La pescuit cu Bibanu (a)

Era o vreme când oamenii aveau mai multa aplecare catre ei însisi, o vreme când clipele de liniste erau numeroase, când barbatii aveau preocupari diferite pe care le faceau doar de placere chiar daca erau reminiscente ale nevoii de alta data. Una din aceste procupari era pescuitul. Nu sunt foarte departe anii în care femeile ramâneau acasa la câte o sueta, la o sedinta de coafat cu vecina în timp ce barbatii lor plecau din zori sa stea întreaga zi pe balta. Departe de gura nevestiei, departe de copii si de alte griji era modul lor de a se relaxa. Daca mai veneau acasa si cu câte o prada buna atunci erau multumiti ca asteptarea nu le-a fost în zadar. Dar chiar daca nu prindeau macar o rosioara tot erau împacati. Si-au petrecut ziua în natura  si nu le trebuia altceva.

Îmi amintesc si acum de lansetele acelea rusesti care erau asa de greu de procurat, de pungile cu cârlige si plute, de tot felul de scule si maruntisuri de pescuit în care îmi placea sa îmi bag nasul imaginându-mi tot felul de întrebuitari.

Îmi amintesc si de borcanul cu râme, de mamaliga fiarta de cu seara. De plumbul atât de pretios fara de care cârligul nu ar fi ajuns în apa pentru a momi naivul si flamândul pestisor.

Dar ce nu îmi amintesc eu deloc este existenta vreunui magazin specializat pentru astfel de lucruri. Se procurau din om în om, din diverse surse. Unele maruntisuri se mai gaseau în magazinele cu de toate. Abia dupa revolutie au început sa apara si magazine specializate pentru vânatoare si pescuit de unde cei interesati îsi puteau procura cele necesare acestor pasiuni.

Acum însa vremurile s-au schimbat. Afacerile s-au mutat în online ca si pasiunile de altfel. Din fericire nu au disparut cu totul instinctele masculine ale vânatorii si pescuitului, instinctele ancestrale ale supravietuirii. Nu doar barbatii sunt interesati de astfel de preocupari, desigur, dar cred ca ei sunt majoritari.

cutie-pentru-carlige-dublu-6-compartiment-2

În ziua de azi pescuitul a devenit chiar o ramura sportiva. Prin urmare cei care practica acest sport cu pasiune si preocupare au nevoie si de o multime de maruntisuri, de accesorii dar si de unelte de baza de cea mai buna calitate. Numai este vorba doar de o simpla lanseta, un cârlig, un plumb si o momeala. Lucrurile au evoluat spectaculos si în acest domeniu.

Acum într-un magazin pescuit online numai la rubrica lansete vedem ca exista vreo zece categorii diferite, pentru diferite specii de pesti. La fel stau lucrurile si în ceea ce priveste plumbul, cârligele, plutele. Sunt denumiri pe care nu le recunosc din ceea ce mai stiu si eu despre pescuit dar cu siguranta foarte necesare pentru cei pasionati.

logo-tel-vers2

Exista în oferta magazinului si articole de îmbracaminte, încaltaminte, chiar si ambarcatiuni.  Cei care achizitioneaza din magazinul online primesc si un cadou la o comanda . Cred ca acum e un pic mai simplu sa cumperi tot ce ai nevoie dintr-un singur loc, fara sa faci investigatii printre cunoscuti. Poti intra si în legatura cu pasionati ca si tine aflati departe prin intermediul retelelor de socializare.

Ce sa mai zic, nici pescuitul numai e ce era odata. Acum este mult mai complex dar si mai complet.

Vavaly

Scriu de peste 10 ani pe blog, promovez oameni, idei și frumos, mă bucur de viață, îmi place să mă joc iar din această joacă să ofer și altora inspirație. Dacă sunteți în căutare de creator de conținut, obiecte decorative sau bijuterii cu perle, eu sunt aici pentru voi. Ma gasiti si pe Vavalyart pe Facebook, Vavalyart si Vavaly pe Instagram.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: