Capitala, provincialul si stirile negative

Dragii mei am fost si eu la capitala. Bine, nu ma intelegeti gresit, am mai fost la capitala, ca-s umblata si eu prin lume, vorba aia. Doar ca acum am fost cu doi copii dupa mine. Eu cu ei, ca soțul ne-a debarcat si ne-a lasat acolo. In jungla orasului cum ar veni.

Bine, pentru unii probabil ca e o forma de organizare dar pentru mine e o jungla. De ce? Pai sa va spun.

Deschid televizorul (nu intr-o anume zi ci asa, cand mi se nazare mie in orice zi) si aud: trafic blocat, cod rosu de ploaie, zapada canicula, masini ciocnite, tramvaie tamponate. Deschid internetul (bine, asta fac zilnic) si vad la prietenii mei bucuresteni statusuri de genul: tramvaiul cutare nu a venit 30 de minute, metroul e foarte aglomerat, autobuzul cutare a uitat ca are niste calatori de luat, am facut o ora si jumatate de colo pana colo  si multe multe altele de genul asta.

Cum sa fii linistit auzind toate astea? Cum sa te incumeti la drum in jungla orasului cu doi copii dupa tine? Mai ales pe o canicula infernala. Va spun sincer ca eu numai cand aud: mergi pana aproape  la metrou care e la un km distanta, schimbi de trei ori si apoi mai ai de mers inca un kilometru ma zburlesc mai rau ca o pisica. Sau devin acră ca o babă ce și-a văzut vecina proaspat casatorita venind acasa cu un coleg de serviciu care nu e barba-su. Sau devin agitata ca un sifon doar amintindu-mi cat de simplu e la mine in oras sa ajungi dintr-o parte in alta: ma urc in orice mijloc de transport si ma duce la destinatie, fie el autobuz, tramvai sau taxi.

Pe langa toate aceste date am mai avut parte si de urmatoarele: copil mare cu febra si stare de rau timp de trei zile, copil mic urlăcios si superdependent de mumă-sa.

Prin urmare ne-am făcut veacul pe lângă casa care ne-a găzduit, mai precis pe lângă parcurile din apropiere. Prilej numai bun pentru a aprofunda și ideea revoluției pe care o vom porni in oraș, aceea de a schimba ceva în privința locurilor de joacă pentu copii.

Mi-a plăcut ce am văzut la acest capitol: multă verdeață, covor cauciucat pe jos, bănci de ajuns, curățenie, centrele de activități cu mult lemn și multe altele.

Am reușit să ating insă și câteva din punctele pe care mi le propusesem: întâlnirea cu Mihaela Dămăceanu, Cristina Andone și cu câteva bloggerițe din grupul Digital Parents Talks.

Pâna la urma în ultima zi m-am încumetat la drum cu copiii dupa mine pentru întâlniea cu fetele. Am fost cu taxi, am nimerit locația, am mancat inghetata si purtat discutii, am luat-o la pas prin centrul orasului cateva strazi cat ne-a permis caldura infernala si am prins un taxi inapoi spre casa. Uimitor, dar m-am descurcat :)).

Despre drumul cu trenul înapoi spre casă nu pot spune că a fost o plimbare de plăcere, cu aceeasi caldura urmarindu-ne si cu cel mic foarte mofturos si plangacios, dar am ajuns cu bine inapoi acasa.

În concluzie știrile negativă dăuneaza grav elanului de a vizita un oraș și mai ales deciziei de a te stabili acolo cand esti un provincial convins si impacat cu viata linistita pe care o duci.

Probabil ca m-as adapta cu timpul dar deocamdata nu ma atrage ideea de a locui acolo.