dus si la o nostalgie. Mi-am amintit cum, pe vremuri, relatiile dintre vecini erau mult mai cordiale, prietenoase, ba chiar familiale. Celebra cana de zahar împrumutata era ceva la ordinea zilei. Îmi amintesc cum femeile erau cu treburile lor casnice iar barbatii cu surubaritul sau pescuitul. Se întâlneau femeile ba la prepararea unei tavi cu prajituri (pe atunci chiar se prajiturea desi ingredientele erau infinit mai putine decât acum). Se întâlneau pentru a-si face una alteia manichiura, pentru a se vopsi sau chiar coafa. O cana de cafea bauta împreuna era un alt pretext de a se vedea si a mai sta la povesti.

Indiferent ca vremurile erau grele, copiii erau multi si greutatile nelipsite, femeile nu se sfiau sa se plânga una alteia, sa caute împreuna solutii, sa se ajute una pe alta. Pe atunci nu aparusera cartile motivationale, nu aparuse moda gândirii pozitive si nu era o rusine sa împartasesti semenului tau ceea ce gândeai si greutatile prin care treceai. Oamenii parca se ajutau mai mult si comunicau mai mult, gasind întotdeauna solutii de supravietuire.

kit-gospodina-anilor50-5793335_normal

Cum ar veni, o scara de bloc era un soi de institutie, de corporatie cum se spune astazi, iar partidele de tenis cu piciorul din fata blocului dintre barbati si sedintele de prajiturit dintre femei erau un soi de team building în timpul carora se consolidau relatii, se cautau mijloace de trai în comun pentru bunul mers al întregii comunitati. Copiii erau si ei crescuti la comun, fiind ceva obisnuit sa lasi copilul la vecina pentru câteva ore, urmând ca si tu, la rândul tau, sa îi întorci serviciul.

Astazi sunt rare cazurile când se mai întâmpla astfel lucrurile, fiecare e izolat în propria celula de lux numita locuinta, avem toate dotarile moderne la care parintii nici nu visau, avem supermarketuri de unde putem cumpara totul de-a gata, chiar si piftele, sarmale sau oua gata vopsite, avem saloane de înfrumusetare si sali de fitnes. Dar nu mai avem comunicare si socializare, nu mai avem acel ceva de alta data care facea viata parca mai frumoasa. Astazi trebuie sa te programezi cu o saptamâna înainte pentru a merge în vizita la o prietena, avem telefoane mobile la care vorbim cu orele, desi locuim la doua blocuri distanta, dar motivam ca suntem foarte ocupati pentru a mai face activitati în comun sau pentru a ne mai întâlni pur si simplu la o cafea sau la o sedinta de manichiurit. Socializam pe retele sofisticate, aratând poze cu ce am gatit, dorindu-ne subconstient sa împartim cu cineva rezultatul muncii noastre, altcineva decât familia, dar nefacând-o decât virtual. Ne dam like-uri la haine si pantofi dar uitând sa mai mergem la cumparaturi împreuna.

Ma gândesc ca de aici o fi pornit si ideea de team building, de a-i face pe oamenii ce petrec o mare parte din zi la birou lucrând împreuna sa se întâlneasca si sa se cunoasca si altfel decât în cadrul formal al firmei. Iar beneficiile cred ca se vad în rezultatul muncii, asa cum pe vremuri se vedeau în anumite aspecte ale vietii de zi cu zi.

logo

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.