Magia teatrului

Inima îmi batea cu putere în piept. Emotia ma coplesea. Privirea mi se rotea prin sala mare, plina de oameni. Totul ma fascina: luminile, cortina, spectatorii, scena ce parca fremata de asteptare. Desi aveam 19 ani eram pentru prima data cu adevarat într-o sala de teatru. Eram studenta, eram singura într-un oras strain si ma simteam adult pentru ca, pentru prima data, cumparasem bilet la un spectacol de teatru. Numai eram cu scoala, cu colegii, nu era un spectacol pentru scoala. Era un spectacol pentru oameni mari.

S-au stins luminile. S-au aprins reflectoarele. Voci, murmure. Strigat. Gata. A început. Asta este. E TEATRU. Sunt la teatru, traiesc teatru, respir piesa si o simt prin toti porii. Acum râd. Acum ma întristez. M-a privit. Da. El. Actorul acela dragut care joaca în rolul principal. Sunt sigura ca pe mine m-a privit. I-am simtit ochii. Ce caldura coplesitoare ma cuprinde. N-am mai simtit niciodata asta. Vai, daca se rupe scara aia pe care s-a cocotat si cade peste spectatori? Oare se întâmpla asa ceva vreodata? Dar daca se împiedica? Ufff… mai bine ma relaxez si ma bucur si eu de actiune. Nu pot controla actorii de pe scena. E absurd. Ei stiu mai bine ce au de facut…. Gata? S-a terminat? Ce repede a trecut timpul. Mai vreau… O sa mai vin. Sigur o sa mai vin la teatru…

Da, am mai fost la teatru. De multe ori. Chiar si în momentele în care nu îmi mai gaseam directia, în momentele în care, desi acasa, ma simteam straina în orasul meu. Dar o trupa de teatru venita din Anglia m-a recucerit si mi-a redat bucuria de a trai. Am sorbit cuvintele în limba marelui Shakespeare, am simtit piesa cu fiecare fibra si am plecat cu imensa satisfactie de a fi înteles-o si simtit-o chiar si jucata în alta limba decât cea materna.

Au trecut anii, am trait viata, cu mai rare popasuri în sala de teatru dar cautând mereu spre afisele teatrului. O singura data teatrul m-a dezamagit. Atunci când prea multa vulgaritate si goliciune m-a coplesit, m-a socat. Nu îmi doream asta într-o sala de spectacol. Eram satula de ea pe strada. Dar am înteles ca se experimenta. Se cauta drumul. Înca se cauta.

Si iar ma trage de mâneca memoria recenta. E vara. E 1 iunie. Îmi doresc o zi speciala petrecuta alaturi de copilul meu. O zi altfel. Nu vreau plimbari în parc, în fum de mici si stridente de muzica. Iar raspunsul a venit neasteptat: o invitatie la teatru. Mama si copil. Emotie împartita la doi. Sau înmultita cu doi. Mâna în mâna, tâmpla lânga tâmpla.

– Ce frumos e la teatru mama!…

Da copilul meu. E frumos. E magic. E Teatru de Magie azi pentru tine. Asa cum atunci a fost pentru mine. Dar tu ai doar 4 ani. Eu aveam … Numai conteaza. Azi simt asa cum am simtit atunci.  E prima data si pentru mine. Prima ta data.

– Uite, face magie mama. Uite ce frumoase sunt fetele.

Da copilul meu. Sunt superbe. Sunt tinere si au un zâmbet de pot cuceri lumea cu el. Cât de frumos, te-a privit fata aceea blonda. Uite, te-a ales pe tine sa urci pe scena, sa faci un numar de magie alaturi de ele. Te vad copilul meu. Te zaresc printre lacrimi si-ti vorbesc gâtuita de emotie. Tu nu ai emotii. Sau ai, dar sunt micute pe masura ta. E prima data. Sa tii minte peste ani primul tau spectacol de teatru alaturi de mama ta. Vei tine minte? Vei mai merge la teatru?

Sa mergi la teatru copilul meu! E o lume fascinanta. Nu te uita la detalii. Nu te uita ca poate cortina e tocita. Sau scena. Nu conteaza asta. Teatrul e magie. Actorii sunt magicieni. Magicieni ai cuvintelor. Magicieni ai sentimentelor. Magicieni ai trairilor.

Poate atunci când vei creste tu nu vei mai auzi stiri despre dezastrul unei institutii de teatru asa cum am auzit eu cu putina vreme în urma despre Teatrul Evreiesc de Stat. Un teatru cu o vechime de 130 de ani care a încântat atâtea generatii nu merita sa treaca prin ceea ce trece azi. De fapt nici o institutie de cultura nu merita asta.

Sa îti spun copile de ce cred ca actorii sunt magicieni? Cum sa nu fie daca, în plina iarna, când noi stateam la caldura în casa, ei au ales sa joace afara, în strada, printre nameti? Sa joace teatru si sa încânte oamenii. Dar si sa le atraga atentia ca numai aveau un acoperis deasupra salii în care jucau. În frunte cu însasi Maia Morgenstern. Tu nu o stii. Dar eu da. Si stiu mai ales ca este si ea mamica. Are copii acasa dar iubeste foarte mult si teatrul iar asta o îndeamna sa actioneze cu toate fortele. Era o vreme când îmi doream sa fiu ca ea: blânda dar puternica, frumoasa fara a fi perfecta. Înca îmi doresc undeva în adâncul mintii mele.

Eh, nu întelegi tu acum toate astea. Dar vei întelege cu timpul. Tu sa tii minte ca teatrul este o lume magica care te încarca cu frumusete, cu iubire si cu bucurie. O lume reala, fara masinarii si false paravane, o lume sincera în care actorii dau o farâma din sufletul lor cu fiecare piesa jucata. Sa tii minte asta!

Provocare inedita de a vorbi despre trecut, prezent si viitor în teatru cu ocazia probei din SuperBlog Spring 2014.