Psi luneli – amurgul tacerilor

era cu ani în urma când cuvintele nu stiau a prinde forma. nici scrisa nici vorbita. cuvintele erau doar niste gânduri. gânduri puternice, zumzaitoare, îndraznete. gânduri de “va fi odata”, gânduri de “ma fac eu mare si atunci o sa… si o sa…” .

tacerile îmi erau prietene. prea bune prietene. sau asa credeam eu. pâna când, iesita din carapacea adolescentei, patrunsa în realitatea lumii, ajunsa în pragul tineretii, tacerile au devenit incomozii solzi ai unei reptile ciudate ce îsi lepada învelisul spre a capata stralucire, spre a învata sa se încalzeasca la soare, spre a razbi în jungla din jurul ei.

dar solzii tacerii nu se lasau dusi. le-a trebuit ani spre a fi lepadati. cuvintele se adunau greu, ieseau rar si nu tocmai la momentele potrivite. mai reusea câte un print închipuit sa alunge tacerile ce se vroiau misterioase de acum, dar totul dura doar o clipa.

taceri dupa taceri, cuvinte adunate si dospite, experiente peste experiente au conturat o pagina de viata ce a fost odata.

ziua când tacerile au apus e ziua când un glas nou a prins a rasuna lânga mine, când tic-tacul unei inimi mici si-a rasucit cheita venirii pe lume. atunci cuvintele au rupt zagazul sub care au fost tinute si au erupt fara bariere. cuvinte spuse, cuvinte scrise, cuvinte purtate în vânt, cuvinte soptite suav la urechi micute.

de atunci tacerile mele au devenit amintire. de atunci cuvintele se joaca vesele pe portativul mintii mele. de atunci cuvintele mele aduc zâmbete si devin jucarii în causul sufletului meu.

din amurgul tacerilor mele a rasarit  cuvântul.

amurgul tacerilor într-o noapte cu luna speciala ce i-a inspirat si pe altii sa scrie. despre taceri, cuvinte, trairi, simtiri.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.