Fiecare zi e un bonus

Atunci când vestea despre instalarea pandemiei a venit peste noi, sentimentele de sfârșit de lume pur și simplu m-au copleșit. Aveam senzația că nu mai există nimic după o astfel de veste.

După ce m-am calmat, documentat, împăcat cu ideea că virusul ăsta nu va dispărea dintre noi prea curând, după ce am înțeles că oamenii vor trebui să învețe să trăiască o perioadă altfel decât erau obișnuiți, gândurile mele au făcut pace și mi-am zis că vom trece cu bine peste încercarea asta.

La început am gândit la nivel global. Mă gândeam la întreaga omenire, la mase mari de oameni care nu au acces la asistență medicală, la grupuri de oameni pentru care igiena minimă este un lux sau o necunoscută, la zone în care autoritățile nu pot acționa în nici un fel pentru a impune restricțiile necesare.

Încet încet însă focus-ul mi s-a mutat pe familie. M-am temut pentru părinții mei de acasă, pentru familia mea extinsă și pentru familia mea. Din fericire eu, soțul și copiii, am putut sta în siguranță acasă, zona în care locuiam era sigură, puteam ieși afară în fiecare zi să ne bucurăm de natură și apoi chiar de compania câtorva prieteni.

Lucrurile s-au schimbat de când ne-am întors în țară. Nu doar ceea ce vedeam și percepeam s-a schimbat, dar și statisticile s-au schimbat. Dacă pe timpul izolării orașul nostru a scăpat cu un număr foarte mic de cazuri, ridicarea măsurilor de restricție a făcut ca oamenii să nu mai țină cont așa mult de  măsurile de siguranță.

Am avut multe momente în care am sperat că gata, lucrurile se liniștesc, virusul devine mai slab, treaba e ținută sub control.

Dar, pe zi ce trece, deși nu mă uit la știri, deși nu citesc presa decât o dată la câteva zile câte un articol oficial, zvonuri despre oameni care au trecut prin boală, despre cunoscuți care cunosc oameni ce s-au confruntat cu virusul, mă fac să fiu în alertă, să îmi crească gradul de anxietate.

Deși ne doream foarte mult să ne vedem cu prietenii, cu oamenii, suntem nevoiți să ne restrângem la minim contactele sociale. Ieșirile noastre sunt la curte la părinți, la fratele meu la țară sau pe un petec de beton în curtea catedralei lângă care locuim, seara, când se mai răcorește și nu e nici trafic mult.  Doar soțul se duce la muncă, iar de câte ori pleacă am sentimentul că l-aș inchide într-un glob de sticlă să îl știu protejat, când se întoarce așteptăm cuminți până ce se schimbă și se spală pentru ca abia apoi să îl îmbrățișăm.

Oricât am fi de relaxați, oricât ne ținem psihicul de sus, neliniștea și îngrijorarea nu ne ocolesc.

În fiecare zi ne trezim și mulțumim pentru încă o dimineață în care suntem bine, suntem împreună. Ne concentrăm pe activități creative, ne uităm la filme, ne jucăm în familie, citim, ne facem viața frumoasă chiar și așa, izolați. Ne bucurăm de lucrurile mici, de o cafea bună, de o prăjitură în casă. Ba chiar am observat că mă trezesc dimineața și mă apuc de făcut ceva bun, o clătită, o gogoașă, orice care să aducă bucurie la micul dejun. Copiii se bucură de ele din plin. Ne uităm împreună pe tot felul de creații artistice și ne inspirăm pentru a face și noi. De obicei Horia îmi spune ce să fac și eu mă execut cu plăcere.

Cumva aveam de multă vreme exercițiul ăsta de a mă bucura de lucrurile mici, de a mulțumi seara pentru fiecare zi pe care am trăit-o, de a fi recunoscătoare pentru ceea ce am, oricât de nesemnificativ ar părea.

Dar în contextul actual am senzația că fiecare zi e un dar, e un bonus pe care îl primim după senzația de sfârșit de lume pe care am avut-o cu luni în urmă.

E vremea vacanțelor și îmi folosesc imaginația pentru a călători oriunde vreau eu. Am călătorit literar în Franța, azi m-am trezit și mi-am băut cafeaua lângă turnul Eiffel, împreună cu prietena mea (pe Instagram), mâine mă duc în Grecia și tot așa, putem schimba decorul în fiecare zi.

Îmi doresc să am puterea să ofer celor din jur încredere, bucurie, zâmbete, sunt fericită dacă o mică creație a mea ajunge la un om și îi aduce bucurie, dacă o vorbă a mea aduce încurajare. Simt că asta e ceea ce pot eu oferi acum lumii. Și mulțumesc pentru fiecare zi în care suntem sănătoși, împreună, bine!

2 thoughts on “Fiecare zi e un bonus

  • September 29, 2020 at 6:33 am
    Permalink

    Ce frumos ai scris! Imi plac activitatile voastre!

    Reply
    • September 29, 2020 at 7:36 am
      Permalink

      Multumesc!

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.