Povești cu unt de la noi de acasă

”-Mama, mi-e foame!

– Pune-ți o felie de pâine cu unt!” E un dialog destul de des auzit la noi în casă.

Cu ceva vreme în urmă un cuplu de tineri, proaspăt deveniți părinți, mă întreba cand devine mai ușoară treaba asta cu părințeala. Răspunsul meu i-a descumpănit un pic dar era sincer și venit din experiență: atunci când copilul va fi capabil să își pună singur unt pe pâine.  Pentru mine asta însemna dimineți de weekend prelungite în pat, seri liniștite la film. Pentru că e știut faptul: copiii sunt matinali în weekend și li se face foame seara tocmai când te-ai instalat comod la televizor.

Copilul meu a adorat untul încă de când era foarte mic. Cum vedea pachetul cum își cerea porția. Înarmat cu o linguriță făcea adevărate sculpturi în bucata moale și apetisantă.

”- Mama, hai să facem niște biscuiți de casă!

-Ok, vezi dacă avem unt în frigider!”

Pentru că nu putem concepe biscuiți de casă fără unt. Cum să iasă fragezi și gustoși dacă nu punem ingredientul secret? Și ce plastilină mai gustoasă și mai incitantă poate fi decât făina albă și pufoasă amestecată cu untul cremos, tare, ce se topește sub degetele calde și jucăușe de copil?

Diminețile somnoroase de școală sunt însoțite de cele mai multe ori de un mic dejun rapid și delicios: pâine cu unt și cu gem alaturi de ceașca aburindă de ceai. Gemul poate lipsi uneori, însă untul niciodată.

De ceva vreme exersez una dintre cele mai grele probe de master chef:  fierberea unui ou sufiecient de moale dar si de tare, numai bun pentru ca felia de pâine prăjită unsă cu unt ce se scufundă în gălbenușul auriu. De când a descoperit copilul meu acest fel simplu de mâncare, dar atât de sofisticat totuși, nu am scăpare când îi vine pofta. Iar pofta lui se transferă și la mine, astfel că devine o adevărată distracție. Dacă nu este unt în frigider jocul numai are nici un haz.

Într-o  casă cu doi copii de multe ori seara mă poate lua pe nepregătite în ceea ce privește cina. Dar mă salvează tot untul. O felie de pâine cu unt și cu gem alături de o cană de ceai devin prilej de povești și  depănat amintiri… amintiri de la începutul relației noastre, a părinților, în vremurile când abia ne cunoscusem și aveam atâtea să ne spunem. Ne așezam la masă și uitam să ne mai ridicăm pentru o oră două. Acum lucrurile sunt mai pe repede înainte, noi, părinții, nu prea ne mai auzeam de murmurul copiilor, dar e la fel de frumos.

Despre prânz ce să vă mai spun: cartofi fierți cu unt și verdeață, mămăligă aburindă, cu brânză și o bucată de unt ce se joacă de-a patinajul deasupra, piure din cartofi, morcovi și o bucată de unt, legume fierte la abur și răsfățate în luciul untului, sunt tot atâtea variante  rapide și gustoase pe care copiii le adoră pur și simplu iar mie imi oferă timp pentru joacă și răsfăț alaturi de ei.

Aceasta este pe scurt povestea untului la noi în casă. Depănarea poveștii a fost posibilă la invitația  Kerrygold.

Cu acceastă ocazie am aflat următoarele: ”Kerrygold este untul făcut din lapte provenit de la vaci irlandeze, crescute liber, care pasc iarbă verde până la 11 luni pe an. Termenul internațional pentru perioada lungă de hrănire numai cu iarbă este „grass fed”.  În România vacile se hrănesc cu iarbă circa 7 luni/ an, iar restul de 5 cu fân. Kerrygold este untul pe care-l poți întinde pe pâine la 5 minute după ce l-ai scos din frigider și care îți aduce aminte de untul de casă, pe care-l consumai în copilărie.”

Până la urmă ce farmec are untul dacă nu îți oferă și acea perioadă de așteptare, dacă nu savurezi alături de copil nerăbdarea lui în fața unei gustări de neuitat a copilăriei?