Copilul, scoala si trezitul de dimineata
O zi ca oricare alta. Ora 6 dimineata. Bagajele facute de cu seara ne astepta în hol. Plecam la rude departe. Avem masina la ore matinale. Îmbrac copilul pe jumatate adormit. “unde mergem mama?” . “la tara, ai uitat?”. În doua minute e perfect treaz cu rucsacelul plin cu jucarii în mâna, gata de drum.
Alta zi. Ora 5 dimineata. Îl îmbrac aproape în somn. Mergem la Bucuresti. Este concurs de canto. E noapte afara dar copilul merge vesel, fara proteste. Îl întreb nedumerita: cum de esti asa vioi? e înca noapte. nu ti-e somn? ba da, mi-e somn. Dar eu sunt artist si trebuie sa cânt. Copiii ma asteapta si eu trebuie sa fiu cu ei.
A dormit aproape tot drumul, a fost vesel si a cântat.
Toate celelalte zile de scoala de pâna acum 3 saptamâni:
Ora 7 dimineata:
Dante, trezeste-te! mergem la scoala.
Nuuuu. eu nu merg la scoala. Scoala rea. Mi-e somn.
Încerc sa îl îmbrac. Parca îmbrac un manechin din vitrina. Nu e maleabil, protesteaza. ia perna în brate. Izbucneste de nervi. Toti sunt rai. Mai ales scoala care îl trezeste asa dimineata.
Nu întelege de ce trebuie sa mearga copiii asa devreme la scoala. De ce nu îi lasam sa mai doarma. Protesteaza în fel si chip. Încearca sa ma faca sa îl mai las, de fapt sa nu îl duc deloc la scoala. Nu îi place acolo. Prea multe lectii, prea multe fise. Nu e joaca deloc. Nici macar în pauze. Nici timp de mâncat pachetelul. Asa spune el.
Ce argumente sa îi aduc? E o scoala frumoasa. Curata. Luminoasa. Organizata.
Dar trecerea de la gradinita, de la joaca si creativitate e brusca. Clasa asa zis pregatitoare e mult prea serioasa pentru ce a fost gândit initial. Nu e nici o pregatire, nici o trecere lina. El asa simte. Eu asa simt în fiecare dimineata.
Rabdarea mea e pusa la încercare. Au fost momente în care l-am zorit. În care am stat cu ochii pe ceas. Zile în care cuvintele “nu mai avem timp” îmi ieseau singure din gura.
Pâna când am zis stop. Ba da. Avem timp. Încet. Copilul are un ritm pe care eu vreau sa i-l respect. Cu riscul sa ajungem o perioada un pic mai tarziu. Da, stiu , din educatia copilului face parte si punctualitatea.
Dar eu am fost si sunt o persoana care are un nivel mai ridicat de energie dupa prânz mai degraba decât dimineata. Iar Dante e la fel. Se va acomoda si el asa cum m-am acomodat si eu. Dar nu cu heirup. Nu cu divergente. În timp.
De doua saptamâni si un pic am schimbat scoala. Una mai aproape de casa. Cu alte metode. Mai de pregatitoare. Mai pe întelesul lui. Alta doamna alta abordare. Trezitul de dimineata e mult mai lin. Mai usor. Seara se culca constiincios mai devreme. A gasit la scoala noua colegi de gradinita, prietenii din parc. Mersul si venitul de la scoala au devenit bucurii de fiecare zi.
Daca va confruntati cu dimineti de cosmar din partea micului scolar nu ezitati: cautati serios sa aflati motivul. Nu este în regula atunci când copilul nu merge cu placere în primul lui an de scoala. Uneori planurile parintilor nu se potrivesc absolut deloc cu perceptia copilului. Alegem scolile dupa anumite criterii dar copilul, viata sau alti factori ne pot face sa ne dam seama ca nu toate planurile se potrivesc cu realitatea. Iar schimbarea poate fi chiar benefica.