Când doar tu ești singurul adult din casă

Mă trezesc dimineață, parcă sătulă de atâta somn. Oare cât am dormit? Soarele îmi bate puternic în ochi și încerc să mi-i acopăr repede cu ceva. Prea târziu. Horia m-a simțit și începe să mormăie: sticla apă, foame, copii și alte alea. Mă prefac adormită în continuare dar mânuțele lui mici încep să tragă de mine. Totuși reușim să ne mai liniștim un pic. Poate și ațipim.

Până la urmă setea și alte nevoi mă ridică din pat. Mă duc cu ochii mijiți la bucătărie, cu trena după mine: copilul și cele două pisici care miorlăie de zor cerându-și drepturile. Beau apă, le pun boabe, dau o jumătate de banană și arunc o privire spre ceas. Nu-mi vine să cred. E abia 7:15. Mi-am promis că azi am să dorm până la 10. Cel puțin. Dar nu mai e chip de somn. Mă întorc în pat mințindu-mă că poate mai prind o oră de odihnă.

Dar ostilitățile s-au declanșat deja. Pretențiile încep: copilul vrea nu știu ce lucruri absurde, pisicile se îngrămădesc la mângâiat frământându-mă cu lăbuțele lor mici.

Deschid televizorul știind că sâmbăta dimineața sigur este un film pentru copii. Măcar o jumătate de oră să fie liniște relativă.

Dar foamea imi dă brânci să mă gândesc la micul dejun, aroma cafelei închipuite îmi trezește simțurile înca adormite.

Si atunci îmi amintesc de ce e greu când ești singurul adult din casă.

Doar tu trebuie să  faci cafeaua.

Doar tu faci micul dejun, prânzul și cina.

Doar tu faci cumpărăturile.

Doar tu duci gunoiul.

Doar tu speli vasele.

Doar tu strângi haine, jucării, ambalaje și alte năzdrăvănii împrăștiate de copii.

Doar tu faci curat la pisici, le hrănești.

Doar tu stai de vorbă cu copiii, le spui povești, îi consiliezi.

Doar tu îi duci și îi aduci de pe unde este nevoie.

Doar tu alini plânsetele și tu râzi la glumele lor. Nu ai cu cine împărtăși lacrimile sau bucuriile lor. Bine că există internet. Acum, mai mult ca altă dată îmi înebunesc prietenele și rudele cu filmulețe cu copiii. Simt să împart cu cineva toate cele.

Doar tu, doar tu, doar tu.

Iar seara te întrebi: oare ce am făcut azi de sunt așa de obosită? Oare când a trecut ziua? Oare am avut azi răgaz și pentru mine? Oare m-am uitat în oglindă, m-am demachiat, m-am dat cu cremă, m-am spălat pe dinți? Nici nu mai știi. Parcă le-ai făcut prin vis, printre toate mormăielile,, cerințele și dorințele copiilor pe care nu ai cui să le pasezi deși tare mult ai vrea măcar o oră sau două. Mai ales în weekend.

Dar mă încurajez și îmi spun: e doar o perioadă. Va trece. Vom fi din nou patru. Fie și pentru un weekend sau pentru o săptămână.

Da, e weekend. Dar nu și pentru mame.

sursa foto: Pinterest.