Mamele sunt superchefi

Chefi la cutite, masterchef si alti chefi au cucerit televiziunile. Sute sau mii de telespectatori stau cu gura cascata, fac pronosticuri, isi stabilesc simpatii si antipatii, simt tensiunea crescand cu fiecare nou minut ce se scurge. Provocarile sunt din ce in ce mai grele, scenariul este tot mai complicat.

Sigur, miza e mare: o sumă colosala, un curs de arta culinara si, probabil, prestigiu.

Dar sa luăm o altfel de miză: două sau mai multe guri flămânde stigând la fiecare minut: mami, ne e foameee! Intai cu tonalitate de informare. Apoi, pe măsura ce timpul trece, tonalitatea capata ritm de semifinala si chiar de finala. Cand tonalitatea a ajuns la tensiunea de finala, e cazul sa fii deja cu farfuriile pline si cu aburii cat mai putini. Sigur, toate astea nu dureaza doua sau trei ore cat au la dispozitie concurentii in emisiunile de televiziune. Sau poate chiar mai mult, cu diverse aranjamente pentru filmare, nu am de unde sa stiu.

Stiu insa ca un copil flamand vrea mancare ACUUUUMMMM… Panica se intaleaza cu primul Mi-e foame auzit. Faci in graba inventarul frigiderului si incepi sa înșiri: avem aia, si aia si ailalta. Nuuu, nu vreauu. Treci la ingredientele din camara: orez, linte, cartofi, paste. Pasteee. Cu astea sigur te scoti. Daca nu ai paste e cazul sa pui mana pe telefon si sa comanzi o piza ca asta e  singura care sa compenseze pastele.

Sigur, uneori nu mai intrebi pentru ca stii ca nu ai ce ar prefera copilul. Asa ca incropesti in mare graba un piure. Nici nu stii cand ai curatat cartofii, cum au iesit povestile si conversatiile din gura ta, cand i-ai taiat si pus la fiert. Curatati si voi masa, adunati lego, strangeti cartile si creioanele! Incerci sa le dai de lucru sa mai uite de foame, sa nu mai puna domnule atata presiune asupra ta.

Ii pacalesti cateva minute. Se mai harjonesc, se mai fugaresc apoi iar isi aduc aminte: foaaameeee!

Cand sosul de rosii cu usturoi si busuioc incepe sa raspandeasca arome in toata casa stii ca nu mai ai scapare: corul flamanzilor nu tace, spectatorii sunt cu gurile cascate si lingurile pregatite. Ba chiar se aude si de pe canapeaua din sufragerie ( in cazul in care seful cel mare este acasa) un somnoros: miroase bine, mancam si noi ceva?

Amesteci, te agiti, transpiri, combini ingrediente, gusti, faci acrobatii intre frigider si aragaz, sufli si in flacara poate se fierbe mai repede (nu, nu e momentul sa te lupti cu pastele din grau dur, apeleaza la cele cu ou care se fierb rapid, juriul n-o sa isi dea seama de diferenta).

In sfarsit sunt fierte (sau aproape, dar cui ii mai pasă). Le rastorni pe farfurie si… incerci sa rasufli usurata. Nu, nu e gata, iese abur, juriul nu-i multumit, returneaza farfuriile. Sufli, pregatesti castroane cu apă rece, scufunzi platouri, faci vraji deasupra fiecarei farfurii.

In sfarsit, juriul, impreuna cu seful cel mare, se arunca cu lacomie asupra farfuriilor!

Te trantesti pe un scaun, oftezi o data tare si… arunci o privire la ceas… nu au trecut decat 30 de minute de cand primul Ne e foame s-a auzit. Doar atat? Si le-ai si umplut farfuriile… Iar aia de la televizor muncesc cate trei ore sa faca o mamaliga cu branza…

Te uiti la juriu, pardon, la meseni. Nu, nu te asteapta nici un cec, nici aplauze nu se aud. Nu zice nimeni stop la urma, pentru ca urmeaza sa speli farfuriile tot tu. Dar te simti de parca ai castigat premiul cel mare. Cel mai mare.

Spuneti si voi daca nu am eu dreptate: mamele sunt cei mai priceputi chefi. Asa au fost si asa vor ramane.

Am aflat ieri, dupa ce scrisesem deja articolul asta, de un provocator concurs de gatit pentru amatori. Pentru ca nu imi sunt de ajuns emotiile despre care am vorbit mai sus, am luat hotararea sa ma inscriu si eu. Claudia va fi consultantul meu culinar si tot la ea gasiti detalii si despre concurs.