Burger din cartofi prăjiți

Când ai copii resturile alimentare sunt inevitabile. Cer câte toate cele dar de mâncat uneori parcă nici nu se cunoaște.

Pentru a evita să tot arunc mâncarea am învățat să inventez alte feluri de mâncare ce pot fi devorate la micul dejun sau la cină.

Astfel a luat naștere și acest mic dejun.

Am folosit:

  •  cartofi prățiți rămași de la prânzul zilei precedente
  • hamburger rece
  • cașcaval
  • doua oua

Am tăiat cartofii in bucați mai mici, am așezat într-un vas termorezistentastfel: un strat de cartofi, o felie de burger (era gros si l-am taiat pe lung). am batut un ou si l-am turnat deasupra, am așternut apoi bucăți de cașcaval.

Am băgat la cuptor cât să se rumenească și să se facă oul (practic am uitat de ele acolo o vreme).

Am servit alături de ciuperci la cuptor umplute cu brânză de vaci și smântână. Un rest de salată verde cu ridichi, roșii și ceapa verde au completat meniul.

A ieșit ceva foarte arătos și apetisant dar și foarte gustos.

 

Vavaly

Scriu de peste 10 ani pe blog, promovez oameni, idei și frumos, mă bucur de viață, îmi place să mă joc iar din această joacă să ofer și altora inspirație. Dacă sunteți în căutare de creator de conținut, obiecte decorative sau bijuterii cu perle, eu sunt aici pentru voi. Ma gasiti si pe Vavalyart pe Facebook, Vavalyart si Vavaly pe Instagram.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: